Need for Speed: SHIFT 2 Unleashed

| 27.04.2011
Need for Speed: SHIFT 2 Unleashed
Platforma: PC Xbox PS3
Cerinţe minime de sistem: Intel Core 2 Duo 2.0 GHz, 2 GB RAM, 256MB Video

Electronic Arts se aventurează din nou în tărâmul simulatoarelor
auto cu Need for Speed: SHIFT 2 Unleashed, o continuare a
sub-seriei începute în 2009. Spre deosebire de primul joc Shift,
noul NFS vine cu o selecţie de maşini mai
cuprinzătoare
, care nu reuşeşte totuşi să se apropie de
oferta concurenţei (seriile Forza Motorsport sau Gran
Turismo).

De asemenea, SHIFT 2 Unleashed oferă şi posibilitatea de a lua
parte la curse pe timp de noapte, fără a permite
însă alterarea condiţiilor meteorologice. Tot ca o adiţie
importantă faţă de primul titlu Shift vine şi helmet
cam-ul, prin intermediul căruia jucătorului îi este oferită o
perspectivă asupra cursei asemănătoare cu cea pe care o trăieşte un
pilot de curse veritabil
. Astfel, camera se va îndrepta
automat în direcţia fiecărui viraj ce trebuie abordat sau a
fiecărui adversar care poate pune în pericol poziţia deţinută în
cursă. Din păcate, acest sistem de vizualizare este destul de
confuz şi dezorientant, camera clasică de la bord fiind recomandată
în detrimentul acestuia.


Need for Speed: SHIFT 2 Unleashed

Şoferii pasionaţi au din nou la dispoziţie o serie întreagă
de opţiuni de tuning
, precum şi o selecţie
generoasă de piese suplimentare
, care pot spori
considerabil perfomanţa maşinilor atunci când sunt instalate. Nu
lipsesc nici opţiunile de personalizare la nivel
vizual
, caracterstice seriei Need for Speed, cam
nepotrivite totuşi pentru un joc bazat pe competiţii
sportive.

Din păcate, în ciuda posibilităţilor de tuning, controlul
cu tastatura nu este deloc reuşit
, pentru manevrarea
eficientă a maşinilor din SHIFT 2 fiind recomandat fie un gamepad
analogic, fie un sistem de volan cu pedale.

Părţi pozitive
  • grafică bogată în detalii, performanţă satisfăcătoare
  • opţiuni cuprinzătoare în ceea ce priveşte tuning-ul
  • tot ce a facut din Shift un joc reuşit
  • cockpit pentru toate maşinile
Părţi negative
  • sărăcăcios în comparaţie cu concurenţa
  • iluminarea artificială
  • Autolog subdezvoltat pe PC
  • control problematic
Urmărește Go4Games.ro pe Google News
Articole despre Need for Speed: SHIFT 2 Unleashed