De ce promovează puternic Samsung modelul pliabil Galaxy Z Fold5 ca telefon de gaming

Autor: Adrian Popa | 27.07.2023
De ce promovează puternic Samsung modelul pliabil Galaxy Z Fold5 ca telefon de gaming

Samsung promovează noul său smartphone pliabil Galaxy Z Fold5 și ca telefon de gaming, ceva ce nu a făcut în cazul generațiilor anterioare. Explicația ar putea fi că dispozitivele Fold au mai puțin clienți decât cele Flip, din cauza dimensiunilor mai mari și a prețului ridicat. De aceea, Samsung încearcă să atragă, cu acest model, gamerii, pe lângă clienții obișnuiți, care sunt oamenii de afaceri.

Telefonul este puternic și poate rula în condiții foarte bune orice joc disponibil în Google Play Store. Galaxy Z Fold5 are chipset Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, 12 GB memorie RAM și capacitate de stocare de 256 GB, 512 GB sau 1 TB (versiunea disponibilă exclusiv online pe site-ul Samsung).

Ecranul interior al telefonului are o diagonală de 7,6”, rezoluție de 2.176 x 1.812 pixeli, luminozitate maximă de 1.750 nits și rată de refresh de 120 Hz. Nu lipsește nici suportul pentru tehnologia ray tracing, datorită căreia utilizatorii vor observa o redare mai realistă a scenelor din jocuri. Tehnologia urmărește și simulează fiecare sursă de lumină.

Totodată, stocarea de pe noul telefon a fost actualizată, ca și pe Galaxy S23 Ultra, la UFS 4.0, față de UFS 3.1 pe Z Fold4. Noul standard consumă cu 43% mai puțină energie și oferă viteze duble de scriere/citire.

Răcirea este asigurată de o cameră de vapori cu 38% mai mare decât pe Galaxy Z Fold4.

Unde nu stă foarte bine Galaxy Z Fold5 este capitolul baterie. Acumulatorul are în continuare capacitate de 4.400 mAh și se încarcă, prin cablu, tot la 25 W. Prin comparație, modelul de gaming ROG Phone 7 Ultimate are baterie de 6.000 mAh și se încarcă la 65 W.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News