Garfield – Escape from Monday Review: Lunea în care și lasagna a devenit dușman | Go4Games

Există două lucruri pe lumea asta pe care Garfield le urăște cu o pasiune foarte ușor de înțeles de unii dintre noi: zilele de luni și mâncarea sănătoasă. Dacă cineva reușește să le combine pe amândouă într-un singur coșmar, avem toate șansele să obținem un Garfield suficient de supărat încât să pornească într-o aventură. Exact asta se întâmplă în Garfield – Escape from Monday, noul platformer al celor de la OSome Studio, echipa care s-a mai ocupat de aventurile virtuale ale Ștrumfilor și ale lui Asterix și Obelix.

Șarlatanul chef de pe undele crestate

De data asta, necazul pornește de la o lasagna. Și nu orice lasagna, ci una cu legume. Mai precis, cu spanac. Da, știu, sună ca o tragedie de proporții pentru un motan care consideră că piramida alimentară începe și se termină cu carne, zahăr și orice fel de cașcaval înecat în sos.

Jon pregătește minunăția culinară după o rețetă inspirată de Chef Monday, un fel de bucătar de televiziune care pare să fi declarat război tuturor alimentelor care fac viața suportabilă. Garfield, în ignoranța lui caracteristică, înfulecă din farfurie, descoperă prea târziu că printre foile de lasagna se ascunde ceva verde și sănătos și, în scurt timp, se prăbușește într-un somn profund. Numai că somnul nu este tocmai odihnitor.

Garfield ajunge într-o lume de coșmar în care legumele au preluat controlul, Chef Monday este marele șef al distracției, iar singura cale de ieșire este să străbată cele trei lumi ale jocului, să adune mâncare cât pentru o nație flămândă din Africa și să-și găsească drumul înapoi spre realitate. Cu alte cuvinte, avem o aventură în care salvarea eroului depinde de faptul că acesta trebuie să mănânce cât mai multă mâncare nesănătoasă. În sfârșit, un joc cu obiective clare.

Garfield, platformer și ceva ce seamănă cu o dietă

Ca structură, Escape from Monday este un platformer 3D cât se poate de clasic. Avem lumi împărțite în niveluri, platforme, obstacole, inamici, obiecte de colecționat și, din când în când, câte un boss care trebuie convins că nu este tocmai sănătos să se pună cu un motan nervos.

Garfield poate să sară, să se rostogolească, să se arunce înainte și să se agațe de anumite suprafețe. Jocul încearcă să mai varieze rețeta prin costume și mici mecanici speciale. Costumul de curcan, de exemplu, îi permite să sară mai sus și să plutească, în timp ce alte ținute îi oferă alte posibilități de deplasare. Mai avem secțiuni în care facem surf, călătorim cu o mină și alte mici variații menite să împiedice aventura să devină o simplă colecție de sărituri de la A la B.

Și trebuie spus că, în primele ore, formula funcționează chiar bine. Nu este nimic revoluționar aici, dar nici nu pare să fi fost acesta scopul. Garfield – Escape from Monday nu vrea să reinventeze platformerele și nici să intre în aceeași ligă cu marile nume ale genului. Vrea să fie un joc simplu, colorat și accesibil, pe care un copil să-l poată porni fără să aibă nevoie de un manual de 200 de pagini și trei tutoriale de pe YouTube.

Din punctul ăsta de vedere, își face treaba. Problema apare atunci când ai trecut de primele ore și începi să te întrebi dacă nu cumva Garfield ar fi putut primi o aventură ceva mai ambițioasă. Pentru că jocul are idei. Doar că nu le exploatează destul.

Trei lumi, câteva idei și o lasagna care se întinde

Campania este împărțită în trei lumi mari, iar fiecare dintre acestea încearcă să vină cu propriile decoruri și mici surprize. Pornim din zona de coșmar cu grădini și ferme, trecem prin regate pline de dulciuri și ajungem până într-un soi de deșert dominat de grătare și carne. Da, practic, Garfield visează la propria versiune a raiului.

Pe parcurs apar diverse personaje familiare din universul Garfield și schimbări de decor aproape suficiente încât jocul să nu arate identic de la primul până la ultimul nivel. Producătorii au încercat să introducă și câteva momente mai spectaculoase, astfel încât să nu stăm permanent să sărim peste aceleași trei tipuri de platforme.

Totuși, după primele niveluri începi să vezi tiparul. O idee nouă apare, te bucuri câteva minute de ea, apoi jocul o mai folosește de câteva ori până când îți dai seama că nu mai are prea multe de spus. Spre final, senzația de deja-vu devine greu de ignorat, iar varietatea gâfâie de oboseală prematură indusă de lipsa de idei.

Nu este o problemă catastrofală, pentru că aventura nici nu este foarte lungă. Dar dacă ești genul de jucător care a crescut cu platformere și a văzut deja cam toate trucurile genului, s-ar putea să ai senzația că ai mai jucat jocul ăsta de vreo douăzeci de ori, doar că de data aceasta personajul principal este portocaliu și are o relație complicată cu zilele de luni.

Ușor? Garfield ar aproba

Dacă există un cuvânt care descrie cel mai bine dificultatea jocului, acesta este „relaxat”. Dacă l-am adăuga și pe un al doilea, probabil ne-ar ieși „foarte relaxat”. Iar, de la al treilea încolo, putem trage concluzia că „cineva chiar a uitat de nivelul de dificultate”.

În timpul campaniei avem trei puncte de viață, iar dacă primim câteva lovituri putem recupera sănătatea cu ajutorul alimentelor împrăștiate prin niveluri. Checkpoint-urile sunt generoase, iar moartea nu vine cu consecințe care să te facă să regreți toate deciziile luate în viață.

Pentru copii și pentru cei care abia descoperă platformerele, este un lucru foarte bun. Pentru veteranul care a crescut cu Rayman, Crash Bandicoot, Donkey Kong Country sau alte asemenea producții, este puțin probabil să provoace atacuri de panică. Mai degrabă vei termina un nivel și te vei întreba dacă nu cumva ai uitat să activezi modul „adult”.

Singura provocare demn de luat în seamă o reprezintă secțiunile contra cronometru. Pentru a rezista la presiunea secundelor care se scurg fără milă trebuie să fii atent la traseu și să te miști ceva mai rapid, iar unele dintre aceste provocări pot pune ceva presiune pe jucător. Dar ele sunt, în esență, conținut suplimentar. Nu trebuie să le rezolvi pentru a vedea finalul aventurii.

Există și obiecte ascunse, lasagna secretă și alte lucruri de adunat, iar colecționarea lor poate fi folosită pentru a decora locuința lui Jon în visul lui Garfield. Este un mic sistem simpatic, dar nu unul care să transforme jocul într-un adevărat collect-a-thon. Pe scurt, dacă vrei doar să vezi povestea și să termini aventura, nu va trebui să transpiri prea tare.

Garfield contra camerei, boss fight-ul suprem

Din păcate, acolo unde jocul ar fi trebuit să fie simplu și relaxant apar câteva probleme care n-ar fi trebuit să existe nici măcar într-un titlu destinat copiilor.

Prima este camera. Și camera lui Garfield pare să aibă, uneori, propriile planuri. În anumite zone poți controla perspectiva fără probleme. În altele, jocul decide că este momentul să preia controlul și îți blochează posibilitatea de a privi în jur. Uneori există o explicație rezonabilă – de exemplu, când nivelul trece într-o secțiune 2D sau când te afli într-un vehicul. Alteori, însă, restricția pare să apară pur și simplu pentru că cineva din echipă a apăsat un buton și a uitat să-l mai dezactiveze.

Iar când ai de făcut un salt precis, camera blocată este ultimul lucru pe care îl vrei. Mai ales pentru că jocul are și câteva probleme cu hitbox-urile. În anumite zone, în special în lumile mai târzii, atacurile și coliziunile nu sunt întotdeauna atât de precise pe cât ar trebui. Într-un joc foarte dificil, asta ar fi fost o problemă serioasă. Aici este ceva mai ușor de suportat tocmai pentru că, de cele mai multe ori, o greșeală nu te trimite înapoi într-o epocă întunecată a gaming-ului.

Mai degrabă te enervează. Iar uneori Garfield cade. Și cade. Și cade. Pentru că jocul adoră să prelungească aceste căderi mai mult decât ar fi necesar.

Luptele? Ei bine… există

Dacă platforming-ul este simplu, luptele sunt de-a dreptul banale. Garfield poate șuta inamicii aidoma unui balon certat cu naționala noastră de fotbal, în timp ce se deplasează prin niveluri, iar legumele, dulciurile și bucățile de carne trimise de Chef Monday încearcă să-i facă viața grea. Problema este că luptele nu au prea multă greutate sau profunzime.

Lovești, eviți și mergi mai departe. Inamicii sunt suficient de agresivi cât să nu-i poți ignora complet, dar nu suficient de interesanți încât să-ți dorești să existe mai mulți. Nici luptele cu boșii nu schimbă fundamental situația. Acestea încearcă să ofere câteva mecanici proprii, dar formula devine destul de repede previzibilă.

Cu alte cuvinte, dacă sperai să găsești în Garfield un sistem de combat care să-ți pună la încercare reflexele de veteran, poți să stai liniștit. Nu acesta este jocul pe care îl cauți.

Arată ca un desen animat și asta îi priește

Unul dintre lucrurile la care jocul chiar reușește este prezentarea. Grafica are un stil clar inspirat de universul Garfield, cu personaje colorate, decoruri luminoase și un aspect care amintește de un desen animat adus în trei dimensiuni. Unreal Engine își face treaba decent, chiar dacă mai apar pe ici, pe colo animații care par puțin mai rigide decât restul producției.

Dar, în ansamblu, jocul arată exact cum trebuie să arate. Nu încearcă să fie fotorealist, nu are nevoie de texturi de rezoluție astronomică și nici nu pare să creadă că un joc pentru copii trebuie să aibă o prezentare întunecată și serioasă.

Iar dublajul complet este o surpriză plăcută. Personajele sunt bine puse în valoare, iar glumele și replicile contribuie la atmosfera generală. Din păcate, muzica nu este la același nivel și poate deveni destul de repede repetitivă. Dar să fim serioși: când ai un Garfield care încearcă să evadeze dintr-un coșmar plin de legume, probabil că ultimul lucru de care ai nevoie sunt ritmurile eroice ale lui Wagner.

Pentru cine este, de fapt, jocul?

Aici răspunsul este destul de simplu. Pentru copii, Garfield – Escape from Monday este o alegere chiar reușită. Este colorat, accesibil, are personaje cunoscute, umor, o poveste ușor de urmărit și nu cere cine știe ce dexteritate. Un copil care abia începe să descopere platformerele poate găsi aici un punct de intrare foarte bun în gen. Pentru părinți, faptul că jocul nu cere copilului să arunce controller-ul pe geam la fiecare zece minute este un avantaj suplimentar.

Pentru gamer-ul experimentat, situația este ceva mai complicată. Dacă ești mare fan al lui Garfield, există suficient farmec aici cât să te distrezi câteva ore. Dacă ești în căutarea unui platformer serios, cu mecanici profunde, niveluri ingenioase și provocări care să-ți testeze reflexele, probabil vei termina aventura cu aceeași senzație pe care o ai după ce mănânci un singur biscuit: bun, dar parcă mai mergea ceva.

Iar aici apare poate cea mai mare problemă a jocului: nu este deloc rău, doar că ambiția producătorilor este atât de discretă, încât lipsește cu desăvârșire. Are exact atâta conținut și complexitate cât trebuie pentru publicul său țintă, însă pentru un jucător obișnuit cu platformere mai elaborate, totul pare simplificat până la os. Design-ul nivelurilor este competent, dar rareori surprinzător. Luptele sunt funcționale, dar lipsite de greutate. Colecționabilele există, dar nu construiesc un sistem profund. Iar aventura, după ce trece entuziasmul inițial, începe să repete aceleași idei.

Pe de altă parte, durata de aproximativ cinci-șase ore este potrivită pentru ceea ce încearcă să ofere, iar prețul relativ redus îl face ceva mai ușor de înghițit. Nu este genul de joc în care vei petrece următoarele trei luni descoperind secrete ascunse într-un colț de hartă, dar nici nu trebuie să fie.

Este Garfield. Vrea mâncare, vrea să doarmă și vrea să scape de luni. Nu vrea să salveze universul.

Lunea nu e ca weekend-ul

Garfield – Escape from Monday este un platformer simpatic, simplu și evident construit cu gândul la jucătorii mai tineri. Are niscaiva umor, un stil vizual plăcut, voice acting complet și suficientă varietate pentru ca aventura să nu devină instantaneu plictisitoare. Iar universul Garfield este folosit cu mai multă grijă decât ar fi putut sugera numele unui joc licențiat.

Dar limitele sale sunt la fel de evidente. Este prea ușor pentru un jucător experimentat, luptele sunt aproape decorative, camera face ce vrea ea, hitbox-urile nu sunt întotdeauna precise, iar varietatea începe să se subțieze cu mult înainte de final. În plus, pentru un fan al platformerelor care caută ceva mai mult decât o plimbare colorată printr-un desen animat, design-ul pare uneori rămas blocat undeva între generațiile mai vechi de console.

Totuși, poate că aceasta este exact ideea. Garfield – Escape from Monday nu încearcă să fie următorul mare platformer al generației. Pentru copii: chiar simpatic. Pentru fanii Garfield: merită o încercare. Pentru veteranii genului: luați-l ca pe o gustare. Nu ca pe felul principal.

La urma urmei, nici Garfield n-ar comanda un meniu de degustare când poate să ia o lasagna întreagă. Și, mai ales, să fie fără spanac.