NVIDIA continuă să celebreze cei șase ani împliniți de platforma de cloud gaming GeForce Now, anunțând că peste 4500 de jocuri sunt disponibile acum pentru streaming prin intermediul acestui serviciu.
Iar lista continuă să crească și săptămâna aceasta, printre titlurile proaspăt adăugate pe GeForce Now regăsindu-se jocuri noi precum Styx: Blades of Greed sau Extreme Measures, cel mai nou sezon de conținut suplimentar pentru Battlefield 6, care aduce o hartă extinsă, confruntări dinamice învăluite în ceață și asalturi aeriene îndrăznețe.
De asemenea, NVIDIA invită utilizatorii de GeForce Now să intre pe serverul oficial de Discord al GF Now, descris drept “locul ideal pentru a discuta cu alți membri ai comunității, a împărtăși experiențe și a rămâne la curent cu evenimentele și anunțurile viitoare”.

Sursa: NVIDIA România