Anno 117 Pax Romana Review: măreția Romei, cu imperfecțiunile ei moderne

Seria Anno a avut mereu un talent aparte de a transforma gestionarea unei așezări aparent obișnuite într-o experiență captivantă, de care te desprinzi cu greu odată ce te-a prins în mrejele ei. Dacă Anno 1800 ne-a dus în plină epocă industrială și a ridicat ștacheta pentru jocurile de construcție, Anno 117: Pax Romana face un salt temporal îndrăzneț înapoi, către perioada de maximă glorie a Imperiului Roman. La început, această întoarcere în timp ar putea părea o alegere ciudată într-o serie care părea să avanseze constant spre modernitate, dar rezultatul demonstrează că alegerea epocii este secundară atunci când mecanicile de gameplay sunt bine integrate, iar lumea oferită este suficient de bogată.

Două începuturi, două identități diferite

Una dintre cele mai interesante idei ale jocului este că oferă două puncte de pornire complet diferite: Latium – inima romană clasică, cu peisaje mediteraneene calde – și Albion, o regiune mlăștinoasă și împădurită aflată sub influența triburilor celtice. Deși Latium oferă experiența cea mai apropiată de stilul tradițional al seriei, Albion vine cu propriile provocări, resurse diferite și un stil de dezvoltare care îi va încânta pe jucătorii veterani.

Practic, jocul pune la dispoziție două campanii care se întretaie, iar momentul în care jucătorul ajunge să administreze simultan ambele provincii schimbă radical ritmul experienței. Pe măsură ce sari dintr-o regiune în alta, ajustând producția, echilibrând populația sau salvând un lanț de aprovizionare în colaps, simți în sfârșit greutatea unui imperiu real. Este, fără îndoială, una dintre cele mai inspirate idei ale jocului și ar fi meritat să fie introdusă mai devreme în campanie, deoarece tocmai această gestionare paralelă insuflă un nou dinamism într-o formulă care, uneori, riscă să devină prea statică.

Gestionare aprofundată, dar nu întotdeauna bine ritmată

Pe partea de city-building, Anno 117 rămâne fidel ADN-ului seriei: construiești, extinzi, optimizezi și ajustezi mereu, până când fiecare cartier funcționează ca o rotiță perfect unsă în mecanismul unui oraș complex. Amplasarea clădirilor capătă o importanță și mai mare decât în trecut, întrucât multe dintre ele oferă bonusuri zonale sau necesită poziționare strategică pentru a funcționa eficient. Noua libertate de a construi și pe diagonale face orașele să arate mult mai organic și credibil decât înainte, eliminând aspectul rigid, geometric, care domina unele episoade anterioare.

Mulți jucători vor aprecia noua flexibilitate de a îmbunătăți nivelul populației fără a fi obligați să îndeplinească absolut toate cerințele acesteia. Este suficient să îndeplinești doar o parte dintre nevoi pentru a avansa în evoluția socială – un sistem mai logic și mai permisiv, care reduce momentele de blocaj frustrant.

Totuși, tocmai această complexitate poate genera un efect domino devastator atunci când ceva lipsește. Un deficit minor de muncitori poate declanșa un lanț de crize: producția se prăbușește, apar lipsuri, oamenii pleacă, ceea ce accentuează și mai tare lipsa de forță de muncă. Gestiunea crizelor rămâne esențială, iar unii jucători vor simți că echilibrul fragil poate deveni frustrant atunci când o eroare minoră produce efecte exagerate.

Problema cea mai evidentă se regăsește însă în ritmul general al jocului. După ce orașul funcționează fluent, uneori nu rămâne decât așteptarea—lungă, foarte lungă—pentru deblocarea unor tehnologii sau opțiuni importante. Chiar dacă anumite clădiri pot accelera progresul, viteza rămâne lentă, iar momentele de stagnare pot face chiar și jucătorii dedicați să se întrebe: „De ce să continui?”.

Pachetul vizual și atmosfera: un Imperiu la scară redusă, dar fermecător

La nivel vizual, jocul reușește să creeze o atmosferă minunată. Luminile apusurilor, jocul valurilor sau strălucirea torțelor în timpul nopții contribuie la un sentiment autentic de a conduce o provincie romană. Animațiile locuitorilor, de la țesători până la soldați sau negustori, adaugă viață orașelor. Deși perspectiva la nivel de stradă dezvăluie uneori texturi mai puțin detaliate sau personaje care „plutesc” puțin deasupra solului, acestea rămân defecte minore într-un ansamblu vizual robust.

Muzica și sunetul ambient sunt un punct forte. Ele acompaniază perfect ritmul construcției și creează senzația că ești realmente parte dintr-o lume antică populată, diversă și mereu în schimbare.

Religia, cultura și identitatea – mecanici surprinzător de bine integrate

O noutate interesantă este introducerea zeilor greco-romani ca element de gameplay. Alegerea unei divinități protectoare oferă bonusuri palpabile, precum eficiență sporită în producție sau nave mai rapide. Este o mecanică integrată elegant, care se simte natural în universul jocului și aduce consistență tematică. Detaliile vizuale—cum ar fi cetățenii care se închină în temple—completează discret atmosfera.

La fel de reușită este și gestionarea relației culturale dintre romani și celți. Poți forța romanizarea populației sau poți permite dezvoltarea unei identități hibride, în care tradițiile locale rămân prezente. Această alegere afectează resursele, evoluția societății și, în final, modul în care orașele tale prind formă. Este o abordare subtilă și matură, care oferă o notă aparte în comparație cu alte jocuri ale genului.

Comerț, lupte și explorare

Pe partea militară, deși jocul nu oferă profunzimea unui titlu dedicat tacticilor de război, sistemul de moral, fortificațiile și atacurile navale compun un set de lupte suficient de interesant pentru a adăuga varietate. Navele pot fi personalizate, iar explorarea hărților rămâne plăcută, chiar dacă inteligența artificială nu se ridică întotdeauna la înălțimea așteptărilor.

Comerțul joacă un rol crucial, în special atunci când începi să gestionezi simultan Latiumul și Albionul. Transferul de resurse între provincii poate fi diferența dintre o economie care înflorește și una care se prăbușește.

Quest-urile din oraș sau cele de tip „transportă resursa X în locul Y” pot părea artificiale. Uneori dau impresia că sunt introduse pentru a umple pauzele lungi dintre două perioade de progres major. Unele sunt chiar amuzante – precum micile misiuni de identificare a obiectelor pierdute – dar nu adaugă profunzime la nivelul mecanicilor.

Verdict: un joc solid, captivant, dar afectat de ritm

Anno 117: Pax Romana este un city-builder solid, bogat în opțiuni și vizual impresionant. Atmosfera romană este redată cu măiestrie, iar libertatea oferită în gestionarea culturilor, orașelor și resurselor este remarcabilă. Introducerea a două regiuni gestionabile în paralel este, fără îndoială, cea mai bună idee din joc și oferă momente de gameplay cu adevărat memorabile.

Cu toate acestea, ritmul lent al progresiei, perioadele lungi de stagnare și o campanie care nu reușește întotdeauna să lege elegant povestea de acțiune pot diminua entuziasmul jucătorilor noi. Fanii dedicați ai seriei vor găsi însă în Anno 117 o mulțime de motive pentru a se bucura: mecanici optimizate, noi posibilități de dezvoltare, o atmosferă istorică excelentă și promisiunea unor viitoare DLC-uri care vor completa experiența.

Pentru cei care adoră construcția minuțioasă, planificarea atentă și contemplarea orașelor crescând sub ochii lor, Anno 117 este o recomandare clară. Pentru jucătorii care caută acțiune rapidă sau progres constant, provocarea ar putea părea prea lentă.

În final, Pax Romana este un experiment reușit, o călătorie în timp care arată că universul Anno poate prospera în orice epocă, atât timp cât oferă motive să rămâi, să construiești și să te pierzi ore întregi în propriul tău colț de imperiu.