Trials Fusion Review: greu, dar bun

| 09.05.2014
Trials Fusion Review: greu, dar bun

În ultima vreme, cei de la Ubisoft au acordat o atenţie deosebită domeniului distribuţiei digitale, înregistrând un şir important de succese cu titluri precum Far Cry 3: Blood Dragon, Call of Juarez: Gunslinger sau foarte recentul Child of Light. Acestei liste i se adaugă şi Trials Fusion, cea mai nou creaţie a studioului RedLynx, recent lansat atât pentru PC şi Xbox 360 (platforme pe care seria avea o anumită tradiţie), cât şi pentru noile Xbox One şi PlayStation 4.

Pentru cei care nu ştiu, seria Trials are la bază o mecanică destul de simplă, jucătorilor fiindu-le oferită ocazia de a controla un dirt bike într-un mediu de joc cât mai accidentat. Obiectivul? Parcurgerea traseului într-un timp cât mai scurt, folosind cât mai puţine încercări. Totuşi, deşi deloc complicate la prima vedere, titlurile celor de la RedLynx au „darul” de a scoate perii albi şi celor mai răbdători gameri. Trials Fusion nu se abate prea mult de la această formulă câştigătoare, adăugând suficiente elemente noi pentru a suscita interesul fanilor.

Trials Fusion

Nu trebuie să ne ascundem după deget: Trials Fusion a fost proiectat în principal pentru platformele de nouă generaţie, iar acest lucru este evident în prezentarea grafică a jocului. Am avut la dispoziţie pentru testare versiunea pentru PlayStation 4 a lui Trials Fusion, aceasta rulând la un framerate de 60fps, folosind rezoluţia FullHD 1080p.

Grafica jocului este în general plăcută, cu anumite momente care te lasă cu gura căscată (nu vom uita prea curând o anumită cursă în deşert, desfăşurată în timp ce soarele apune). Din punct de vedere grafic, singurul capitol la care cei de la RedLynx ar trebui traşi un pic de urechi este încărcarea texturilor de pe circuit, care se realizează câteodată cu întârziere (mai ales când recurgi la opţiunea de restart a întregii curse).

Trials Fusion

Să lăsăm însă grafica la o parte şi să ne concentrăm asupra gameplay-ului. La prima vedere, nu multe lucruri par a fi schimbate în Trials Fusion. Totuşi, după ceva timp în compania jocului, se poate lesne observa ca RedLynx a făcut eforturi pentru ca jocul să nu dea impresia unei reciclări a vechilor titluri din serie. Campania este împărţită în mai multe seturi de curse, cele avansate putand fi deblocate prin strângerea de medalii (o mecanică obişnuită pentru titlurile arcade). Totuşi, printre clasicele probe de trials (grosul jocului), în Fusion s-au strecurat şi numeroase mini-game-uri spectaculoaso-amuzante (ceva în stilul mai vechilor Flatout 1 şi 2, pentru cine îşi aduce aminte), precum şi probe speciale, în care trebuie executate cât mai multe cascadorii pentru un punctaj cât mai ridicat.

Per total, conţintul single player cu care este livrat Trials Fusion pare suficient, cu menţiunea că în ultimele 2-3 seturi de probe, dificultatea începe să dea cu jucătorii de pământ. Până în acel moment, curba de învăţare a jocului este dezvoltată cum trebuie, dificultatea traseelor crescând într-un mod natural, provocând jucătorul în loc să-l frustreze. Ei bine, în aceste ultime seturi de niveluri, fiecare săritură are propria metodă de abordare şi veţi începe să abuzaţi de butonul de „retry”. Nu zic ca jocul nu ar fi trebuit să conţină şi astfel de probe foarte grele, însă tranziţia către acestea este parcă mult prea abruptă.

Trials Fusion

În aceste cazuri, va recomandăm să vă păstraţi calmul (controllerele sau tastaturile bune sunt destul de scumpe) şi să încercaţi folosirea altei motociclete. Da, în Trials Fusion jucătorii pot apela la mai multe modele de motociclete, pe care le pot debloca pe parcursul campaniei single player. Acestea pot fi şi personalizate la nivel vizual, de acelaşi tratament putând beneficia şi îmbrăcămintea pilotului.

Conţinutul din Trails Fusion nu se limitează însă doar la campania single player. Avem câteva circuite special proiectate pentru modul multiplayer, ce poate fi abordat, din păcate, doar local, pe aceeaşi consolă. Cireaşa de pe tort este însă modul Create, în care cei de la RedLynx au ales să pună la dispoziţia jucătorilor uneltele folosite pentru crearea jocului. Astfel, îţi poţi crea propriile trasee (şi nu numai: cei mai pricepuţi pot pune bazele unor joculeţe complet diferite faţă de gameplay-ul de bază al seriei), pe care, bineînţeles, le poţi partaja online. Din păcate, meniul de browsing prin creaţiile comunităţii nu este tocmai ergonomic, anumite secţiuni (cum ar recomandările) nefuncţionând la momentul redactării acestui articol.

Trials Fusion

Nu putem încheia fără a menţiona partea sonoră a jocului. Trials Fusion oferă unul dintre cele mai reuşite title track-uri pe care am avut ocazia să le ascult într-un joc video recent (încă mă mai trezesc fredonând prin casă „welcome to the future / man, machine, the future”). De asemenea, nivelurile din joc conţin câteva secvenţe de dialog, care, deşi la prima vedere par a fi simple tutoriale, încep să dezvăluie mai multe detalii despre poveste pe măsură ce avansezi în campanie.

Trials Fusion nu este un joc pentru oricine: necesită o răbdare de fier, mai ales în porţiunile sale avansate, însă oferă şi o satisfacţie pe măsură. Dacă nu vă e frică însă de o provocare, nu ar trebui să rataţi creaţia celor de la RedLynx: grafica este de calitate, controlul aproape perfect, iar conţintul suplimentar oferit de comunitate vă va ţine lângă joc o bună perioadă de timp.

Trials Fusion

Părţi pozitive
  • conţinut divers
  • control adecvat
  • grafică de calitate
  • editor de niveluri inclus
Părţi negative
  • dificultate mult exagerată spre sfârşit
  • probleme cu încărcarea texturilor
  • mici probleme în meniul dedicat creaţiilor comunităţii
Urmărește Go4Games.ro pe Google News