Există jocuri pe care le termini, te bucuri de ele și apoi le lași să se odihnească în biblioteca digitală, alături de celelalte zeci de titluri pe care ți-ai promis solemn că le vei rejuca într-o bună zi. Și există jocuri precum Ghost of Yōtei, care au prostul obicei de a te chema înapoi în Japonia feudală exact când credeai că ai terminat cu samuraii, răzbunarea și oamenii care au impresia că o conversație civilizată trebuie să se încheie neapărat cu o katana înfiptă în stomac.
Cei de la Sucker Punch au revenit cu Ghost of Yōtei: Complete Edition, o versiune care adună la un loc câteva motive serioase pentru a ne întoarce în pielea lui Atsu. Avem o nouă poveste, o regiune suplimentară, arme și echipamente noi, dar și un mod de joc complet diferit, care renunță la plimbările contemplative prin peisaj în favoarea unei activități mult mai simple: să omorâm tot ce mișcă. În mod repetat. Cu stil.
Pachetul include extensia narativă Echoes of Sekigahara, modul single-player roguelike Most Wanted, componenta cooperativă Legends, precum și bonusurile cosmetice și obiectele care au fost disponibile anterior în ediția Digital Deluxe. Cu alte cuvinte, dacă ai ratat aventura inițială, acum ai parte de un pachet destul de consistent. Dacă ai terminat deja jocul de bază, întrebarea este dacă noile atracții justifică întoarcerea în Yōtei. Răspunsul scurt: da. Răspunsul lung implică niște sânge, câteva amintiri dureroase și un personaj pe nume Nagato.
Prima oprire este Echoes of Sekigahara, extensia care continuă povestea lui Atsu și încearcă să adauge câteva pagini importante trecutului său. De data aceasta, nu mai suntem interesați exclusiv de răzbunarea care a transformat-o în fantoma pe care am cunoscut-o în jocul principal. Descoperim și o parte mult mai vulnerabilă a personajului, din perioada în care nu era încă definită de durere, furie și dorința de a-i trimite pe toți vinovații în lumea cealaltă.
Povestea pornește de la apariția lui Nagato, un fost tovarăș de arme și, mai important, o persoană care a însemnat cândva foarte mult pentru Atsu. Numai că vremurile s-au schimbat, iar întâlnirea celor doi nu are loc tocmai într-un decor romantic, cu flori de cireș și muzică de shamisen. Nagato este urmărit de Viperele loiale Șarpelui, iar situația din regiunea Ashoro Foothills este suficient de complicată încât să ne ofere din nou motive să scoatem sabia.
Pe măsură ce îi urmărim pe cei doi, povestea prezentului este întreruptă de secvențe din trecut, care ne poartă înapoi spre evenimentele din jurul bătăliei de la Sekigahara. Aceste amintiri arată relația dintre Atsu și Nagato înainte ca lucrurile să se transforme în tragedie și ne ajută să înțelegem mai bine ce fel de persoană era eroina noastră înainte ca viața să-i aplice câteva lovituri zdravene.
Este o direcție binevenită. În jocul principal, Atsu era în primul rând femeia pornită să-și răzbune familia. Avea motivație, avea determinare și avea o colecție impresionantă de motive pentru care ar fi trebuit să consulte un specialist în gestionarea furiei. Dar personalitatea ei nu era întotdeauna explorată în profunzime. Echoes of Sekigahara repară parțial această situație, oferindu-ne o imagine mai completă asupra personajului.
Vedem o Atsu mai tânără, mai naivă, mai deschisă emoțional și, inevitabil, mai vulnerabilă. Contrastul dintre fata care era și războinica pe care am ajuns să o controlăm este unul dintre punctele forte ale extensiei.
Povestea păstrează rețeta cinematografică a seriei: momente emoționante, dialoguri serioase, personaje bine interpretate și acele secvențe liniștite în care jocul te lasă să respiri înainte să te trimită din nou într-o confruntare. Nu reinventează roata și nici nu încearcă să răstoarne universul construit până acum, dar oferă suficient context pentru a face întoarcerea în pielea lui Atsu să merite.
Noua regiune, Ashoro Foothills, este probabil cel mai bun argument pentru cei care iubesc explorarea în universul Ghost of. Avem păduri dese, poteci învăluite în ceață, dealuri abrupte și priveliști care te fac să uiți pentru câteva secunde că ai o misiune de îndeplinit. Iar dacă ai jucat titlurile anterioare ale seriei, știi deja că Sucker Punch are un talent aparte pentru a aranja peisajele astfel încât să te facă să abandonezi drumul principal la fiecare cinci minute.
Vezi o potecă? O iei. Zărești un deal? Te urci. Apare ceva interesant în depărtare? Evident că trebuie să verifici. Misiunea principală poate să aștepte, doar nu degeaba ai primit un cal.
Ashoro Foothills nu este la fel de întinsă precum insula Iki din expansion-ul pentru Ghost of Tsushima, iar asta se simte. Totuși, regiunea are propria personalitate, iar diversitatea peisajelor reușește să păstreze farmecul explorării. Nu este nevoie să alergi permanent după obiective, pentru că simpla deplasare prin zonă rămâne o plăcere.
Avem și activitățile secundare cu care ne-am obișnuit: contracte de vânătoare ale răufăcătorilor, tabere inamice, depozite ale Viperelor, exerciții de tăiat bambus, locuri de meditație, vulpi care ne conduc spre diverse descoperiri și rețete noi pentru tabără. Practic, toate acele activități care ne-au făcut să uităm de povestea principală în jocul de bază s-au întors la datorie.
Nu toate sunt surprinzătoare, iar structura misiunilor secundare nu aduce schimbări majore. Dar funcționează, iar dacă ți-a plăcut formula originală, probabil că nu vei avea motive serioase să te plângi.
Singura problemă este dimensiunea. Povestea principală poate fi terminată în aproximativ cinci-șase ore, iar dacă vrei să cureți regiunea de toate activitățile, vei ajunge undeva sub zece ore. Nu este puțin pentru un simplu pachet suplimentar, dar nici nu este tocmai expediția de proporții epice pe care ai putea-o aștepta după un joc atât de amplu.
Mai ales că, odată ce începi să te simți confortabil în noua regiune, povestea se apropie deja de final. Parcă tocmai ai ajuns la petrecere, ai găsit băutura și ai început să te împrietenești cu lumea, când gazda anunță că s-a terminat.
Sistemul de luptă rămâne unul dintre cele mai bune elemente ale jocului, iar expansion-ul încearcă să-l condimenteze cu câteva jucării noi.
În primul rând, avem armele grele, care provoacă daune serioase și sunt extrem de satisfăcătoare atunci când reușești să le folosești eficient. Sunt masive, necesită mai mult timp pentru a fi manevrate și oferă senzația aceea plăcută că nu te mai interesează prea mult ce armură poartă adversarul. Problema este că se deteriorează destul de repede. Abia începi să te distrezi cu ele și deja trebuie să le cauți înlocuitor. Probabil că nici fierarul nu are încredere în produsele sale.
Arcul primește și el câteva îmbunătățiri. Atsu poate lansa mai multe săgeți simultan, lucru util atunci când ai mai mulți adversari care se apropie amenințător. Mai există și posibilitatea de a prinde săgețile din zbor și de a le trimite înapoi spre cel care le-a expediat cu atât de mult drag. Este genul de mecanică simplă, dar spectaculoasă, care te face să zâmbești când îți iese perfect.
Apar și capcane noi, necesare mai ales în confruntările cu anumite tipuri de inamici care pot întrerupe atacurile noastre. Acest lucru te obligă să fii ceva mai atent și să nu te arunci în fiecare luptă cu aceeași strategie. În plus, unele echipamente oferă abilități interesante: poți chema lupi în ajutor sau poți marca mai mulți adversari pentru a-i elimina cu lovituri precise.
În rest, sistemul de luptă este cel cunoscut. Și asta nu este deloc un lucru rău. Schimbarea armelor în funcție de adversar, viteza atacurilor și precizia paradelor continuă să ofere confruntări spectaculoase. Dacă ai învățat să folosești eficient arsenalul lui Atsu, vei avea în continuare parte de momente în care o încăierare aparent banală se transformă într-un mic spectacol de coregrafie violentă.
Din păcate, nu toate mecanicile au primit aceeași atenție. Stealth-ul rămâne cam la fel de interesant ca o ședință de contabilitate. Funcționează, dar nu impresionează, iar comparația cu sistemul de luptă este destul de nedreaptă pentru el. În plus, după zeci de ore petrecute în jocul principal, multe dintre confruntări vor părea familiare. Sucker Punch nu a încercat să schimbe fundamental mecanicile de bază, preferând să adauge conținut nou peste o fundație deja cunoscută.
Dacă Echoes of Sekigahara este motivul pentru care te întorci la poveste, Most Wanted este motivul pentru care s-ar putea să mai rămâi câteva seri.
Acest mod single-player de tip roguelike renunță la explorarea lumii deschise și ne aruncă direct în mijlocul acțiunii. Alegem o recompensă, intrăm în arenă și începem să înfruntăm valuri succesive de adversari. Printre acestea apar și inamici mai puternici, iar la final trebuie să ne confruntăm cu ținta principală.
Nu mai există plimbări călare, contemplat frunzele sau admirat munții. Nu mai avem timp să ne întrebăm dacă poteca din stânga duce la o vulpe sau la un altar. Aici avem doar arme, adversari și o cantitate considerabilă de violență organizată.
Între valuri primim bonusuri alese dintr-o selecție aleatorie, care ne permit să ne construim treptat stilul de joc. Unele îmbunătățiri se potrivesc mai bine cu anumite arme sau abilități, iar combinațiile rezultate pot transforma o rundă aparent modestă într-o demonstrație de măiestrie.
Există patru personaje disponibile: Atsu, Oyuki, Nagato și Jin Sakai. Ultimul este, evident, surpriza pregătită pentru fanii primului Ghost of Tsushima. Jin revine ca personaj jucabil, cu stilurile de luptă pe care le cunoaștem deja, și reprezintă un mic cadou pentru cei care au petrecut ore bune în aventura precedentă.
Fiecare personaj are propriile arme, abilități și particularități. Atsu se bazează pe cele două katane, Oyuki folosește kusarigama și diverse instrumente speciale, Nagato preferă sulița și armele de distanță, în timp ce Jin aduce cu el cele patru poziții de luptă din aventura sa. Diferențele nu sunt doar cosmetice, ci influențează felul în care abordezi fiecare rundă.
La început, însă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. După ce te obișnuiești cu Atsu echipată până în dinți în jocul principal, să începi din nou cu un personaj mult mai slab poate fi o experiență destul de brutală. Primele încercări te pot trimite rapid înapoi la meniul principal, mai ales dacă uiți că nu mai ai la dispoziție toate abilitățile și echipamentele cu care ai defilat prin Ezo.
Dar, odată ce înțelegi ritmul și începi să alegi bonusurile potrivite, Most Wanted devine surprinzător de captivant. Runde scurte, progres vizibil, personaje diferite și suficientă variație cât să te facă să mai încerci o dată. Și încă o dată. Și încă una. Până când te uiți la ceas și constați că ai pierdut câteva ore pe care inițial voiai să le petreci făcând ceva productiv.
Între încercări câștigi bani, pe care îi poți investi în tehnici, îmbunătățiri pentru arme, talismane și deblocarea personajelor. Unele recompense cosmetice pot fi folosite și în jocul principal, ceea ce oferă un motiv suplimentar pentru a continua.
Este, fără îndoială, cea mai reușită surpriză a pachetului. Modul pune în valoare exact ceea ce face Ghost of Yōtei bine: sistemul de luptă. Elimină elementele care nu sunt necesare și construiește în jurul confruntărilor o experiență rapidă, accesibilă și foarte ușor de reluat.
Complete Edition nu se rezumă la cele două atracții principale. Avem și modul cooperativ Legends, care completează oferta pentru cei care vor să se aventureze alături de alți jucători. Se adaugă bonusurile ediției Digital Deluxe și câteva elemente cosmetice suplimentare.
Au fost introduse și câteva îmbunătățiri gratuite pentru jocul de bază. Putem păstra aspectul unei armuri fără să renunțăm la abilitățile oferite de alta, modul Watanabe primește piese muzicale noi, iar Beauty of Yōtei ne permite să admirăm peisajele fără să fim deranjați de obligația de a salva pe cineva. Toate acestea sunt disponibile și pentru posesorii jocului original, fără să fie nevoie să cumpere Complete Edition.
Din punct de vedere vizual, jocul rămâne unul dintre cele mai impresionante titluri de pe PlayStation 5. Direcția artistică este în continuare principalul atu, iar noua regiune nu face decât să confirme talentul celor de la Sucker Punch de a construi peisaje memorabile. Muzica completează foarte bine atmosfera, alternând momentele liniștite cu secvențele mai intense.
Odată cu lansarea Complete Edition a fost introdusă și tehnologia Quick Spectral Super Resolution (QSSR), o soluție de upscaling bazată pe inteligență artificială pentru modelul standard de PS5. Aceasta îmbunătățește claritatea imaginii, în special în cazul vegetației și al clădirilor din fundal, reducând anumite efecte de neclaritate. Diferențele sunt vizibile, deși nu reprezintă genul de transformare care te va face să crezi că ai schimbat televizorul fără să-ți spună nimeni.
Ghost of Yōtei: Complete Edition este un pachet foarte reușit, chiar dacă nu toate componentele sale sunt la fel de generoase. Echoes of Sekigahara oferă o poveste interesantă și completează personalitatea lui Atsu, dar dimensiunea redusă a regiunii și durata destul de scurtă lasă loc pentru câteva regrete. Ar fi fost frumos să avem mai mult timp la dispoziție, mai ales că lumea nouă este atât de plăcută de explorat.
Pe de altă parte, Most Wanted este o surpriză excelentă și probabil cea mai valoroasă adăugire a ediției. Modul reușește să transforme sistemul de luptă într-o experiență independentă, cu suficientă varietate și rejucabilitate încât să te țină ocupat mult după ce ai terminat povestea suplimentară. Revenirea lui Jin Sakai este cireașa de pe tort, iar cele patru personaje jucabile oferă motive serioase pentru a experimenta.
Pentru cei care dețin deja Ghost of Yōtei, upgrade-ul de aproximativ 15 euro este o investiție justificată. Primești o poveste nouă, un mod de joc foarte captivant și suficiente bonusuri cât să merite revenirea. Iar dacă nu ai jucat încă aventura lui Atsu, Complete Edition este o ocazie excelentă să recuperezi unul dintre cele mai reușite jocuri de acțiune ale generației.
