În sfârșit un laptop de gaming care nu țipă: „Sunt un laptop de gaming!”

Autor: Adrian Popa | 18.02.2022
În sfârșit un laptop de gaming care nu țipă: „Sunt un laptop de gaming!”
Foto: ASUS

Laptopurile de gaming sunt mașinării foarte capabile, care pot fi folosite pentru multe alte lucruri pe lângă menirea lor principală: editare video, minare de criptomonede sau, de ce nu, productivitate.

Marea majoritate a modelelor îți „scot ochii” cu faptul că sunt dispozitive de gaming, iar nu toți clienții doresc acest lucru. De exemplu, eu opresc luminițele la toate accesoriile de acest gen pe care le folosesc, deoarece nu îmi plac. Mi se par kitsch.

Alte elemente folosite des de producătorii de laptopuri pentru jocuri sunt combinații de negru cu roșu, designuri inspirate de bolizi auto sau taste WASD de culori diferite.

Citește și: Cum poți mina, cel mai simplu, criptomonede folosind computerul tău de gaming

Când am citit un review la ASUS Zephyrus G14 (2022) într-o publicație am crezut inițial că au pus o imagine greșită la articol. Asta deoarece acest laptop de gaming nu arată ca unul, iar eu apreciez acest lucru.

În versiunea cu carcasă albă, Zephyrus G14 pare mai degrabă un laptop de business elegant, mai ales dacă panoul cu miniLED-uri de pe carcasă nu este pornit. Deși laptopul are în continuare o tastatură RGB, aceasta nu pare una de computer de gaming. Mai mult, touchpad-ul de mari dimensiuni și webcam-ul decent fac din acest computer o platformă excelentă pentru productivitate.

Deși nu pare un laptop de gaming, la interior Zephyrus G14 este extrem de bine echipat. Dispozitivul poate fi configurat, pentru performanțe maxime, cu procesor Ryzen 9 6900HS, grafică Radeon RX 6800S, până la 32 GB memorie RAM (DDR5) și capacitate de stocare internă de 1 TB pe SSD.

Cea mai scumpă versiune a ASUS Zephyrus G14 (2022) costă 2.500 de dolari. Cel mai accesibil model, bazat pe grafică RX 6700S, va costa 1.600 de dolari.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News