Ce ne jucăm pe GeForce Now în noiembrie 2026

Autor: Cosmin Aionita | 09.11.2026
Ce ne jucăm pe GeForce Now în noiembrie 2026
Sursa foto: NVIDIA

Serviciul de cloud gaming GeForce Now pregătește nu mai puțin de 24 de jocuri pentru această lună, dintre care opt s-au alăturat platformei chiar la cel mai recent update. În plus, Hogwarts Legacy primește un upgrade spectaculos prin NVIDIA DLSS 5, cu tehnologia 3D-Guided Neural Rendering. Abonații Ultimate se pot bucura de iluminare și materiale cu un aspect realist în lumea vrăjitorilor, prin streaming cu performanță de nivel GeForce RTX 5080, pe dispozitivele compatibile.

Tot cu ocazia acestui update, World of Warcraft: Forever s-a lansat și prin GeForce Now și aduce o recompensă specială disponibilă în săptămâna lansării. Aceasta poate fi revendicată de utilizatorii eligibili, indiferent de nivelul de abonament GeForce Now, până pe 12 noiembrie 2026, ora 08:59 (ora României), în limita stocului disponibil. Abonații Premium vor putea, de asemenea, să-și personalizeze experiența de joc încă de la lansare, grație compatibilității cu aproximativ 100 de add-on-uri populare CurseForge.

Nu în ultimul rând, Ubisoft a adus două noi lansări de conținut în cloud: Tom Clancy’s The Division 2: Echoes of Central Park și Anno 117: Pax Romana – Dawn of the Delta. GeForce Now gestionează descărcarea și actualizarea ambelor expansiuni, astfel încât noile aventuri să fie mereu pregătite de joc.

Sursa foto: NVIDIA

Luna noiembrie a început cu opt jocuri, deja disponibile pe serviciul GeForce Now:

  • World of Warcraft: Forever (lansare nouă pe Battle.net)
  • County of Fortune (lansare nouă pe Steam)
  • CURE – A Hospital Simulator (Steam)
  • Leaf it Alone (Steam)
  • Planet Zoo 2 (Epic Games Store)
  • Probably Stolen – Cyberpunk Shopkeeper Sim (Steam)
  • RuneScape: Dragonwilds (Epic Games Store)
  • SpiritVale (Steam)

Jocurile programate să fie adăugate pe GeForce Now pe parcursul lunii noiembrie 2026:

  • Ashes of the Singularity II (lansare nouă pe Steam, 10 noiembrie)
  • Cyberpunk 2077 (lansare nouă pe Battle.net, 10 noiembrie, și pe Xbox; compatibil cu Xbox Play Anywhere)
  • Warhammer Survivors (lansare nouă pe Steam și Xbox, disponibil și prin Game Pass, 10 noiembrie)
  • Main Sequence (lansare nouă pe Steam, 12 noiembrie)
  • Volvy’s Adventure: Reslimed (lansare nouă pe Steam, 19 noiembrie)
  • Appulse (lansare nouă pe Steam, 26 noiembrie)
  • Baldur’s Gate 3 (Xbox; compatibil cu Xbox Play Anywhere)
  • Deadly Days: Roadtrip (Steam)
  • Gone Fishing (Steam)
  • Graveyard Keeper (Steam)
  • Graveyard Keeper 2 (Epic Games Store și GOG)
  • Quasimorph (Steam)
  • Tape to Tape (Steam)
  • The Spell Brigade (Steam)
  • Village in the Shade (Steam)
  • World of Tanks: Blitz (Wargaming)

Sursa: NVIDIA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News