Tocmai ce instalam Crimson Desert de pe Steam când am primit un mesaj de la HyperX, divizia de periferice de gaming a gigantului HP, fiind invitat să testez două dintre cele mai recente lansări ale companiei: tastatura HyperX Origins 2 1800, alături de mouse-ul HyperX Pulsefire Fuse Wireless. Nici că se putea o sincronizare mai bună, având în vedere problemele pe care jocul celor de la Pearl Abyss le întâmpina la lansare cu controllerele: în loc să mă chinui cu o schemă de control rigidă, pe care nu puteam să o personalizez, aveam ocazia să testez jocul cu două periferice de gaming nou-nouțe, cu mouse și tastatură. “The way it’s meant to be played”, după cum spunea NVIDIA acum câțiva ani.
La prima vedere, noua tastatură a celor de la HyperX bifează toate caracteristicile pe care un gamer de PC avansat le-ar putea dori: personalizare totală, producătorul oferind posibilitatea ca utilizatorul să-și schimbe cu ușurință atât butoanele, cât și mecanismele acestora (switch-urile), precum și carcasa care găzduiește placa electronică a tastaturii propriu-zise. Tool-urile necesare, mai puțin șurubelnița, sunt incluse în pachetul produsului, dacă în cazul în care ai chef de o sesiune de LEGO Technic înainte de cea de gaming.
Modelul Origins 2 1800 se contează la PC cu ajutorul unui cablu USB-C (pentru conectarea la tastatură) către USB-A (pentru conectarea la PC). Atenție însă, modul în care a fost conceput conectorul USB-C de pe tastatură, sau mai degrabă decupajul din jurul acestuia, face imposibilă folosirea altor cabluri USB pentru conectare, deci aveți grijă de cablul oficial, inclus în cutia produsului. Deși poate am fi preferat o conexiune wireless în anul 2026, abordarea aceasta permite tastaturii să ofere un polling rate de 8000 Hz, potrivit chiar și pentru cei mai pretențioși practicanți de eSports.
De asemenea, am apreciat formatul 1800 al tastaturii, care oferă inclusiv bloc numeric, într-un format însă ceva mai compact decât o alternativă de dimensiuni complete. Astfel, numeroasele tastele suplimentare disponibile asigură că poți “da” o rundă de Mortal Kombat ca pe vremuri, cu ambii jucători folosind porțiuni diferite ale aceleiași tastaturi, dar și că, după ce te-ai săturat de jocuri, te poți refugia într-un fișier Excel sau într-o aplicație de contabilitate, unde prezența numpad-ului este vitală.
Aminteam că HyperX permite personalizarea la nivel înalt a tastaturii, inclusiv schimbarea switch-urilor livrate implicit. În cazul exemplarului pe care l-am avut la test, este vorba de switch-uri Red Liniare, special concepute pentru gaming: cu alte cuvinte, cursa pentru a activa o tastă este extrem de scurtă, jocurile răspunzând astfel foarte rapid la comenzi. Din păcate, dacă sunteți obișnuiți să mai redactați și texte în Word, veți fi surprinși că, în unele instanțe, doar “odihnirea” unui deget pe suprafața unei taste are ca efect apăsarea involuntară a acesteia, deci atenție atunci când scrieți. Per total, switch-urile oferă un feedback satisfăcător, însă sub switch-urile magnetice de pe alternative precum Keychron K2 HE (în gaming) sau clasicele Cherry MX Blue (pentru scris). După cum aminteam mai devreme, HyperX permite însă schimbarea acestora cu orice model popular de switch pentru tastatură mecanică, cu 3 sau 5 pini.
Trebuie să recunosc că am fost mai entuziasmat de acest micuț mouse de gaming. În primul rând, vorbim despre un model wireless, capabil să se conecteze la PC atât prin intermediul dongle-ului USB-A livrat în pachet (cu conexiune de 2,4 GHz), fie prin Bluetooth, comutarea între cele două moduri realizându-se cu ajutorul comutatorului de pe spatele dispozitivului. Astfel, sunt acoperite si nevoile pasionatului de jocuri static, cu un computer desktop fix, cât și cele ale gamer-ului mobil, care are nevoie de mouse pentru laptop. Iar atunci când nu utilizați dongle-ul USB inclus în pachet, îl puteți păstra într-un locaș special conceput, chiar în interiorul mouse-ului.
Și asta pentru că HyperX Pulsefire Fuse Wireless dispune de un căpăcel magnetic pe partea din față a mouse-ului, care adăpostește atât lăcașul pentru dongle-ul USB, cât și compartimentul pentru baterie AAA. Aceasta este și singura metodă prin care puteți alimenta mouse-ul, o primă baterie Duracell fiind inclusă de producător în pachet. HyperX afirmă că o astfel de baterie i-ar conferi mouse-ului în jur de 85 de ore de autonomie; în testul nostru, folosind Pulsefire Fuse Wireless drept mouse principal pentru PC-ul de lucru și jocuri, bateria a cedat și a trebuit schimbată după aproximativ două săptămâni și jumătate de uz zilnic intens.
Un lucru care m-a încântat, mai ales că veneam după experiența nu neapărat entuziasmantă cu Logitech MX Master 4, este senzorul pe care HyperX l-a inclus în acest mouse, capabil de 12000 DPI. Cu alte cuvinte, mișcare foarte lină și super exactă, fix ce-ți dorești pentru executarea cu precizie a unui headshot, dar și ajustări fine, de câțiva pixeli, în cine știe ce program de editare. Iar toate acestea, inclusiv bateria!, într-o greutate de numai 75 g.
Cu alte cuvinte, HyperX Pulsefire Fuse Wireless lasă impresia mouse-ului de gaming perfect pentru deplasări: este wireless, se conectează și prin Bluetooth, este compact și extrem de ușor, iar încărcarea sa nu este dependentă de vreun cablu sau port USB. Dacă HyperX includea și o carcasă dură pentru a putea depozita mouse-ul în siguranță prin bagaje, era aproape perfect din acest punct de vedere. Ce-i drept, producătorul oferă un soi de săculeț pentru depozitarea lui HyperX Pulsefire Fuse Wireless, însă acesta nu va proteja mouse-ul de șocuri fizice.
Ca orice compania care oferă periferice special destinate gamerilor, și divizia HyperX a celor de la HP pune la dispoziția utilizatorilor o aplicație prin intermediul cărora le pot configura în detaliu: NGENUITY.
Problema mare este că acest NGENUITY, în funcția regiunea geografică pe care o alegi pe site-ul HyperX, este fie disponibil într-o versiune mai veche, dar stabilă (denumită și Legacy), cât și într-o versiune nouă, modernizată, aflată (sau nu) în stadiu beta. Și asta pentru că ieri am putut descărca o versiune “finală” a acestui beta, care s-a actualizat intern și la update-ul din aprilie 2026, iar astăzi site-ul HyperX nu mai oferă acel installer “final”, ci doar unul beta. În ambele cazuri, am întâmpinat mari probleme de stabilitate cu Windows 11 după instalarea acestui “nou” NGENUITY: freeze-uri în utilizarea normală, refuzul de a restarta OS-ul, proceduri de boot cu probleme, așa că am dezinstalat-o rapid (odată parcurs acest pas, lucrurile au revenit la normal cu Windows).

Mai grav este că ai nevoie de acest NGENUITY (beta sau nou) pentru a putea configura tastatura HyperX Origins 2 1800, aceasta nefiind compatibilă cu versiunea legacy, stabilă, a aplicației. Suita de opțiuni pusă la dispoziția utilizatorilor este uzuală pentru astfel de aplicații: de la configurarea efectelor de iluminare RGB ale tastaturii, până la reconfigurarea butoanelor, realizarea de macro-uri sau chiar redefinirea funcțiilor alternative ale tastelor (cele apelate cu ajutorul butonului Fn). Personal, am preferat să rămân cu configurația implicită, în favoarea unui Windows mai stabil.

Pe de altă parte, acest “nou” NGENUITY nu este (încă?) compatibil cu mouse-ul HyperX Pulsefire Fuse Wireless, pentru configurarea acestuia fiind necesară versiunea legacy a aplicației. Deși nu este fel de “flashy” precum versiunea nouă, ediția mai veche este mult mai stabilă, oferind, la rândul său, toată suita de funcții necesare pentru un asemenea mouse: ajustarea rezoluției senzorului pentru fiecare preset existent, definirea de noi preset-uri, reatribuirea funcțiilor fiecărui buton și, bineînțeles, control asupra luminițelor RGB sau monitorizarea nivelului de baterie. Toate setările pot fi salvate direct pe mouse, facilitând tranziția acestuia între multiple PC-uri sau laptop-uri.

De ce HyperX alege să-și separe astfel dispozitivele, obligându-te, ca posesor, să jonglezi între două aplicații (dintre care una cu probleme), doar producătorul știe. Cert este că acest NGENUITY a reprezentat, de departe, cea mai neplăcută parte a interacțiunii mele cu aceste două dispozitive.

În timp HyperX Origins 2 1800 oferă toată gama de taste necesare într-un format compact, mi-ar fi plăcut să fie scăpat de fir, pentru o ergonomie sporită. Și, în timp ce switch-urile implicite ar fi putut fi mai bune, posibilitățile de personalizare avansată oferă posibilitatea de a monta orice fel de mecanisme doriți pe această tastatură.
În schimb, HyperX Pulsefire Fuse Wireless mi se pare mouse-ul de gaming portabil aproape perfect, cu senzor performant, dimensiuni și greutate reduse, conexiuni 2,4 GHz și Bluetooth și un design compact și ambidextru.
Tastatura HyperX Origins 2 1800 poate fi achiziționată din magazinele de profil din România la prețuri care încep de la 599 lei, în timp ce mouse-ul HyperX Pulsefire Fuse Wireless este disponibil la prețuri care pleacă de la 165 lei.