Knack 2, anunţat oficial la PlayStation Experience 2016

Autor: Cosmin Aionita | 08.12.2016
Knack 2, anunţat oficial la PlayStation Experience 2016

Una dintre veştile mai putin previzibile de la PlayStation Experience 2016 a venit prin intermediul lui Shuhei Yoshida, preşedintele Sony Interactive Entertainment Worldwide Studios, care, pe scena evenimentului, a dezvăluit Knack 2, continuarea action platformer-ului lansat în 2013, odată cu PlayStation 4.

Primul joc al seriei nu a fost primit tocmai bine, iar studioul Sony Japan este conştient de problemele acestuia. Astfel, Knack 2 va încerca sa corecteze aceste neajunsuri, personajul principal urmând să poată executa diferite tipuri de atacuri (lovituri de pumn sau picior), să devieze proiectilele cu ajutorul unui scut sau să-şi schimbe dimensiunile în funcţie de necesităţi.

Va fi adăugat şi un arbore de abilităţi ce vor putea fi upgradate prin colectionarea de Relic Energy. De asemenea, Knack 2 va putea fi jucat şi în mod cooperativ, existând niveluri şi puzzle-uri special gândite pentru a fi rezolvate în acest mod de joc, după cum puteţi vedea şi în trailer-ul de mai sus.

Knack 2 este aşteptat în a doua jumătate a anului 2017, în exclusivitate pentru PlayStation 4.

Knack 2

Knack 2Knack 2

Knack 2Knack 2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News