NFS Rivals – ce versiune a jocului va fi mai bună?

| 01.08.2013
NFS Rivals – ce versiune a jocului va fi mai bună?

Need for Speed: Rivals se numără printre titlurile “cross-generation” ale acestui an. În traducere, Electronic Arts a hotărât să lanseze noul NFS atât pentru consolele deja existente (PlayStation 3 şi Xbox 360), cât şi pentru cele viitoare (PlayStation 4 şi Xbox One), precum şi pentru “bătrânul” PC. Şi totuşi, care vor fi diferenţele dintre toate aceste versiuni ale jocului şi, mai important, cum vor afecta acestea gameplay-ul din NFS: Rivals?

Într-un interviu acordat celor de la Digital Spy, Craig Sullivan (director de creaţie pentru noul NFS) a confirmat faptul că echipa de la Ghost Games doreşte să păstreze gameplay-ul identic pentru toate ediţiile jocului, diferenţele urmând să fie făcute de calitatea grafică specifică fiecărei platforme.

NFS Rivals

Conform lui Sullivan, versiunile next-gen ale lui Need for Speed: Rivals (PS4 şi Xbox One) vor beneficia de condiţii meteo variabile, lumină dinamică, apariţia fulgerelor, ploaie care îşi va lăsa amprenta asupra aspectului maşinilor şi al carosabilului. Pe scurt, după cum era de aşteptat, grafica ediţiilor next-gen va fi evident mai bună decât ce vom întâlni în variantele destinate consolelor de veche generaţie. Rămâne de văzut unde se va încadra versiunea de PC din acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte gameplay-ul, deşi scopul producătorilor este furnizarea aceleeaşi experienţe de joc pe toate platformele, vor fi totuşi exploatate anumite funcţii caracteristice consolelor PlayStation 4 şi Xbox One. Un exemplu ar fi posibilitatea de a realiza video sharing direct din funcţiile hardware/software ale noilor console, partajarea online a clipurilor cu momente sau accidente spectaculoase urmând să fie mult mai uşor de efectuat decât în trecut.

Need for Speed: Rivals este aşteptat pe 19 noiembrie 2013, pentru PlayStation 4, Xbox One, Xbox 360, PlayStation 3 şi PC.

NFS Rivals

Urmărește Go4Games.ro pe Google News