The Demons Told Me to Make This Game Review: un puzzle narativ întunecat despre posedare, alegeri imposibile și sfârșitul lumii

În peisajul deja bogat al jocurilor indie, uneori apare câte un titlu care pare să sfideze toate convențiile și să te curteze nu cu promisiuni bombastice, ci cu o voce lăuntrică a cărei șoapte ajung dincolo de ecran. The Demons Told Me to Make This Game este un astfel de joc.

Lansat în Early Access pe la finele lui iulie pe Steam, acest proiect ieșit din imaginația bogată a unui dezvoltator ucrainean, care se semnează drept Haunted Dude, pare mai degrabă un ritual decât un simplu produs digital. Este, pe scurt, o poveste despre posedare, disperare și bucle temporale, livrată cu o combinație unică de horror cosmic, sarcasm tăios și narațiune interactivă neconvențională.

Premisa jocului este simplă, dar profund tulburătoare: te naști ca o entitate numită Dark Wisp — un spirit creat într-un ritual sinistru pe 26 octombrie 2016, exact la ora 5 dimineața. Nu ai un corp și nici un nume în sensul tradițional, doar o misiune vagă: influențează cursul destinului unui mic oraș american, Red Hives, și decide dacă vrei să oprești sau să alimentezi apocalipsa. Nu prin acțiuni directe, ci prin sugestii mai mult sau mai puțin subtile, manipulare psihologică și derulând timpul după bunul plac. Este un joc în care controlul nu înseamnă să apeși butoane, ci să intri în capul altora.

Structura jocului se bazează pe parcurgerea unor bucle temporale — fiecare numită „loop” — în care evenimentele se repetă, iar tu, jucătorul, poți interveni doar parțial, în cadrul unor secvențe denumite „time slots”. Cu fiecare nouă încercare de a obține deznodământul dorit, ai ocazia să insufli gânduri personajelor pe care le bântui. Nu ești acolo să controlezi nici misteriosul individ care suferă de amnezie și nici autoproclamații exorciști, ci să le manipulezi gândurile. Fiecare gazdă are propria personalitate, motivații și impulsuri. Unii pot fi convinși cu blândețe, alții trebuie speriați sau provocați. Niciunul nu te va asculta complet. Este o luptă constantă pentru influență, o luptă dusă prin gesturi indirecte și manipulare.

Această alegere de design este, probabil, cea mai captivantă caracteristică a jocului. În locul unui gameplay clasic de aventură sau strategie, The Demons Told Me to Make This Game îți cere să gândești ca un o entitate parazit care posedă creaturi cu rațiune: trebuie să îți alegi momentele, să înveți din greșeli și să observi cu atenție reacțiile gazdelor tale. De multe ori, vei pierde. Gazdele vor muri. Vor face alegeri catastrofale. Dar fiecare eșec este o lecție, și fiecare nouă buclă îți deschide drumuri neintuite spre una din posibilele concluzii.

Până în acest punct, în versiunea Early Access, sunt disponibile prologul — „Of Tapes and Gums” — și prima buclă de timp completă, intitulată „Of Punks and Bees”. Cele două capitole însumează aproximativ 6-8 ore de joc, iar dezvoltatorul promite un total de șase bucle, fiecare din ce în ce mai complexă, cu gazde noi și dileme din ce în ce mai tensionate. Dezvoltarea completă este programată să se întindă până în 2027–2028, timp în care fiecare nou loop va fi lansat treptat.

Atmosfera conținutului deja disponibil este greu de descris fără să simți fiori pe șira spinării. Arta este stilizată, minimalistă dar expresivă, iar dialogurile îmbină cinismul sarcastic cu disperarea metafizică. Lumea Red Hives este una în care realitatea se destramă încet, dar sigur. Nimeni nu e complet întreg la minte. Fiecare personaj poartă o mască care ascunde o traumă. Iar tu, ca jucător, ești acolo nu ca să repari, ci ca să vezi ce rămâne în picioare după ce ultimele redute ale normalului se prăbușesc.

În spatele poveștii se simt clar influențe venite din partea unor titluri neconvenționale, care au devenit populare tocmai pentru că au refuzat să respecte standardele actuale din industrie, Dezvoltatorul a și recunoscut că s-a inspirat din jocuri precum Disco Elysium, Slay the Princess și din universul cărților „John Dies at the End” de David Wong (Jason Pargin). Rezultatul este un ton auto-referențial, adesea delirant, plin de pasaje scrise ca și cum ai citi notițele unui autor aflat în pragul prăbușirii psihice. Umorul este negru, absurd, uneori crud, dar niciodată gratuit. Fiecare glumă are o umbră. Fiecare alegere pare să te ducă, inevitabil, mai aproape de ceva înfiorător.

Cu toate acestea, jocul nu este doar o experiență horror. Este și un puzzle narativ, un experiment social, un labirint moral. Am încercat, din nou și din nou, să găsesc o secvență perfectă de decizii care să salveze toate personajele. Și de fiecare dată, ceva scăpa de sub control. Un detaliu uitat. O reacție neașteptată. O influență externă. Timpul curge, dar se și rupe, iar tu trebuie să coși, din bucăți disparate, o singură soluție viabilă. Uneori, reușești. Alteori, îți dai seama că poate e mai distractiv să te lași purtat de val și de impredictibilitatea evenimentelor.

Din punct de vedere tehnic, se simte că jocul este încă în dezvoltare. Interfața e simplă, dar eficientă precum un zbor cu un avion low-cost. Nu există, deocamdată, suport pentru controllere, iar localizarea în alte limbi atât de necesară pentru succesul unui joc narativ de acest tip se lasă așteptată. Versiunea actuală se joacă pe PC și Mac, iar Steam Deck-ul este parțial compatibil, cu mici ajustări. Dezvoltatorii ascultă de comunitatea de fani și răspund criticilor prin adăugarea, în ritm regulat, de opțiuni noi (cum ar fi posibilitatea de a crește dimensiunea textului afișat).

Este important de menționat că jocul conține teme mature și este destinat unui public adult. Avertismentele privind conținutul nu sunt doar o precauție. The Demons Told Me to Make This Game pune în centrul atenției violența stilizată, folosește un limbaj vulgar în mod constant, debordează de referințe sexuale explicite și lista ar putea continua. Cel mai puternic obiect cu puteri magice este o jucărie de adulți roz. Dacă rezonezi cu astfel de conținut, experiența va fi pe gustul tău.

Și totuși, tocmai această îndrăzneală face din The Demons Told Me to Make This Game un titlu special. Nu este pentru toată lumea. Nici nu vrea să fie. E un joc care te obligă să stai pe marginea scaunului, nu de frică, ci din cauza întrebărilor pe care le ridică. Ce înseamnă să ai control? Ce înseamnă să influențezi fără a comanda? Cine sunt demonii, cu adevărat?

Poate că titlul însuși spune totul: Demonii mi-au spus să fac acest joc. Nu compania, nu publicul, nu algoritmul de pe Steam. Demonii. Poate imaginari. Poate reali. Poate doar niște versiuni mai crude ale noastre, care încă mai cred că jocurile pot fi altceva decât distracție: pot fi ritualuri, exorcisme, exorcizări ale propriei minți.