DOOM 3 BFG Edition – The Lost Mission Trailer

| 03.08.2012
DOOM 3 BFG Edition - The Lost Mission Trailer

În această toamnă, Bethesda Softworks, alături de id Software, vor lansa pachetul DOOM 3 BFG Edition. Această ediţie specială conţine jocurile DOOM şi DOOM 2, alături de o versiune remasterizată a lui DOOM 3, ce include şi expansion pack-ul Resurrection of Evil.

De asemenea, DOOM 3 BFG Edition va beneficia şi de conţinut nou, livrat sub forma unei misiuni suplimentare – The Lost Mission, care nu şi-a mai făcut apariţia până acum în niciuna dintre ediţiile precedente ale jocului. Tocmai aceasta face subiectul celui mai nou trailer al jocului.

DOOM 3 BFG Edition va folosi rutine de iluminare îmbunătăţite, jocului fiindu-i adăugat şi un sistem de checkpoints menit să uşureze parcurgerea sa. Nu în ultimul rând, versiunile de console vor primi achievements şi trofee, precum şi suport pentru televizoarele şi display-urile 3D.

DOOM 3 BFG Edition va fi lansat pe 16 octombrie 2012 în Statele Unite şi pe 19 octombrie în Europa, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News