PES 2014: World Challenge – concurenţă pentru FIFA World Cup 2014 Brazil?

| 20.03.2014
PES 2014: World Challenge - concurenţă pentru FIFA World Cup 2014 Brazil?

Konami încearcă să ofere o alternativă pentru 2014 FIFA World Cup Brazil, anunţând pachetul DLC World Challenge pentru Pro Evolution Soccer 2014. Acesta va include noul mod de joc International Cup (o replică a Campionatului Mondial de Fotbal), alături de o interfaţă revizuită, posibilitatea de a altera în detaliu tactica echipei, precum şi întreaga naţională a Braziliei, cu echipamentul licenţiat şi reproducerile fidele ale jucătorilor.

De asemenea, simultan cu noul DLC World Challenge, va fi lansat şi un nou update gratuit pentru Pro Evolution Soccer 2014. Acesta va implementa echipamentele oficiale pentru o serie de echipe naţionale precum Italia, Portugalia sau Grecia, precum şi reproducerile feţelor pentru 60 de jucători (cum ar fi Jack Wilshere, David Silva, Gerard Pique, Mario Gotze sau Marco Reus). Update-ul va aduce şi îmbunătăţiri de gameplay, precum şi noi măsuri împotriva trişorilor din modul online al jocului.

DLC-ul World Challenge pentru Pro Evolution Soccer 2014 va fi lansat pe 26 martie 2014, la un preţ echivalent cu 7,99£.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News