Cum arată consola portabilă Logitech. Ce software și jocuri va rula

Autori: Cătălin Niţu, Cosmin Aionita | 30.08.2022
Cum arată consola portabilă Logitech. Ce software și jocuri va rula

Cu doar câteva săptămâni în urmă, Logitech anunța un parteneriat cu producătorul chinez de jocuri Tencent pentru realizarea unui dispozitiv de gaming portabil, concentrat în jurul conceptului de cloud gaming. Până acum nu aveam informații despre felul în care va arăta această consolă Logitech, însă au apărut primele fotografii care par să provină din surse oficiale, publicate celebrul leaker de Evan Blass pe Internet.

Logitech G Gaming Handheld este realizat în parteneriat cu Tencent

La prima vedere, noul Logitech G Gaming Handheld arată similar cu ceea ce vedem deja în zona de gaming portabil, cu o formă similară cu cea a unui Nintendo Switch sau a unui Steam Deck. Față de Steam Deck însă, dispozitivul pare semnificativ mai compact, în timp ce față de Switch este puțin mai mare.

De asemenea, imaginile confirmă câteva detalii referitoare la software-ul pe care acest dispozitiv îl rulează. Este vorba despre Android, cu tot cu Google Play Store. Acest lucru înseamnă că, pe lângă gaming din cloud prin intermediul serviciilor Xbox Game Streaming, NVIDIA GeForce Now și Steam Link (posibil și altele, precum Stadia sau PlayStation Plus Premium), această „consolă” portabilă ar putea rula și jocuri native de Android.

Având în vedere că târgul de tehnologie IFA începe în curând, s-ar putea să vedem un anunț oficial privind această consolă Logitech G Gaming Handheld în cadrul acestui eveniment.

Logitech consolă

Citește mai multe despre Logitech G Gaming Handheld pe Go4IT.ro

Urmărește Go4Games.ro pe Google News