SteelSeries a lansat căștile de gaming Arctis Nova Pro

Autor: Adrian Popa | 25.05.2022
SteelSeries a lansat căștile de gaming Arctis Nova Pro

Producătorul de accesorii și periferice pentru gaming SteelSeries a lansat seria de căști Arctis Nova Pro.

Dispozitivele oferă, potrivit producătorului, sunet de înaltă fidelitate. Căștile folosesc suita software Sonar Audio, care oferă un egalizator parametric de nivel profesional pentru gameri. Acesta le permite utilizatorilor să ajusteze fiecare frecvență individuală pentru a auzi mai bine sunetele care contează cel mai mult pentru ei.

Microfonul căștilor vine cu tehnologie avansată care anulează zgomotul de fundal, împrumutată din lumea Formula 1.

Căștile Arctis Nova Pro permit conectarea simultană la două dispozitive, prin intermediul conexiunii de 2.4 GHz și prin Bluetooth. De exemplu, un utilizator poate asculta un podcsat pe telefon în timp ce aude și sunetele din jocul rulat pe PC.

Banda pentru cap are patru puncte de ajustare. Sistemul include cupe rotative pentru urechi, reglabile pe înălțime, o bandă de tensionare flexibilă, prinderi pivotante și o bandă de oțel care îi asigură durabilitatea pe termen lung.

Căștile vin cu un DAC numit GameDAC Gen2. Acesta include noul Quad-DAC ESS Sabre, care oferă, potrivit SteelSeries, „un semnal cu 78% mai pur, aducând niveluri ultra-scăzute de zgomot și distorsiune”. Dispozitivul ridică rezoluția audio la un nivel de 96KHz/24-biți. Folosind acest dispozitiv, echipat cu ecran OLED, gamerii pot configura sunetul, pentru consolă sau PC, egalizatorul, sursa audio sau volumul. GameDAC Gen2 memorează setările personale.

Mai mult, este disponibil hub-ul Multi-System Connect, care permite comutarea USB între mai multe dispozitive în același timp. Gamerii pot comuta între un PC, PlayStation, Nintendo Switch sau dispozitivul mobil prin apăsarea unui buton, fără a fi nevoie să schimbe cablurile.

Din serie fac parte mai multe modele SteelSeries: Arctis Nova Pro, Arctis Nova Pro (Xbox), Arctis Nova Pro (PlayStation) și versiunile lor wireless. Prețul recomandat pentru România este, la modelele cu fir, de 1.400 de lei. Modelele Wireless costă 1.900 de lei.

Aplicația Suita SteelSeries Sonar Audio poate fi descărcată gratuit de pe site-ul companiei.

Foto: SteelSeries

Urmărește Go4Games.ro pe Google News