Descoperire: Jocul video popular în care „voyeurii” pot privi pe fereastră un cuplu

Autor: Alex Manole | 13.01.2023
Descoperire: Jocul video popular în care „voyeurii” pot privi pe fereastră un cuplu
Foto:

Un jucător de Red Dead Redemption 2 (RDR2) a făcut o descoperire surprinzătoare în timp ce se afla în localitatea Valentine. Jocul l-a invitat să privească două NPC-uri aflate în ipostaze intime.

Gamerul, care are numele de utilizator u/offalreek pe Reddit, a povestit incidentul în comunitatea r/reddeadredemption de pe platformă.

Potrivit lui, atunci când trecea, în joc, pe lângă o clădire a auzit două NPC-uri vorbind despre un cuplu care întreținea relații intime. A urmat ceva oarecum neobișnuit. Jocul l-a întrebat dacă dorește să se uite pe fereastră la cei doi. Jucătorul recunoaște că nu a rezistat tentației și a aruncat o privire. Într-o încăpere se aflau un bărbat și o femeie, îmbrăcați doar în lenjerie intimă, care fumau, aparent după o partidă de sex.

„Cu siguranță cea mai uimitoare întâlnire cu NPC-uri pe care am văzut-o vreodată într-un joc video. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Acest joc este uimitor”, a scris u/offalreek.

Se pare că nu doar acolo poți da peste persoane care fac sex, în RDR2. Un gamer a făcut o descoperire similară într-un bar.

RDR2, care a intrat în topul celor mai vândute 10 jocuri video din istorie, include și alte momente uluitoare. Unul este acela când un urs fură prada lupilor.

Red Dead Redemption 2, dezvoltat de Rockstar Games, a fost lansat în octombrie 2018, fiind considerat o capodoperă de către experți și jucători. Titlul este disponibil pentru platformele PlayStation 4, Xbox One și Windows.

Foto: Gamingbible.co.uk

Urmărește Go4Games.ro pe Google News