FIFA 14 – primele detalii şi imagini oficiale

| 18.04.2013
FIFA 14 – primele detalii şi imagini oficiale

EA Sports a anunţat FIFA 14, următorul joc al celei mai de succes serii de simulatoare sportive din lume. După cum era de aşteptat, noul FIFA 14 va oferi o gamă de noutăţi si adăugiri formulei de joc, cele mai importante dintre acestea fiind îmbunătăţirea sistemului de dribbling-uri prin intermediul ‘First Touch Control’, precum şi upgrade-ul important adus sistemului de deposedări, prin adaugarea intervenţiilor de tip ‘Second Chance’, ce va permite realizarea de intrări la minge adiţionale, în cazul în care prima astfel de intervenţie nu se încheie cu succes.

Va fi îmbunătăţit şi sistemul de aplicare a efectului asupra baloanelor şutate sau centrate (‘Real Ball Physics’), oferind astfel posibilitatea de a „strecura” mingea prin locuri mai puţin accesibile. De altfel, modul de joc ‘Skill Games‘ va fi adaptat acestor modificări, o nouă serie de mini-games urmând a fi adăugată pentru a familiariza jucătorul cu aceste noutăţi.

Va fi introdus şi un nou sistem de protejare a balonului, jucătorii urmând să aibă posibilitatea de a proteja mingea indiferent de viteza de deplasare a acestora. Bineînţeles, în funcţie de caracteristicile fotbalistului controlat şi viteza acestuia, mingea poate fi mai uşor sau mai dificil de controlat în aceste situaţii. Producătorii aseamănă acest nou sistem, denumit ‘Protect The Ball’, cu un joc de curse, în care fotbaliştii pot „accelera” şi „frâna”, viteza mai mică oferind un control sporit asupra balonului.

Nici modul de joc Carieră nu va fi trecut cu vederea: acesta ve beneficia de o reţea globală de scouting (Global Scouting Network), care va permite jucătorilor să se transforme în căutători de talente. Aceştia îşi vor putea crea relaţii noi în lumea impresarilor, vor avea acces la statisticile tuturor fotbaliştilor din baza de date a jocului şi vor putea transfera oricare dintre cei peste 15 000 de jucători licenţiaţi din FIFA 14.

FIFA 14

Toate informaţiile dezvăluite până acum se referă la versiunile pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3 a jocului FIFA 14. Nu au fost făcute încă anunţuri despre o eventuală ediţie next-gen a jocului (pentru PlayStation 4 şi noul Xbox). FIFA 14 este aşteptat în cursul acestui an.