Dune Awakening Review: promisiuni grandioase, execuție dezamăgitoare

Universul Dune a fascinat generații întregi cu profunzimea mitologiei sale, complexitatea intrigilor politice și filosofia sa aproape mistică despre destin, control și supraviețuire. Așadar, a aduce această lume vastă în formatul unui joc video reprezintă o provocare imensă. Cu Dune: Awakening, cei de la Funcom și-au propus tocmai asta: să transpună brutalitatea și frumusețea deșertului Arrakis într-o experiență MMO de tip „survival sandbox”. Din păcate, în ciuda ambițiilor evidente, ceea ce a ieșit la lumină este un joc dezorientat, instabil și, adesea, profund frustrant.

O cronologie alternativă și o poveste fragmentată

De la scena introductivă, Dune: Awakening îți semnalează că nu ești într-o adaptare fidelă a cărților lui Frank Herbert. Paul Atreides, figura centrală a mitului original, este scos complet din ecuație, într-o tentativă narativă îndrăzneață: el „previne” dezastrul cauzat de propriul său destin și nu se naște niciodată. În locul său, apare o fiică, iar acest mic gest rescrie întreaga istorie a imperiului. Este o abordare interesantă, dar care nu este dusă suficient de departe. De fapt, firul narativ, deși promițător, este rareori în prim-plan. Într-un MMO axat pe gameplay, survival și construcție, povestea nu are loc să respire.

Scenele intermediare legate de firul narativ sunt rare și lipsite de impact, dialogurile sunt seci, iar opțiunile oferite jucătorului par fără greutate. Totul dă impresia unui decor de fundal, menit să creeze iluzia de profunzime, fără a o atinge cu adevărat. Deși vizualul inspirat de filmele lui Denis Villeneuve este cât de cât impresionant, atmosfera nu compensează lipsa de consistență a poveștii.

Supraviețuire: punctul forte al jocului… dar și călcâiul lui Ahile

Paradoxal, Dune: Awakening strălucește exact acolo unde poate respinge o parte din public: în dificultatea neiertătoare a supraviețuirii. Lipsa apei, soarele arzător, furtunile de nisip și, mai ales, amenințarea constantă a viermelui de nisip Shai-Hulud – toate acestea compun un mediu ostil în care fiecare pas trebuie calculat. Dacă nu bei apă suficientă sau nu eviți expunerea la soare, mori. Nu într-un mod epic, ci absurd – ca atunci când frunzărești prin meniurile jocului și te trezești brusc deshidratat, căzut pe jos.

Desigur, această presiune constantă vrea să ofere o experiență autentică de „viață pe Arrakis”. Jocul îți cere să devii vigilent, să te adaptezi, să înveți din greșeli. Dar după un timp, această tensiune nu mai creează distracție, ci oboseală. Când fiecare acțiune banală devine o sursă de anxietate mecanică, senzația de explorare este înlocuită de una de corvoadă.

O lume frumoasă, dar repetitivă

Estetic, Dune: Awakening poate să te captiveze, dar trebuie să îi dai timp. Chiar și după multe, multe ore după ce ai început jocul, vei avea impresia că ai aterizat într-o lume goală. Peisajele sunt spectaculoase, arhitectura este fidelă universului Dune, iar sunetul ambient te cufundă într-un Arrakis credibil. Din păcate, acest decor impresionant nu are conținut pe măsură.

Lumea este populată cu tabere de NPC-uri, toate aproape identice: o stâncă, un foc de tabără, câțiva inamici banali. Misiunile te trimit mereu în aceleași locuri, cu aceleași scopuri: adună, elimină, construiește. Lipsesc complet elementele de diversitate – nu există inamici memorabili, variație în lupte sau evenimente emergente care să spargă monotonia. Întreg conținutul pare copiat după un număr extrem de limitat de șabloane generice, iar dezvoltatorii din nou și din nou au recurs la a un singur element major de gameplay: grind-ul.

Luptele – un dans greoi și plictisitor

Într-un joc care se vrea și un shooter third-person, luptele ar trebui să fie fluente și intense. În realitate, sunt greoaie, lipsite de impact și extrem de repetitive. Inamicii reacționează cu întârziere, sau de multe ori nu reacționează deloc. Chiar și după mai multe patch-uri, AI-ul este varză și preferă să alerge pe loc, cu fața lipită de perete, în loc să se întoarcă și să te zărească.

Armele, fie că sunt de foc sau melee, nu au consistență deloc. La cât de banale și de plictisitoare sunt confruntările la începutul jocului, pe atât de unfair sunt cele de la final. Ajungând în cele mai ascunse colțuri ale deșertului în căutarea mirodeniei,  vei da piept cu niște inamici care par să absoarbă proiectilele la fel ca buretele apa, iar cea mai mare provocare pentru ei nu ești tu, ci ei înșiși. Nu odată mi s-a întâmplat să încerc să mă feresc de focul inamic în spatele unui vehicul, numărând puțina muniție rămasă, iar situația să se rezolve de la sine atunci când oponenții mei s-au eliminat singuri, aruncând cât se poate de prost grenadele din dotare.

Din păcate, toate confruntările  sunt lipsite fie de tensiune reală, fie de satisfacție, ceea ce este grav într-un joc unde trebuie să lupți frecvent pentru supraviețuire. Și când spun frecvent, mă refer aproape non-stop din cauza varietății de misiuni deja amintite și a pasiunii dezvoltatorilor să te facă să grind-uiești aceleași și aceleași zone pentru resurse.

Probleme tehnice cât vezi cu ochii

Dune: Awakening suferă de un număr inacceptabil de bug-uri. De la NPC-uri care dispar, la obiecte care nu se încarcă, vehicule care nu se asamblează corect și ecrane negre care apar brusc după dialoguri, lista pare să fie infinită. Da, Funcom continuă să lanseze update-uri în mod constant și aproape zilnic decuplează serverele de joc pentru mentenanță, dar ritmul cu care acestea rezolvă problemele este mai lent decât ritmul în care frustrările jucătorului cresc.

Dune: Awakening a fost testat pe următoarea configurație PC:

• Placă de bază: GIGABYTE AORUS B850 ELITE WI-FI 7 ICE
• Procesor: AMD Ryzen 7 9800X3D
• Plăcă video: PNY GeForce RTX 5800 16GB OC
• Memorie RAM: Kingston Fury 64GB DDR5-6000
• Răcire: GIGABYTE AORUS WATERFORCE X II 360
• Stocare: Kingston FURY Renegade G5 PCIe Gen 5 2TB
• Sursă: GIGABYTE GP-UD1000GM PG5 80+ Gold 1000W
• Monitor: GIGABYTE M28U UltraHD 4K

După patru ani de dezvoltare și chipurile experiență în domeniu, să nu mai spunem la socoteală alte MMO-uri din care se putea inspira, să lansezi jocul în asemenea hal, mi se pare inacceptabil.  Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este comportamentul inconsistent al lui Shai-Hulud. Când apare prima dată, este o prezență grandioasă, colosală și amenințătoare. Dar când realizezi că este doar o un mecanism prost calibrat, menit să fie o piedică artificială, tot misticismul din jurul lui dispare mai repede ca o picătură de apă în deșert. Uneori te urmărește obsesiv, alteori lipsește cu desăvârșire, iar serverul te anunță sec că va „reveni mai târziu”. Aceasta nu este o entitate vie, ci un bug glorificat.

Multiplayer-ul: o experiență alienantă

Dune: Awakening este, în esență un MMO cu elemente de crafting, building și PvP. Asta înseamnă că joci cu/și împotriva altora. Din păcate, această componentă este prost implementată. Dacă tu și prietenul tău nu ați început jocul pe același server, cooperarea devine aproape imposibilă. Dacă încerci să te alături ca invitat în lumea lui, tot ce construiești acolo nu se salvează pentru tine. Iar dacă vrei să continui singur, trebuie să reiei totul de la zero.

PVP-ul care este pentru moment singura atracție pentru conținutul  de tip endgame este și mai problematic. Zona „deșertului profund”, unde jocul promite să devină cu adevărat deschis și orientat pe conflict între jucători, este un haos toxic. Câștigă cine a jucat cel mai mult și a intrat cu avans – adică cei care au plătit pentru acces anticipat. Pierzi echipament, timp și chef. Funcom promite schimbări, dar în prezent, această zonă este mai degrabă o pedeapsă decât o recompensă.

O mărie fără nicio pălărie

Dune: Awakening nu este nici un joc de acțiune, nici un RPG narativ, nici un survival autentic, nici un MMO reușit. Este puțin din toate – și nimic pe deplin. Ambițiile sale sunt evidente și, în unele momente scurte, strălucește: atmosfera, fidelitatea vizuală față de universul Dune, provocările dure ale mediului. Dar apoi totul se prăbușește din cauza bug-urilor, a sistemului de lupte slab, a misiunii plictisitoare și a experienței multiplayer incoerente. În sesiuni scurte, poate părea interesant – dar cu cât petreci mai mult timp în el, cu atât devine mai clar cât de fragmentat și dezechilibrat este.

Este un joc care cere prea mult timp, răbdare și toleranță la frustrare, atribute pe care mulți, aparent, le au. Este vorba de un grup vocal, care deși recunoaște toate minusurile acestui joc, le ignoră și zi de zi aduce ofrande pe altarul grind-ului. Ei au adoptat Arrakis și fac parte din cauzele care fac din Dune: Awakening un loc ostil, care te poate fascina, dar te va răni dacă stai prea mult. Poate că, într-un an, va fi altceva. Poate că, la fel ca mitul Dune, va renaște sub altă formă. Dar acum, este doar o gigantică litieră, plină de promisiuni neîmplinite.