Alan Wake’s American Nightmare Review: un coşmar plăcut

| 21.06.2012
Alan Wake's American Nightmare Review: un coşmar plăcut

În 2010, la momentul în care am jucat primul joc al seriei Alan Wake pe Xbox 360, eram sigur că Microsoft nu va permite celor de la Remedy Entertainment să-şi lanseze creaţia şi pe PC. Anii au trecut însă, titlurile exclusive pentru Xbox 360 aproape că au dispărut, iar finlandezii au publicat primul Alan Wake, după aproape 2 ani de aşteptare, şi pe PC.

Apoi, când a fost anunţat Alan Wake’s American Nightmare pentru Xbox Live Arcade, am fost ferm convins că jocul va veni şi pe PC (de această dată mult mai repede). Şi, după doar trei luni, coşmarul american a fost declansat şi pentru cei care încă preferă computerul personal drept principală platformă de joc.

Alan Wake's American Nightmare

Încă din start trebuie spus că American Nightmare nu este un eventual Alan Wake 2, povestea noului joc împrumutând personajele din titlul original şi plasându-le într-un cu totul alt context. Avem de-a face cu un episod al serialului TV „Night Spings” (un soi de Zona Crepusculară, dacă vreţi), al cărui scenarist, dar şi principal protagonist, este nimeni altul decât scriitorul Alan Wake.

Astfel, se pleacă de la nişte idei de bază consacrate de primul Alan Wake, însă mai apoi se merge în alte direcţii, nu neapărat legate de ceea ce eroul a trăit în jocul iniţial. Deşi abordarea şi modul de expunere a poveştii încearcă să se depărteze oarecum de aventura lui Wake din Bright Falls, atmosfera şi intriga păstrează acelaşi aer de thriller psihologic caracteristic romanelor din care Remedy s-a inspirat iniţial.

Alan Wake's American Nightmare

Totuşi, după cum spuneam la început, nici vorba de un sequel în adevăratul sens al cuvântului sau de o continuare directă a poveştii din primul Alan Wake. American Nightmare poate fi caracterizat drept o istorisire de sine stătătoare în cadrul unui univers familiar, însă fundamental diferită din mai multe puncte de vedere (poveste cu un început şi un sfârşit bine determinate, secvenţe cinematice filmate etc.).

În acelaşi joc de lumini şi umbre se încadrează şi gameplay-ului noului Alan Wake’s American Nightmare. Pe de-o parte, avem de-a face cu acelaşi gen de third person shooter, cu mecanici de joc aproape neschimbate: inamicii sunt protejaţi de un strat de întuneric ce poate fi eliminat doar cu ajutorul lanternei. De asemenea, deşi controlul a rămas identic, Wake are acum la dispoziţie un arsenal extins, deosebit de util având în vedere densitatea de oponenţi din American Nightmare.

Alan Wake's American Nightmare

În contrast, structurarea jocului a suferit modificări fundamentale: nu mai avem de-a face cu episoade liniare, ci cu trei acte, fiecare împărţit în câte trei medii de joc complet deschise. În fiecare dintre acestea, Wake primeşte diferite obiective, imperative pentru a putea progresa în cadrul poveştii. Totuşi, nimeni nu te opreşte să te abaţi de la acestea pentru a explora nivelurile asa cum doreşti.

Interesant este că, tocmai atunci când crezi că jocul se apropie de sfârşit, eşti „teleportat” din nou la început, fiind nevoit să treci din nou prin aceleaşi niveluri, obiectivele schimbându-se însă în funcţie de cunoştinţele acumulate pe parcurs. Această reciclare a mediilor de joc ar putea fi numită şi lene din partea producătorilor însă, în contextul acestui joc, funcţionează neaşteptat de bine. Astfel, cele aproximativ 5 ore de joc pe parcursul cărora se întinde campania nu sunt deloc plictisitoare, dovedindu-se suficiente pentru un joc downloadabil de nici 15€.

Alan Wake's American Nightmare

Mai mult, Remedy a inclus şi un mod de joc Arcade, în care Wake este nevoit să supravieţuiască valurilor de atacatori pentru o perioada de timp determinată. Jocul oferă cinci hărţi pentru acest mod de joc, inspirate din locaţiile pe care Wake le vizitează pe parcursul campaniei single player. Din păcate, chiar dacă această abordare Arcade s-ar fi pretat la aşa ceva, lipseşte orice urmă de multiplayer.

În schimb, atât din punct de vedere grafic, cât mai ales în ceea ce priveşte sunetul şi muzica, Alan Wake’s American Nightmare este la acelaşi nivel ridicat precum fratele său mai mare. Mediile de joc întinse demonstrează ca engine-ul celor de la Remedy nu are probleme cu afişarea spaţiilor largi (primul Alan Wake era mult mai limitat din acest punct de vedere), atenţia la detaliu fiind mai mult decât mulţumitoare pentru un titlu downloadabil.

Alan Wake's American Nightmare

Pe lângă vocile foarte bune, iese în evidenţă din nou muzica celor de la Poets of The Fall, o adevărată binecuvântare pentru iubitorii de sonorităţi rock.

Astfel, deşi nu avem de-a face cu o continuare adevărată, Alan Wake’s American Nightmare oferă îndeajuns de mult motive pentru ca jucătorii să se lase încă o dată cuceriţi de aventurile ghinionistului scriitor. Acum putem aştepta cu inima împăcată Alan Wake 2.

Alan Wake's American Nightmare

Părţi pozitive
  • acelaşi feeling Alan Wake
  • abordarea narativă interesantă
  • arsenalul îmbogăţit şi modul de joc Arcade
  • grafica, sunetul şi coloana sonoră foarte bune
Părţi negative
  • mediile de joc pot deveni repetitive
  • fără multiplayer în modul Arcade
Urmărește Go4Games.ro pe Google News