Code Vein 2 Review: vampir sau călător în timp?

Autor: Cosmin Aionita | 17.03.2026
Code Vein 2 Review: vampir sau călător în timp?
Foto: Bandai Namco Entertainment

În rândurile jocurilor de proveniență japoneză, dar nu numai, există un obicei ca titlul cu numărul doi dintr-o serie să nu aibă mai nimic de-a face, cel puțin din punct de vedere narativ, cu cel original, care pornise respectiva franciză. Un astfel de exemplu este Code Vein 2, care, deși o continuare a titlului din 2019, nu împarte și detaliile legate de poveste cu acesta.

Vampir ȘI călător în timp

Păstrează însă ideea de bază: acțiune din Code Vein 2 are loc tot într-o lume post apocaliptică, unde omenirea coexistă cu Revenants – umanoizi vampirici nemuritori, creați prin implantarea unui parazit BOR (Biological Organ Regenerative) în cadavre. O forță misterioasă numită Luna Rapacis corupe majoritatea acestor Revenants, îi transformă în monștri scăpați de sub control numiți Horrors, amenințând astfel să distrugă lumea.

Protagonistul, de această dată, este un vânător Revenant, readus la viață de o altă ființă de acest fel care, culmea, poate călători în trecut. Iar când vine vorba despre conceptul de călătorie în timp, mai este doar un pas până la a trece granițele ridicolului. Cu un secol în urmă, această Lou primește o misiune din partea Laviniei Voda, o altă Revenantă sus-pusă, de a călători și mai mult în trecut pentru a afla ce e declanșat coruperea acestor vampiri. Astfel afli care îți este scopul, drept erou din Code Vein 2, pentru a stop odată și pentru totdeauna izbucnirea acestui Luna Rapacis.

Unele idei bune nu salvează luptele sterile

Iar tema călătoriei în timp nu se rezumă doar la narațiunea din Code Vein 2, chiar din prima zonă a jocului accentul fiind pus pe explorarea lumii în două ere temporale diferite, precum și pe impactul pe care jucătorul îl poate avea călătorind astfel. Iar, la finalul primei părți din poveste, își face apariția și sistemul de alegeri, protagonistul având posibilitatea de a schimba modurile în care se desfășoară anumite elemente din trecut, cu consecințe drastice în prezent, precum prevenirea disparițiilor unor aliați-cheie.

Mecanic, Code Vein 2 își păstrează influențele, fiind în continuare un “soulslike”, cu un sistem de luptă bazat pe stamina, cu posibilitatea de a executa manevre precum eschivele, blocarea atacurilor inamice, dar și cu gestionarea resurselor disponibile pentru a parcurge, cu succes, nivelurile jocului. Iar anumite atacuri pot sustrage de la inamici așa-numitul ichor, resursa folosită în seria Code Vein pentru a pune în valoare abilitățile speciale ale personajului controlat.

Aceste abilități sunt împărțite acum în categorii precum Combat, Magic și Support, pot fi descoperite prin explorare (sau cumpărate!) și echipate în meniul dedicat armelor. Nu în ultimul rând, Blood Codes definesc abilitățile de bază și sunt legate de personajele întâlnite pe parcursul aventurii. Fiecare Blood Code în parte poate crește în nivel, îmbunătățindu-i semnificativ abilitățile oferite.

Un alt element specific seriei Code Vein este reprezentat de partenerii care te pot însoți. Iar acești aliați nu sunt doar niște simpli însoțitori controlați sumar de AI, acum existând posibilitatea de a absorbi un asemenea partener pentru a conferi un boost personajului principal. Totuși, în principalele misiuni narative ale jocului, personajul-partener este dictat de poveste, existând posibilitatea de a fi schimbat doar în anumite zone de explorare.

O altă mare schimbare, pe lângă abilitatea de a călători în timp, este reprezentată de caracterul deschis al lumii de joc, care poate fi acum explorată. Pentru a ușura lucrurile, poți apela oricând la funcția de Fast Travel utilizând checkpoint-urile deja deblocate, aici numite Mistles. La fel ca în Elden Ring, această abordare ajută jucătorii care nu pot trece de o anumită provocare și vor să mai crească în nivel sau să dobândească resurse suplimentare înainte de a dat piept din nou cu un anumit boss.

Din nefericire, mediul de joc din Code Vein 2 nu este foarte interesant. Având de-a face cu o lume distrusă, majoritatea zonelor sale sunt fie deschise, pline de clădiri în ruină și baze abandonate, populate de monștri, fie baze subterane sau zone industriale întortocheate, cu câteva scurtături care pot fi deblocate pe parcurs. Drept element care mi-a adus aminte de recentul Metroid Prime 4: Beyond, jocul pune la dispoziție o motocicletă pentru a parcurge mai rapid zonele mari; chiar și în acest condiții, explorarea acestei lumi este destul de nesatisfăcătoare, misiunile legate de povestea principală fiind mult mai interesante.

De asemenea, deși sistemul de combat rămâne cât se poate de familiar, în ciuda abilităților proaspăt introduse, se simte acea lipsă de impact atunci când apar contacte între personaje. Parte ca urmare a design-ului audio nu atât de reușit, parte din cauza unor animații nu atât de reușite, Code Vein 2 nu lasă impresia că ar putea concura cu alte jocuri “soulslike” recente, cum ar fi Nioh 3, unde luptele sunt excelent implementate și mult, mult mai satisfăcătoare.

Design neinspirat și probleme tehnice

Și din punct de vedere tehic Code Vein 2 nu este tocmai o capodoperă. Cel puțin nu pe PlayStation 5, unde am avut ocazia de a testa jocul: apar numeroase texture pop ins deranjante, iar framerate-ul lasă de dorit. Drept consecință, acel mediu de joc de care aminteam mai devreme, nu prea interesant de explorat, nu este nici foarte arătos, fiind lipsit de culoare și viață.

Mai grav este că jocul suferă și în ceea ce privește design-ul boșilor, care ar trebui să fie echivalentul acelor cireșe delicioase de pe torturile numite “soulslike”-uri. Aici, desi ar trebui să te confrunți cu versiunile corupte ale unor eroi legendari, acești monștri nu prea au nicio legătură cu personajul din spate, impactul și feeling-ul confruntării fiind mult diminuate.

Ajungând la final, consider că pasionații acestui gen au la dispoziție suficiente alte titluri de calitate, Code Vein 2, în afara unor concepte narative relativ originale, fiind realizat într-un mod oarecum stângaci, în special în privința luptelor propriu-zise. Totuși, pentru cei își doresc neapărat întregirea colecțiilor, recomandarea noastră e să mai aștepte până la prima reducere de preț semnificativă.

Părţi pozitive
  • prezentarea inițială
  • personaje secundare interesante cu povești detaliate
  • poveste cu un impact emoțional
  • unele mecanici noi interesante
Părţi negative
  • prea multe probleme tehnice
  • design vizual și audio lipsit de imaginație
  • combat stângaci, fără impact
Urmărește Go4Games.ro pe Google News