Startup-ul Joipaw dezvoltă console și jocuri video pentru câini

Autor: Adrian Popa | 28.11.2022
Startup-ul Joipaw dezvoltă console și jocuri video pentru câini

Un startup britanic, numit Joipaw, dezvoltă jocuri video și hardware de gaming pentru câini. Aceste tehnologii vor putea ajuta în special animalele mai bătrâne, afectate de declinul cognitiv.

Titlurile, aflate în stadiul de prototip, sunt redate pe console cu display-uri rezistente la salivă. Unul dintre jocuri este de tip „whack-a-mole”. Când câinele atinge cu nasul sau limba animalul care iese din gaură este răsplătit cu o recompensă.

Joipaw a fost co-fondat de Dersim Avdar, un gamer împătimit care a vrut să găsească o modalitate prin care să își distreze câinele, foarte activ. Animalul are nevoie de mai multă atenție decât îi poate oferi familia lui.

Ulterior, Avdar și-a dat seama că astfel de jocuri pot avea beneficii mentale pentru animalele de companie, potrivit Axios. Co-fondatorul startup-ului spune, însă, că jocurile video nu pot înlocui timpul pe care proprietarii de câini îl petrec cu animalele lor.

Potrivit lui Avdar, partea mai dificilă este să îi determini pe câini să înceapă să se joace. În anumite cazuri, dezvoltatorii au pus unt de arahide pe display pentru a-l determina pe câine să interacționeze cu acesta. Însă, ca și oamenii, câinii sunt prinși de această activitate, pe care o fac apoi cu plăcere.

Clara Mancini, profesor specializat în interacțiunea dintre animale și computere de la The Open University din Marea Britanie, spune că aceste jocuri, bazate pe display-uri, sunt foarte promițătoare. Ele oferă beneficii pe care altele, cele fizice de tip puzzle, nu le au: pot fi gândite pentru a deveni progresiv mai dificile.

Aceste jocuri ar putea ajuta câinii care suferă de demență sau animalele din adăposturi care nu au parte de suficientă atenție, potrivit Clarei Mancini.

Jocuri pentru animale mai există. O echipă de cercetători a învățat patru porci să joace jocuri video. Animalele s-au descurcat neașteptat de bine. Titlul folosit în experimentul respectiv a fost dezvoltat inițial de NASA pentru maimuțe.

Foto: Joipaw

Urmărește Go4Games.ro pe Google News