Jocul video în care poți câștiga o casă, lansat în România

Autor: Adrian Popa | 30.05.2022
Jocul video în care poți câștiga o casă, lansat în România

Un dezvoltator imobiliar din București a lansat un joc video care le permite utilizatorilor să câștige o casă.

Titlul „Joci. CA SĂ Câștigi”, de tip match 2, a fost anunțat de compania Liebrecht & wooD, care dezvoltă complexul rezidențial de vile Liziera de Lac, situat în sud-estul Capitalei.

În joc, care este disponibil doar în versiune pentru browserele web, utilizatorii trebuie să rezolve un puzzle pentru a aduna resurse și a construi complexul, nivel cu nivel.

„Ideea din spatele jocului este de a le arăta tuturor utilizatorilor toate eforturile care sunt necesare pentru a construi un proiect care să devină o referință pentru procesul de generare urbană”, potrivit dezvoltatorului.

Citește și: Google a lansat o versiune web a jocului Pinball

Utilizatorii trebuie să parcurgă toate etapele de dezvoltare, de la construcția infrastructurii, la facilități și case. Pentru fiecare etapă, jucătorii adună puncte și astfel intră în cursa pentru o casă de tip Cuib 1 în Liziera de Lac.

Casă de tip Cuib 1 din cadrul Liziera de Lac.

La finalul campaniei, primii 10 participanți cu cel mai mare scor intră în tombola pentru câștigarea locuinței.

Liziera de Lac este un proiect cu o suprafață de 173 de hectare, situat pe malul lacului Tătaru, în sud-estul Capitalei.

Campania „Joci. CA SĂ Câștigi” se va desfășura în perioada 30 mai – 15 august 2022.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News