Sony a făcut anunțul: când se lansează PlayStation VR2

Autor: Cosmin Aionita | 23.08.2022
Sony a făcut anunțul: când se lansează PlayStation VR2
Foto: Sony Interactive Entertainment

Folosind unele dintre conturile oficiale pe care PlayStation le operează pe diferite rețele de socializare, cei de la Sony Interactive Entertainment au publicat postarea de mai jos, confirmând astfel perioada de apariție a headset-ului de realitate virtuală PlayStation VR2. Conform acestor postări, PlayStation VR2 se lansează în prima parte a anului 2023.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by PlayStation (@playstation)

Ergonomie și hardware de top

PlayStation VR2 și controllerele sale au un design în două nuanțe – alb și negru –, similar cu cel al consolei PS5 și al accesoriilor acesteia. S-a acordat o atenție deosebită ergonomiei PlayStation VR2, pe baza feedback-ului primit de la utilizatorii primei generații de PS VR. Pe lângă conectarea mult mai facilă și comodă, prin intermediul unui singur fir, anumite elemente ce țin de ergonomie vor fi preluate de la primul PS VR: sistemul de prindere pe cap, cu un singur suport ajustabil, precum și posibilitatea de a modifica distanța dintre ochi și lentilele propriu-zise ale headset-ului. De asemenea, va fi păstrat jack-ul stereo pentru căști.

S-a adăugat și un potențiometru cu ajutorul căruia veți putea ajusta distanța dintre lentilele aferente fiecărui ochi, pentru a acomoda cât mai multe tipuri de fețe și dispuneri ale ochilor. În ciuda noilor funcții incluse, precum motorul de vibrații incorporat în PS VR2, noul headset va fi mai ușor decât precedentul model. De asemenea, PlayStation VR2 va include și o fantă de aerisire pentru a asigura ventilarea cât mai bună a spațiului dedicat lentilelor și pentru a preveni aburirea excesivă a acestora.

PlayStation VR2
Foto: Sony Interactive Entertainment

PlayStation VR2 oferă un afișaj OLED 4K HDR, cu rezoluție de 2000×2040 pentru fiecare ochi, câmp de vizualizare de 110 grade și rate de refresh de 90/120Hz. PSVR2 este capabil să monitorizeze atât mișcările purtătorului, cât și cele ale controllerelor prin intermediul unui sistem de camere integrat direct în headset, fără necesitatea de a utiliza o cameră video externă.

Headset-ul include și o serie de senzori noi, precum posibilitatea de a urmări mișcările ochilor (eye tracking), feedback haptic (motor de vibrații) direct integrat în unitate și audio 3D. De asemenea, feedback-ul haptic și triggerele rezistive sunt prezente și pe controllerele dedicate PSVR2 Sense.

PlayStation VR2 se lansează în prima parte a anului 2023.

PlayStation VR2
Foto: Sony Interactive Entertainment

Sursa: PlayStation Instagram

Urmărește Go4Games.ro pe Google News