Dark Souls: Remastered (Nintendo Switch) Review: RPG hardcore „de buzunar”

Autor: Cătălin Niţu | 10.12.2018
Dark Souls: Remastered (Nintendo Switch) Review:  RPG hardcore „de buzunar”

Dark Souls este un titlu care nu mai are nevoie de nicio prezentare, dificultatea lui crescută şi mesajul „You Died” ce apare în joc de fiecare dată când eşti „ucis” devenind adevărate meme pe Internet. Astfel, este ciudat atunci când un joc atât de „hardcore” vine pe o platformă pe care suntem obişnuiţi să jucăm titluri în care salvăm prinţesa în pielea unui instalator italian sau a unui băieţel cu tichie verde, pregătit pentru aventură. Totuşi, versiunea de Nintendo Switch a lui Dark Souls: Remastered încearcă să introducă un public nou în lumea întunecată şi apăsătoare a seriei, oferind totodată şi veteranilor posibilitatea de a lua jocul „la pachet” în mod portabil.

Pentru acest review trebuie să recunosc faptul că nu am parcurs întregul joc de la început la sfârşit, limitându-mă la primele două zone: Undead Asylum şi Undead Burg. Motivul? Prea multe jocuri de jucat în perioada de final de an pentru a mă reîntoarce complet în lumea Dark Souls. Nu de alta, dar este greu să îţi faci 20-30 de ore pentru un titlu atât de solicitant când ai de jucat titluri noi precum Red Dead Redemption 2 sau Assassin’s Creed: Odyssey, la rândul lor „mamuţi” de peste 30 de ore de gameplay fiecare.

Dark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Totuşi, este foarte uşor să îţi dai seama imediat ce este Dark Souls: Remastered pentru Switch. În ciuda faptului că poartă numele „Remastered”, acesta este mai degrabă un port al versiunilor de pe consolele din generaţia precedentă, redat pe Nintendo Switch la o rezoluţie mai înaltă. Spre diferenţă de variantele Remastered de pe PlayStation 4 şi Xbox One, jocul păstrează atât modelele, texturile şi efectele de pe consolele mai vechi, cât şi framerate-ul limitat la 30 de cadre pe secundă.

Totuşi, trebuie să luăm în calcul faptul că Nintendo Switch este o consolă portabilă în primul rând, care rulează pe baterie şi are la bază un chipset de mobil. Astfel, având în vedere că avem de-a face cu o rezoluţie nativă mai mare decât pe consolele Xbox 360 şi PlayStation 3 (720p în mod portabil şi 1080p în cel docked), iar framerate-ul este semnificativ mai bun decât pe acele platforme (30 FPS aproape tot timpul, în modul portabil fiind mai evidente anumite scăderi), pot spune că sunt foarte mulţumit de modul în care a fost abordată această versiune.

Dark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Jocul este exact acelaşi pe care ni-l amintim cu toţii, cu exact acelaşi control, acelaşi conţinut şi la fel de dificil. Faptul că Dark Souls a ajuns pe Nintendo Switch nu înseamnă că jocul a fost „diluat” pentru a se adresa unui public mai tânăr. Ba chiar aş putea spune că este chiar puţin mai dificil, cel puţin folosind Joy-Con-urile. Butoanele de pe acest controller sunt mult mai mici decât pe unul normal, iar în mod portabil în special, poţi apăsa pe mai multe butoane simultan din greşeală, acest lucru fiind destul de grav într-un titlu precum Dark Souls, unde precizia este extrem de importantă. Jucat însă cu un Pro Controller pe un ecran mare, jocul se simte chiar mai bine decât pe vechile platforme, însă în continuare, această versiune este inferioară celor pentru PlayStation 4 şi Xbox One din cauza framerate-ului scăzut şi lipsei de îmbunătăţiri pe partea grafică.

Desigur, scopul versiunii pentru Switch a jocului nu este neapărat de a fi jucată pe un televizor mare, existând destule alternative pe piaţă care oferă această experienţă, ci abordarea sa în modul portabil. Având în vedere că este singura versiune portabilă, logica dictează şi că este cea mai bună. Dacă te poţi obişnui cu butoanele mai mici de pe Joy-Con-uri, cu siguranţă vei putea avea o experienţă mai mult decât mulţumitoare, mai ales la capitolul framerate: inclusiv infamul Blighttown, care dădea mari bătăi de cap consolelor vechi, se comportă excelent pe consola celor de la Nintendo.

Dark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Totuşi, Dark Souls: Remastered pentru Switch este destul de greu de recomandat celor care au posibilitatea de a juca acest titlu pe alte platforme. Este clar dedicat doar celor care nu deţin un PC sau alte console sau celor care vor neapărat să îl joace în mod portabil. De asemenea, este un titlu cu mult conţinut, fiind cu siguranţă destui jucători interesaţi de a crea mai multe build-uri de personaje pentru sesiuni de joc repetate.

Personal, nu aş putea juca Dark Souls în mod portabil aşa cum se întâmplă cu alte jocuri de pe platforma Nintendo Switch, adică în reprize scurte de 5-10 minute. Acesta este tipul de joc în care să te „pierzi” câteva ore la fiecare sesiune şi am preferat să-l abordez în modul portabil mai degrabă acasă, pe canapea, atunci când televizorul era ocupat cu altceva. De asemenea, jucatul în autobuz, sau în alt loc unde nu ai acces la Wi-Fi înseamnă şi rularea jocului în mod offline, fără mesajele lăsate de alţi jucători şi fără posibilitatea de a fi invadat de aceştia, o mare parte a farmecului lui Dark Souls. Merită menţionat şi că, pentru accesarea acestor funcţii online, este necesar un abonament Nintendo Switch Online.

Dark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

Dark Souls Remastered Nintendo SwitchDark Souls Remastered Nintendo Switch

În momentul lansării, au apărut câteva voci pe internet care spuneau că redarea sunetului este semnificativ mai slabă în această versiune de Nintendo Switch, iar acest lucru este adevărat, însă pe difuzoarele mici de pe consolă nu vei sesiza acest lucru. Poate pe nişte căşti mai de calitate sau atunci când conectezi Switch-ul la un televizor este posibil să observi diferenţa de calitate.

Dark Souls: Remastered a ajuns în sfârşit pe Switch şi sperăm ca această versiune să fie doar începutul pentru dezvoltarea seriei pe platforma portabilă de la Nintendo. Este o versiune competentă, care se bazează mai mult pe atuurile consolei, în loc să îi scoată în evidenţă limitările. În ciuda faptului că, de la distanţă, această portare ar putea părea realizată cu minimum de efort, putem considera că Dark Souls: Remastered pentru Nintendo Switch reprezintă o adevărată realizare tehnologică, având în vedere că putem juca în mod portabil o versiune mai bună a unuia dintre cele mai emblematice titluri ale generaţiei precedente de console.

Dark Souls Remastered Nintendo Switch

Părţi pozitive
  • întreaga experienţă Dark Souls poate fi jucată în mod portabil
  • jocul arată şi se mişcă mai bine decât pe PlayStation 3 şi Xbox 360
  • Dark Souls continuă să fie unul dintre cele mai bune RPG-uri lansate până în prezent
  • include funcţionalitate Amiibo cu o figurină exclusivă: Solaire of Astoria
Părţi negative
  • sunetul este redat la o calitate mai slabă decât în alte versiuni ale jocului
  • butoanele de pe Joy-Cons pot fi prea mici pentru precizia de control necesară în joc
  • rulează la un framerate mai mic şi cu mai puţine detalii grafice decât alte variante ale lui Dark Souls: Remastered
  • experienţa nu pare să fie tocmai potrivită pentru sesiuni scurte de joc în modul portabil
Urmărește Go4Games.ro pe Google News