Football Manager 26 Review: atunci când credeai că treci la next gen

Football Manager 26 este, în același timp și paradoxal, cea mai matură transformare tehnică a seriei, dar și cel mai cert semn că maturitatea asta are un preț pe care mulți dintre noi nu-l plătim cu ușurință. Și asta pentru că, dincolo de motorul grafic nou, dincolo de animațiile care-ți arată jucătorii cum respiră și cum greșesc, rămâne un joc care te mănâncă pe dinăuntru și-ți cere timpul în rate, iar rata e mare și dobânda e furie.

Curajul de a trece pe Unity

Sports Interactive a avut curajul să anuleze ediția de anul trecut și să mute totul pe Unity, cu toate riscurile și toate speranțele din lume, iar rezultatul vizual și practic este cel puțin palpabil: meciurile arată mai mult a fotbal decât orice am văzut în FM în ultimii ani, iar asta nu e doar fard, nu e doar o mișcare cosmetică, ci o schimbare structurată, pentru că îți permite să judeci fotbalul cu ochii, nu exclusiv cu tabele și cifre.

Și când vezi, pe lângă statistici, cum un fundaș lateral se mișcă pe bandă, cum un mijlocaș de creație calcă mingea și scoate un dribling care-ți spune mai mult decât doi parametri (+3 dribbling, +1 creativitate), înțelegi imediat că asta schimbă modul în care iei decizii. Cu alte cuvinte, hotărârile manageriale pot fi mai nuanțate și mai bazate pe observație vizuală, ceea ce reprezintă un câștig uriaș pentru experiența de joc, pentru legătura aceea emoțională pe care ți-o construiești cu jucătorii tăi și pentru faptul banal, dar esențial, că, pentru prima oară de multă vreme, Football Manager îți oferă momente care te fac să tresari nu pentru un număr, ci pentru o fază, pentru o execuție.

Interfața suferă mult

Doar că tot ce este proaspăt pe teren rămâne, în același timp, pus în umbră de o interfață care pare să fie făcut oarecum împotriva celor descrise mai sus: „Dăm totul jucătorului! Să aibă toate datele!”. Ceea ce în practică s-a tradus printr-o supraîncărcare informativă, care-ți dă senzația că cineva ți-a spart casa pe timp de noapte și a rescris etichetele la fiecare cutie, iar dacă la început zici „bine, învăț din nou jocul”, după a treia sesiune în care cauți acea rubrică pe care o foloseai din reflex în vechile FM, încerci să nu înjuri, dar nu-ți iese.

Bookmark-urile și portalul nou sunt idei bune pe hârtie, dar, în implementare, ele împart aceeași greutate cu atâtea alte elemente și iconițe minuscule, încât devin mai mult o amintire că a existat odată o ergonomie simplă și eficientă, iar senzația pe care o ai atunci când navighezi prin meniuri e aceea a unui arhitect care a proiectat un palat gotic cu scări inutile.

Da, poate părea spectaculos, dar prost pentru viața de zi cu zi. Dacă Sports Interactive a vrut să-și arate cât de adâncă e simularea, a reușit. Dacă a vrut să-ți facă viața mai ușoară, a dat-o în bară: e multă informație bună, dar împrăștiată și uneori greu accesibilă, iar asta îți taie din plăcerea de a juca pentru că necesită un efort continuu, aproape birocratic, de localizare a lucrurilor pe care cândva le știai din reflex.

Aș fi vrut să curgă mai repede meciurile

Mai gravă sau la fel de gravă, depinde cum îți numeri nervii, este problema ritmului: FM 26 are o inerție temporală care-l face să curgă încet, ca un melc sub plumb, și nu doar pentru că ești tu cel care vrea să cerceteze piața transferurilor sau să scormonească în baza de date pentru un fenomen brazilian de 16-17 ani, ci pentru că jocul, în sine, găsește mereu ceva de făcut, notificări, evenimente conexe, rapoarte pe care-ți sugă energia.

Delegi sarcini, tai din salarii, dezactivezi, dar mereu mai apare ceva, o chestie minoră care-ți rupe fluxul, astfel încât în 10 ore te trezești că ai jucat 8 meciuri și ai fost managerul unui organism birocratic, nu antrenorul care simte ritmul sezonului și poate lua decizii în salturi mari. Iar asta, filozofic vorbind, erodează sentimentul de progres și de construcție în timp. În loc să-ți ofere acel „pe sezonul ăsta fac asta și pe al doilea reconstruiesc”, joci în modul micro-management perpetuu și ajungi să simți că viața reală se termină pe instrucțiunile de pe ecran.

Punctează excelent la tactică

În mijlocul tuturor acestor aspecte și nemulțumiri, FM 26 rămâne profund satisfăcător în locurile în care contează: tactica a fost regândită astfel încât diferențele dintre modul posesie și modul fără posesie sunt clare și relevante, permițându-ți să creezi scheme care nu sunt doar niște setări sterile pe un meniu, ci strategii vii pe care le testezi pe terenul mai realist permis de noul motor grafic.

Piața transferurilor a primit ajustări utile, Transfer Room-ul funcționează ca un fel de piață second-hand pentru fotbaliști unde poți găsi acel jucător subestimat care îți salvează sezonul, iar baza de date, sufletul nevăzut al seriei, rămâne colosală, detaliată, cu o capacitate imensă de a-ți crea povești pe termen lung, despre copii din academie, pariuri de viitor și rivalități care te leagă de universul ăsta digital pe care îl urăști și-l iubești în același timp.

Și dacă e ceva ce nu poți reproșa lui FM 26, este faptul că încă funcționează ca un generator de povești: ai momente când te ridici din scaun pentru un gol din afara careului sau când detești un jucător care încearcă să simuleze accidentarea chiar în fața ta, chestii mici care construiesc emoție reală, aceeași emoție care te face să-ți dorești să continui chiar și când UI-ul și ritmul te trag înapoi.

Nea Gigi nu se bagă la mine

De exemplu, am ales să joc cu FCSB, să simt că acel detaliu contează, iar partea asta trebuie scrisă pe ritm românesc: cariera cu FCSB în Football Manager 26 are ceva din satisfacția de a conduce o orchestră haotică în care tu decizi, în sfârșit, fără să te oblige cineva din lojă să schimbi jucătorul preferat după pofta momentului al unui investitor imaginar. În FM, Becali nu îți bagă schimbările pe gât, tu îți asumi responsabilitatea, ceea ce e o libertate dulce-amăruie, și îți dă voie să te joci cu realitatea internă a clubului mai mult decât ai putut în multe iterații anterioare.

Este adevărat că și eu am fost condus la pauză cu 1-0 de Botoșani și am făcut 3 schimbări. Sună cunoscut? Dar dacă nea Gigi m-a lăsat, eu am câștigat cu 4-0 cu Inter D’Escaldes, așa că merg mai departe în Champions League. Pentru cineva care vrea să scrie povești fotbalistice, fie ele glorioase, bizare sau pur și simplu reale în felul lor, FM 26 reprezintă un bonus uriaș: îți permite să recreezi acele conflicte de idei care țin fanii treji la Digi Sport sau Prima Sport și după trecerea miezului nopții.

Un plus tehnic și grafic

Pe scurt, și ca să nu ne pierdem în metafore până la infinit: Football Manager 26 reprezintă, din punct de vedere tehnic, un salt: meciurile sunt mai bune, momentele spectaculoase sunt mai multe, tactica este mai flexibilă și baza de date rămâne excelentă. Din păcate, experiența din afara terenului este sufocată de o interfață încărcată și de o gestionare a timpului care te stoarce, iar rezultatul apare drept o relație de dragoste-ură pe care o recunoști imediat dacă ai crescut alături de această serie. Dacă vrei simplitate și viteză, vei fi frustrat, dacă vrei profunzime, culoare și momente care să te facă să crezi cu adevărat că trăiești fotbalul, atunci FM 26 îți oferă asta, cu condiția să accepți o cheltuială mare de timp și nervi.

Aș vrea să vorbesc și despre bug-uri, sunt în continuarea foarte multe, chiar și după lansarea oficială și ieșirea din faza beta. Sper să scăpăm de crash-uri, de jucători care nu se mai întorc din vacanță, cum e cazul la mine cu Tavi Popescu. E deja luna septembrie (în joc), iar el e încă în vacanță (și-o fi pierdut pașaportul, la cât pare că-l duce capul)!

Merită sau nu?

Verdictul nostru este că Football Manager 26 merită jucat, pentru că reprezintă un pas coerent spre a face meciurile să arate și să se simtă ca fotbalul adevărat, dar merită și blamat, pentru că a complicat inutil navigarea și a exagerat cu trecerea timpului, transformând o parte din plăcerea pură a seriei într-un exercițiu de răbdare.

Astfel nota pe care i-aș acorda-o, cu inima ruptă și cu tot respectul pentru munca din spate, ar fi un 7,5 din 10 (8 cu indulgență “în catalog”). Și asta pentru că încă îmi face inima să bată mai tare în momentele esențiale, dar mă lasă să aștept mult pe restul traseului. E ca un tren nou, într-o gară din România.