Cronos The New Dawn Review: undeva între Resident Evil, Dead Space și pisici

Bazându-mă pe numărul de pisici pe care le-am mângâiat, aș zice că sunt cam la jumătatea jocului. Și da, aici avem prima surpriză plăcută: Cronos îți bagă în față pisici de alint, care nu doar că se adună ulterior la hub-ul principal ca să-ți țină companie, dar îți și lasă obiecte extrem de utile, unele chiar esențiale pentru upgrade-uri de tip Dead Space. Practic, dacă nu mângâi pisicile, îți faci singur jocul mai greu. Mișcare simpatică și, culmea, chiar utilă.

În rest, Cronos: The New Dawn este un amestec de influențe: ia câte ceva din Resident Evil (resurse limitate, crafting, magazine cu stoc redus), din Silent Hill 2 (zone marcate cu cârpe albe ca să nu te pierzi, atmosferă grea, ritm lent), și din Dead Space (upgraduri de suită, atmosferă sci-fi horror, platforming în gravitație zero). Pe hârtie, combinația sună excelent. În practică… rezultatul e cam diluat. De ce spun că e diluat, pentru că nu prea simți upgrade-urile, dificultatea confruntărilor amintind de jocurile “soulslike”. Și, sincer, nu mai pot cu direcția asta… Jocurile înseamnă relaxare, nu să mor de 498 de ori în același loc.

Inventarul, dușmanul numărul 1

Resursele sunt mereu pe muchie de cuțit. Crafting pentru medkit-uri și muniție, magazine cu stoc limitat, cutii unde poți depozita nelimitat, teoretic, totul este echilibrat. Practic, inventarul de bază e atât de mic încât ajungi să alegi între gloanțe și iteme-cheie. De multe ori am făcut naveta spre safe room doar ca să scap de obiecte. Și, ca să fie treaba treabă, fiecare formă a armei principale îți ocupă un slot separat, deși e practic aceeași armă. Rezultatul: nu mai experimentezi, cari strictul necesar.

Gameplay-ul, o combinație de „ar putea fi” și „dar nu e”

Mișcarea personajului e intenționat greoaie și clunky. Faptul că inamicii sunt și ei lenți mai echilibrează cât de cât balanța. Combat-ul cu arme de foc are potențial: armele se pot încărca pentru damage mai mare, dar mâna îți tremură deja haotic atunci când monstrul se aruncă spre tine, un mecanism de tipul risc/recompensă decent, dar stresant. Din păcate, soluția melee aproape că nu există, dă un damage ridicol de mic, doar ca să nu te simți complet dezarmat.

Ai și puzzle-uri medii cu țepe electrice, dar ele funcționează doar pentru „trasează curentul din punctul A în punctul B”. Păcat, pentru că ar fi fost mișto să le poți folosi drept capcane sau să paralizezi monștrii. La fel cu mecanica de rewind, în loc să o exploateze pentru puzzle-uri complexe sau lupte creative, jocul o reduce la „refă un butoi explodat” sau „reconstruiește o pasarelă”. Spre final, există o luptă cu susul în jos care-ți arată ce-ar fi putut să fie Cronos dacă avea curaj să ducă ideile la capăt.

Inamicii, între clișeu și enervant

Avem biomass-ul clasic, oameni deformați în monștri. La început mai sperie, dar după ce fiecare perete e tapetat cu carne și mușchi, nu-ți mai pasă. Corpul uman descompus nu mai e horror, e doar tapet. Și, să fim serioși, cine a aprobat design-ul unor inamici trebuie trimis la colț, în genunchi pe cozi de nucă: vezici acide ascunse după colțuri care explodează și-ți mănâncă nervii, gângănii explozive care sar pe tine și detonează la contact, monștri pe pereți care te apucă forțat într-un QTE ieftin.

Totul plasat fix în cele mai ieftine moduri posibile, de parcă nimeni n-a ascultat vreun tester.

La început, luptele cu boșii par interesante, dar rapid devin doar o barieră frustrantă. Mai ales că unii monștri sunt capabili sa absoarbă cadavrele, transformându-se în inamci și mai rezistenți și greu de înfruntat. De exemplu, spre final, două bătălii succesive mi-au albit și ultimele fire de păr din barbă: una cu un totem de carne care scuipă acid și repetă aceleași replici, iar cealaltă cu un inamici care se teleportează și are atacuri aproape imposibil de evitat.

Tehnic și prezentare

Grafic, Unreal Engine 5 își face treaba și aici. Doar că… performanța variază și scade fix când nu trebuie. După câteva ore, apare un bug enervant: de fiecare dată când miști mouse-ul, jocul îngheață 1-2 secunde. La fel și când scoți screenshot-uri.

Sigur, ee rezolvă cu un restart, dar nu e deloc distractiv dacă ești în mijlocul unei zone fără save point. În rest, mai apar probleme de performanță chiar și pe setări medii, cu DLSS setat pe Ultra Performance. Apoi, cică este recomandat un controller. Nu neg, în anumite genuri de jocuri, un controller este cât se poate de potrivit. Nu neapărat și în cele în care trebuie să ochești cu precizie, iar aici cam trebuie să o faci. În loc să-mi recomanzi o metodă de control mediocră, mai bine adaptează jocul așa cum se cuvine pentru mouse și tastatură.

Povestea și atmosfera

Povestea e un slow-burn, mai degrabă un roman-mister SF decât un horror plin de acțiune: note, log-uri audio, halucinații, destul de interesantă ca fir narativ, dar nu revoluționară. Atmosfera prinde pe alocuri, dar e deseori sabotată de gameplay-ul repetitiv și inamicii stereotipici, dar frustranți. Pisicile, paradoxal, sunt highlight-ul poveștii și singurul lucru memorabil din jurnal.

Cronos: The New Dawn este un joc care promite mult și livrează un pic prea puțin. Te ațâță cu idei mari (pisici care dau loot, gravitație zero, rewind al timpului), dar refuză să le exploateze cu adevărat. În schimb, te chinuie cu inventar limitat, inamici enervanți și un ritm prost dozat între loot și combat. Da, este recomandat, mai ales dacă iubești genul survival horror și/sau vrei să mângâi pisici digitale. Dar nu la preț întreg, așteaptă o reducere.