Cum ne ajută jocurile cu maşini să fim mai buni şoferi teribilişti

| 01.02.2011
Cum ne ajută jocurile cu maşini să fim mai buni şoferi teribilişti

Un studiu desfăşurat de Continental Tyres,
compania producătoare a anvelopelor cu acelaşi nume, a arătat că
pasionaţii jocurilor cu maşini reuşesc să obţină cu mai multă
uşurinţă permisul de conducere decât cei care nu au avut nici o
altă formă de contact dinamica unui autoturism.

Din păcate acelaşi studiu a arătat că aptitudinile dobândite ca
şoferi virtuali au un impact negativ pe termen
lung asupra noilor posesori de permise de conducere, unele
obiceiuri nu tocmai sănătoase având tendinţa să se manifeste mai
târziu la volan.


Cei care au încercat jocuri ca Burnout Paradise
sau Need For Speed: Hot Pursuit cunosc foarte bine
senzaţia dată de vitezele ameţitoare, depăşirile în forţă şi
cascadoriile ce sfidează legile fizicii.

Continental Tyres a urmărit obiceiurile la volan demonstrate de
1000 pasionaţi de jocuri PC şi 1000 de subiecţi
care nu au avut contact cu astfel de jocuri, cu vârste cuprinse
între 17 şi 39 de ani.

Studiul a arătat că şoferii virtuali înrăiţi sunt un
adevărat pericol
pe drumurile publice, dând dovadă de mult
prea multă încredere de sine, fără a dispune de experienţa şi
aptitudinile necesare pentru a stăpâni un autoturism real.

Goana după adrenalina de care au devenit atât de dependenţi în
jocurile video îi împinge pe aceştia către acte de teribilism şi un
stil de condus care ignoră reguli elementare de conduită preventivă
la volan.

Soferii campioni ai jocurilor video cu maşini au cele mai mari
şanse de a fi implicaţi mai târziu în accidente auto
grave
, iar atitudinea mult prea relaxată în faţa
pericolelor îi predispune la accidente minore în trafic, ignorarea
regulilor de circulaţie şi chiar lovirea autoturismului în timpul
manevrelor de parcare.


În ciuda rezultatelor contradictorii, şoferii virtuali obţin din
jocurile video o serie de calităţi foarte utile şi
la volanul real. Aceştia dau dovadă de o mai bună putere de
concentrare
şi timpi de reacţie reduşi,
dar îşi asumă riscuri mai mari la volan şi sesizează târziu
pericolele.

Explicaţia este dată de lipsa unor consecinţe
reale
pentru incidentele din jocurile cu maşini. Dinamica
îndoielnică de care dau dovadă autoturismele virtuale şi
nerespectarea celor mai elementare principii ale fizicii la
coliziunea cu diverse obstacole pot duce la o apreciere nerealistă
a reacţiilor autoturismului real, generând situaţii periculoase
pentru participanţii la trafic.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News