Call of Juarez: Gunslinger aşteptat în 2013

| 06.09.2012
Call of Juarez: Gunslinger aşteptat în 2013

După rateul numit Call of Juarez: The Cartel, Ubisoft şi Techland au hotărât să revină la originile seriei, anunţând Call of Juarez: Gunslinger. Acţiunea va avea din nou loc în Vestul Sălbatic, primul trailer al jocului (pe care îl puteţi urmări mai jos) sugerând că jucătorii vor avea ocazia de a aduce în faţa legii o serie de criminali faimoşi ai acelor vremuri.

Gameplay-ul va fi mult mai asemănător cu ce am întâlnit în Call of Juarez: Bound in Blood, considerat de fani drept cel mai bun joc seriei de până acum. În plus, Gunslinger va aduce şi un sistem de acumulare a punctelor de experienţă, prin intermediul cărora jucătorii îşi vor putea îmbunătăţi anumite atribute (bullet time extins, timp de reîncarcare a armelor redus etc.).

Spre deosebire de predecesorii săi, Call of Juarez: Gunslinger va fi distribuit exclusiv în regim digital, jocul fiind aşteptat pe Xbox Live (Xbox 360), PlayStation Network (PS3) şi PC la începutul anului viitor.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News