VIDEO: GTA VI An Extended Look – 26 de minute de gameplay din Grand Theft Auto VI

Autor: Cosmin Aionita | 28.08.2026
VIDEO: GTA VI An Extended Look – 26 de minute de gameplay din Grand Theft Auto VI
Sursa foto: Rockstar Games

După ani de așteptare, fanii seriei Grand Theft Auto au avut în sfârșit ocazia de a vedea primele secvențe de gameplay oficiale din GTA VI. Dezvăluirea a avut loc odată cu difuzarea GTA VI: An Extended Look pe Netflix, nu mai puțin de 26 de minute de gameplay și secvențe cinematice fiind dezvăluite cu ocazia acestui stream, ce a debutat pe Netflix. Ulterior, Rockstar Games a adus compilația de gameplay din GTA VI și pe YouTube, iar acum o puteți urmări în cadrul acestui articol.

Sunt incluse secvențe cinematice din povestea principală, porțiuni de gameplay atât din cadrul misiunilor ce țin de această poveste, cât și din activitățile suplimentare pe care le puteți realiza în GTA VI, tot ceea ce puteți vedea mai jos fiind capturat din versiunea pentru PlayStation 5 (standard) a jocului, la un framerate de 30 de cadre pe secunde.

Jason și Lucia sunt personajele jucabile din GTA VI

Grand Theft Auto VI va avea doi protagoniști, un cuplu format din Jason Duval și Lucia Caminos. Jason a crescut printre tot felul de escroci și infractori. După o scurtă perioadă petrecută în armată, în speranța că va scăpa de influențele nefaste din adolescență, Jason se întoarce în regiunea Keys, revenind la ceea ce știe să facă cel mai bine: să lucreze pentru distribuitorii locali de droguri. Iar momentul în care o cunoaște pe Lucia s-ar putea să fie ori cel mai bun lucru care i s-a întâmplat vreodată, ori cel mai prost.

În schimb, Lucia a fost învățată de mică să se lupte, de către tatăl său. Iar viața nu i-a fost ușoară: luptând pentru familia sa, Lucia a fost închisă în Leonida Penitentiary. Doar norocul chior a făcut ca protagonista noastră să iasă din pușcărie, Lucia jurând că și-a învățat lecția și nu va mai comite greșelile din trecut. Totuși, Lucia își dorește viața bună la care visa și mama ei pe când trăiau în Liberty City și este pregătită de orice pentru a-și atinge acest obiectiv. Iar o viață alături de Jason s-ar putea să reprezinte rampa de lansare de care are nevoie. Abia ieșită din închisoare, Lucia este complet dedicată planului său, indiferent de consecințe.

Acțiunea din GTA VI se va desfășura în statul american fictiv Leonida, din care face parte și o cunoștință mai veche a fanilor seriei: orașul Vice City, dar și locații precum Leonida Keys, Grassrivers, Port Gellhorn, Ambrosia sau Mount Kalaga.

Grand Theft Auto VI urmează să fie lansat pe 19 noiembrie 2026, în versiuni pentru consolele PlayStation 5 și Xbox Series X|S.

Sursa: Rockstar Games Newswire, GameSpot

Urmărește Go4Games.ro pe Google News