Consolele portabile de gaming ROG Xbox Ally și ROG Xbox Ally X au fost prezentate publicului în premieră în cadrul evenimentului Gamescom 2025. Mai mult, ASUS Republic of Gamers a anunțat că dispozitivele ROG Xbox Ally și ROG Xbox Ally X – echipate cu cele mai recente procesoare AMD Ryzen din seria Z2 – vor fi disponibile în magazine începând cu 16 octombrie 2025. Iar ambele console portabile de gaming pot fi testate pentru prima dată la standul ROG din cadrul Gamescom 2025.
Începând cu 16 octombrie, ROG Xbox Ally și ROG Xbox Ally X vor fi disponibile în următoarele țări: Australia, Belgia, Canada, Republica Cehă, China (doar Xbox Ally X), Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Hong Kong, Italia, Irlanda, Japonia, Malaezia, Mexic, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Polonia, Portugalia, România, Arabia Saudită, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Taiwan, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și Vietnam.
Disponibilitatea va fi extinsă ulterior și pe alte piețe unde produsele din seria ROG Ally sunt deja comercializate, inclusiv Brazilia, India, Indonezia și Thailanda. Lansarea modelului Xbox Ally în China este programată pentru începutul anului viitor. Informații suplimentare privind prețurile pentru regiunea noastră și precomenzile vor fi comunicate în săptămânile următoare. Momentan, mai multe surse indică următoarele prețuri pentru Statele Unite ale Americi: ROG Xbox Ally X va costa 899,99$, în timp ce modelul ROG Xbox Ally va avea un preț de 549,99$.
ROG și Xbox au colaborat la dezvoltarea consolelor ROG Xbox Ally și ROG Xbox Ally X pentru a le oferi gamerilor libertatea de a se juca în propriul stil, oriunde și oricând.
ROG Xbox Ally este echipat cu procesorul AMD Ryzen Z2 A, care include patru nuclee Zen 2 cu opt fire de execuție și opt nuclee grafice AMD RDNA 2. Modelul oferă performanțe ridicate cu un consum eficient de energie, configurația fiind completată cu 16 GB memorie LPDDR5X‑6400 și un SSD M.2 de 512 GB, toate fiind susținute de o baterie de 60 Wh pentru sesiuni de joc prelungite.
Modelul de top, ROG Xbox Ally X, aduce un plus de performanță grație procesorului AMD Ryzen AI Z2 Extreme – un APU de nouă generație cu opt nuclee și 16 fire de execuție, bazat pe arhitectura Zen 5, 16 nuclee grafice RDNA 3.5 și o unitate de procesare neurală (NPU) integrată. ROG Xbox Ally X este echipat cu 24 GB memorie LPDDR5X‑8000, un SSD M.2 de 1 TB și o baterie de 80 Wh, care oferă o autonomie extinsă pentru sesiuni de joc prelungite.
Echipa Xbox a lucrat intens în culise, colaborând cu studiourile de jocuri, pentru a testa și optimiza mii de titluri PC în vederea compatibilității cu consolele portabile. Noul program „Handheld Compatibility” asigură utilizatorii că se vor putea bucura încă din prima zi de o experiență optimă pe consolele portabile ROG Xbox Ally. La lansare, jocurile compatibile din bibliotecă vor afișa etichetele Handheld Optimized sau Mostly Compatible.
Eticheta Handheld Optimized indică faptul că jocul este gata de rulare – cu setări implicite pentru controller, un mod intuitiv de introducere a textului, iconografie precisă, text ușor de citit și o rezoluție adecvată în modul ecran complet. Eticheta Mostly Compatible semnalează că jocul poate necesita ajustări minore în setările interne pentru o experiență optimă pe o consolă portabilă.
Echipa Xbox introduce pe ROG Xbox Ally o tehnologie avansată pentru preîncărcarea „shader”-elor. Aplicația Xbox poate să preîncarce „shader”-ele unui joc în timpul descărcării, astfel încât jocurile compatibile să pornească de până la 10 ori mai rapid, să ruleze mai fluent și să consume mai puțină baterie, de la prima lansare. Xbox lucrează la extinderea acestei funcționalități pentru un număr tot mai mare de titluri.
ROG Xbox Ally X este dotat și cu cel mai nou procesor AMD Ryzen AI Z2 Extreme, cu o unitate de procesare neurală (NPU) integrată, care va activa funcții bazate pe inteligență artificială de la începutul anului viitor – altele urmând. Printre acestea se numără: