Quake 5 – viitorul joc de la id Software?

| 17.06.2011
Quake 5 – viitorul joc de la id Software?

Chiar dacă id Software lucrează din greu pentru a putea termina
la timp
RAGE
, primul joc al companiei care foloseşte
noua tehnologie grafică id Tech 5, John
Carmack
, faimosul programator al companiei, are deja
planuri noi.

Conform unui interviu acordat de acesta site-ului Eurogamer, în
cadrul id Software se ia deja în considerare realizarea
unei continuări pentru Quake
, una dintre cele mai iubite
serii de jocuri produse de studioul texan. Mai mult, se pare că
mulţi dintre colegii lui Carmack s-au săturat de universul
extratereştrilor Strogg (în care s-au dăsfăşurat atât Quake
2
, cât şi Quake 4), echipa dorind să
readucă la viaţă atmosfera lovecraftiană din primul joc al
seriei Quake
.

De altfel, CEO-ul companiei – Todd Hollenshead
– a afirmat că fanii id Software nu ar trebui să-şi facă griji în
privinţa viitorului seriei Quake. Toţi membrii echipei sunt mari
fani ai acesteia şi nu au de gând să abandoneze titlurile Quake
prea curând.

Quake

Quake a fost lansat în 1996, fiind primul first person
shooter bazat pe un motor grafic în întregime
tridimensional
, în care atât arhitectura nivelurilor, cât
şi monştrii aveau la bază modele 3D şi nu sprite-uri
bidimensionale. Mai mult, Quake a pionierat jocurile
accelerate 3D
, versiunea GLQuake fiind unul dintre cele
mai arătoase jocuri pentru plăcile video ale acelor vremuri (seria
3dfx Voodoo, în principal). Nu în ultimul rând, Quake a introdus
pentru prima oară într-un shooter posibilitatea de a juca
multiplayer prin intermediul Internetului
, QuakeWorld
(versiunea multiplayer online a jocului) fiind în continuare
accesată de milioane de utilizatori.

Un eventual Quake 5 mai are însă de aşteptat: după lansarea
RAGE din luna octombrie, id Software urmeză să-şi
concentreze forţele în vederea finalizării unui alt proiect
legendar – DOOM 4.