Batman: Arkham Knight – Nightwing, Robin şi Catwoman debutează într-un nou trailer (UPDATE: Season Pass)

Autor: Cosmin Aionita | 29.04.2015
Batman: Arkham Knight – Nightwing, Robin şi Catwoman debutează într-un nou trailer (UPDATE: Season Pass)

Update: Warner Bros. Interactive Entertainment şi studioul Rocksteady au confirmat că Batman: Arkham Knight va beneficia de un Season Pass. Cei care aleg să achiziţioneze acest Season Pass vor primi conţinut nou pe durata a şase luni după lansarea jocului iniţial: misiuni de poveste noi, răufăcători noi care vor invada Gotham City, skin-uri noi pentru Batmobil, challenge maps avansate, skin-uri alternative pentru personaje şi noi trasee pentru Batmobil.

Season Pass-ul pentru Batman: Arkham Knight va fi disponibil ca achiziţie separată faţă de joc, la un preţ echivalent cu 40$ / 32,99£, sau ca parte a Batman: Arkham Knight Premium Edition, pachet ce va oferi atât jocul initial, cât şi continutul suplimentar din Season Pass, în schimbul a 100$ / 87,98£ (pentru ediţiile de console) sau 67,98£ (pentru versiunea de PC).

Batman Arkham Knight


În Batman: Arkham Knight, Cavalerul Întunecat va fi pus în faţa celei mai grele încercări din carieră, Scarecrow mobilizând răufăcătorii din Gotham într-o încercare finală de a-l elimina. Din fericire, Batman nu va fi singur în lupta sa împotriva adversarilor săi: Nightwing, Robin şi Catwoman vor fi aliaţii eroului principal, toate aceste trei personaje urmând să fie jucabile în Batman: Arkham Knight, după cum puteţi vedea şi în trailer-ul de mai jos.

Totuşi, din explicaţiile oferite de Warner Bros. Interactive Entertainment elimină ideea unei eventuale componente cooperative, jucătorii urmând sa aiba posibilitatea de a comuta între Batman şi altiaţii săi în timpul secvenţelor de luptă din Batman: Arkham Knight. Suntem foarte curioşi să vedem cum va funcţiona această mecanică în timpul jocului propriu-zis şi nu doar în trailelere atent regizate.

Arkham Knight face parte din „trilogia oficială”, alături de Batman: Arkham Asylum şi Batman: Arkham City, jocul fiind realizat de studioul Rocksteady, aceeaşi echipă din spatele acestor două titluri. Mai mult, cei de la Rocksteady au confirmat faptul că Arkham Knight va pune punct seriei, studioul urmând să se orienteze în viitor către licenţe noi.

Povestea va avea loc după evenimentele din Arkham City, care au culminat cu moartea lui Joker. Scarecrow face apel la toţi răufăcătorii din Gotham, avându-l drept aliat pe Arkham Knight, un nou personaj misterios. Din joc nu vor lipsi nici The Penguin, Two Face, Harley Quinn şi alţii. Kevin Conroy se va întoarce în rolul lui Batman, alături de întreaga distribuţie de actori din jocurile precedente.

Acţiunea se va desfăşura şi de această dată într-un Gotham City extins, de cinci ori mai mare decât mediul de joc din Arkham City. Oraşul va fi împărţit în trei sectoare principale şi nu vor exista timpi de încărcare atunci când se va intra sau se va ieşi din clădiri. Ca noutate absolută, Batman îşi va putea folosi Batmobilul, pe care îl va putea chema când are nevoie şi conduce pe străzile din Gotham.

Batman: Arkham Knight va fi lansat pe 23 iunie 2015, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Versiunea pentru PlayStation 4 va include misiunile exclusive Scarecrow Nightmare Pack. Cei care precomandă jocul urmează să primească DLC-ul Harley Quinn, în care vor putea încerca patru challenge maps din postura subalternei lui Joker.

Batman Arkham Knight

Urmărește Go4Games.ro pe Google News