Medal of Honor Warfighter Review: medalia de onoare la şofat

| 16.11.2012
Medal of Honor Warfighter Review: medalia de onoare la şofat

Medal of Honor, legendara serie de jocuri FPS militare, are un nou membru în familie. Medal of Honor: Warfighter este al paisprezecelea joc MoH însă doar al doilea joc din serie ce oferă experienţa unui război modern.

Campania single-player din Warfighter a fost realizată cu grijă, în colaborare cu membri din cele mai importante trupe militare din SUA şi alte state (inclusiv un participant la raidul în care a fost ucis Osama bin Laden), producătorii încercând astfel să aducă un nivel cât mai mare de autenticitate jocului. Şapte dintre soldaţii SEAL Team Six implicaţi în crearea jocului au fost deja descoperiţi şi pedepsiţi de către autorităţi. Pe de altă parte, multiplayer-ul se doreşte a fi o experienţă remarcabilă, comparabilă cu cea din cele mai recente titluri Call of Duty sau Battlefield. Se ridică oare jocul la aşteptările mari pe care le-a generat?

Medal of Honor Warfighter

S-o luăm cu începutul. Medal of Honor: Warfighter prezintă o poveste ficţională, dar bazată pe experienţe reale ale unor soldaţi de elită. Pe parcursul jocului personajele efectuează misiuni în Yemen, Bosnia, Pakistan, Filipine, Somalia sau chiar pe mare, în încercarea de a pune capăt unui pericol uriaş reprezentat de activitatea unei reţele islamice de trafic de armament ce deţine legături strânse cu Al-Quaeda.

În MoH: Warfighter există trei personaje controlabile: soldaţii americani Stump şi Preacher (personaj deja cunoscut din jocul precedent), dar şi un învăţăcel terorist în pielea căruia se efectuează misiunea de training. Dat fiind că jocul este o continuare directă a lui Medal of Honor (lansat în 2010), personaje precum Mother, Voodoo şi Dusty sunt părţi-cheie ale firului poveştii.

Medal of Honor Warfighter

Secundar faţă de povestea cu terorişti, secvenţele cinematice prezintă relaţia lui Preacher cu soţia şi fiica sa, acestea trăind practic singure în majoritatea timpului. De asemenea sunt momente în care se atinge cu mare efect tema camaraderiei, grija reciprocă a luptătorilor fiind evidenţiată în câteva secvenţe foarte tensionate. Aceste secvenţe cinematice sunt foarte bine realizate din toate punctele de vedere, însă nu pot să mă abţin să remarc că soţia şi fiica lui Preacher arată ca nişte monştri. Acest efect este dat tocmai de faptul că producătorii au încercat să realizeze personaje foarte detaliate, lucru ce face evidentă şi stridentă fiecare imperfecţiune în privirea şi comportamentul acestora. În cazul personajelor masculine, această problemă nu este atât de sesizabilă.

Jocul în sine este unul de tip Call of Duty. Jucătorul avansează de la o zonă la alta decimând inamici care se ascund după pereţi sau alte obstacole, după care vine vremea unui cut-scene. Desigur, putem trece pe listă o groază de clişee care se repetă de la joc la joc pe segmentul shooter-elor militare, acestea făcându-şi apariţia şi în noul Medal of Honor. Însă, per total, am avut parte de o experienţă plăcută, care m-a trecut prin situaţii precum lupte încinse la sol, momente de tras cu arma din elicopter, controlul unui mic roboţel cu mitralieră, semnalarea unor poziţii inamice pentru atac aerian şi condusul unui vehicul pe străzi populate.

Medal of Honor Warfighter

Există şi două misiuni în care trebuie condusă o maşină, iar acestea sunt absolut delicioase. Nu exagerez dacă spun că, din punctul meu de vedere, sunt cele mai reuşite misiuni cu automobile din orice shooter modern. Şi asta în condiţiile în care, pe parcursul acestor capitole, nu se poate folosi arma. Este vorba despre urmăriri ce au un design excelent şi o mecanică de joc foarte satisfăcătoare. Străzile sunt populate, drumurile sunt detaliate, pur şi simplu te simţi ca într-un Burnout Paradise. Există chiar şi posibilitatea de a distruge maşini inamice lovindu-le întocmai ca în Burnout. Dacă există un lucru memorabil pentru care să fie amintit Medal of Honor Warfighter pe viitor, acesta este mersul cu maşina.

Poate unul dintre cele mai interesante lucruri din noul joc este sistemul de spart uşi. La fiecare secţiune de joc unde trebuie spartă o uşă trebuie ales modul în care aceasta va fi doborâtă. Sunt şapte astfel de moduri, de la simplul spart cu piciorul, ranga sau shotgun-ul, şi până la lipitul unei benzi explozive de-a lungul uşii sau legarea unui explozibil de clanţă. Însă nu este atât de simplu! Întreg sistemul este structurat pe nivele. La începutul jocului există un singur mod, iar celelalte se deblochează în timp, dacă imediat după spargerea uşilor – când jocul trece temporar în slow-motion – se reuşeşte un anumit număr de headshot-uri. Şi spuneam că este una dintre cele mai interesante adiţii din joc deoarece nu i-am găsit sensul. Orice uşă din joc se poate sparge pur şi simplu cu piciorul. Orice altă modalitate de spargere este pur estetică. Probabil că producătorii au vrut să ne familiarizeze cu diversele modalităţi de pătrundere prin uşi, a la Discovery Channel.

Medal of Honor Warfighter

Personajele jucabile au ca echipament o armă principală, una secundară, un cuţit sau topor tomahawk şi grenade. Arma secundară are muniţie infinită, iar cea primară… tot cam aşa, căci aprovizionarea cu muniţie se face acum de la ceilalţi membri din echipă, iar majoritatea jocului se petrece în cadrul unor misiuni de echipă. Prin urmare, oricare dintre aliaţi este practic o cutie umblătoare cu muniţie infinită. Acest lucru duce la lipsa oricărei griji legate de consumul cumpătat al gloanţelor.

Am avut de suferit de câteva ori de pe urma faptului că butonul de reaprovizionat cu muniţie e acelaşi cu cel de ridicat o altă armă de pe jos. Problema nu a fost că din neatenţie am ridicat altă armă, ci că aceea pe care am aruncat-o din mână nu mai era de găsit ca să o iau înapoi.

Medal of Honor Warfighter

Ţintirea şi trasul cu arma sunt experienţe parcă un pic mai provocatoare decât în alte jocuri asemănătoare. Chiar şi cu arma la ochi, acurateţea loviturii nu este perfectă. Cu arma „la şold” gloanţele pornesc spre o multitudine de direcţii. Sunetele armelor sunt excelent realizate iar fiecare glonţ tras oferă o senzaţie de imersiune.

Gloanţele primite m-au dezorientat mai mult decât în orice alt shooter modern (mai ales din punct de vedere auditiv), iar cercul care arată direcţia din care a venit glonţul este poziţionat cumva neinspirat şi necesită o perioadă de acomodare.

Medal of Honor Warfighter

Inteligenţa artificială nu excelează prin nimic, ba chiar deranjează. Asta şi pentru că această parte a jocului nu a fost finisată. Au fost inamici care au dispărut din faţa mea din senin, alţii alergau cu viteze supraomeneşti, iar într-un caz un personaj pe care îl urmăream şi care era obiectivul principal al misiunii a rămas înţepenit în nişte butoaie. În general, inamicii sunt nişte ca nişte răţuşte care stau în cover şi mai ies din când în când. Colegii de echipă sunt uneori utili însă, de obicei, sunt ineficienţi şi aşteaptă să cureţi nivelul de unul singur. Iar, dacă un inamic decide să arunce o grenadă, nu o va arunca în ei, ci în personajul jucabil. Chiar dacă se uită tot spre ceilalţi.

Medal of Honor Warfighter arată foarte bine din punct de vedere grafic, pe de o parte datorită talentului designerilor, iar pe de alta datorită engine-ului Frostbite 2, acelaşi din Battlefield 3. Oraşe, păduri, nave de transport sau peşteri, toate au un design ce le conferă o personalitate aparte. Au fost însă situaţii în care am sesizat probleme şi în acest domeniu. De exemplu, în timpul unei furtuni, pe un colţ al unei colibe se scurgea foc în loc de apă. De asemenea, am remarcat probleme de detectare a coliziunilor, cu personaje care au trecut prin pereţi sau arme şi cadavre plutitoare.

Medal of Honor Warfighter

Sunetul încântă urechile în majoritatea timpului, mai puţin atunci când un bug face ca întreg sistemul de sunet să răsune doar „Tango down” la infinit. După suferirea acestui bug, am încercat să reîncarc misiunea însă jocul s-a blocat complet.

La finalizarea campaniei single-player, multiplayer-ul vine să ne ofere o experienţă suplimentară. Faţă de jocul precedent, care a beneficiat de ajutorul DICE, partea de multiplayer a fost de această dată produsă în întregime de către studioul Danger Close. Jocul este parcă mai alert decât Battlefield 3, însă nu ajunge la nivelul ultimelor Call of Duty. Ceea ce reprezintă o adiţie foarte interesantă în componenta de multiplayer este noul sistem de fireteam. Acest lucru încurajează lucrul în echipă, astfel încât dacă doi jucători (componenţi ai unui fireteam) merg pe teren împreună, fiecare dintre ei este răsplătit atât pentru performanţele sale, cât şi pentru ale colegului de echipă (într-o anumită măsură). Fiecare echipă este împărţită în fireteam-uri la începutul meciului, iar componenţii unui fireteam reprezintă spawn point-uri unul pentru celălalt.

Medal of Honor Warfighter

Medal of Honor Warfighter merge în mare parte pe drumul bătătorit de celelalte multiplayer shooter-e de pe piaţă şi foloseşte kill streak-uri şi abilităţi speciale pentru fiecare clasă, ataşamente deblocabile pentru arme, răsplătind astfel timpul petrecut în cadrul componentei multiplayer . Lipsa unui killcam face ca meseria de sniper să fie una ceva mai relaxantă decât în alte jocuri serioase de acest gen, ceea ce se traduce prin frustrarea celorlalţi jucători.

Cele şase ore de campanie single-player au fost mulţumitoare din punctul de vedere al conţinutului, dar nu au strălucit cu absolut nimic în afara misiunilor cu autovehicule. Numeroasele probleme tehnice întâmpinate încă de la lansarea jocului au făcut ca experienţa din Medal of Honor Warfighter să nu fie una dintre cele mai plăcute. În privinţa modului multiplayer, acesta este acolo la datorie şi reuşeşte să facă anumite lucruri cum trebuie, însă nu aduce nimic nou şi cu siguranţă nu poate concura cu titlurile Call of Duty sau Battlefield, ce deţin deja majoritatea bazei de jucători în acest gen de joc.

Medal of Honor Warfighter

Părţi pozitive
  • grafică frumoasă
  • misiunile cu autovehicule
  • multiplayer decent
Părţi negative
  • bug-uri numeroase
  • AI subdezvoltat
  • muniţie infinită