RoboCop Rogue City – Unfinished Business Review: nu neapărat esențial pentru fani

Autor: Cosmin Aionita | 24.09.2025
RoboCop Rogue City – Unfinished Business Review: nu neapărat esențial pentru fani
Foto: Nacon

Ce mai încolo și încoace: RoboCop Rogue City a fost un joc foarte bun, care a reușit să combine acea atmosferă tipică filmelor de acțiune din anii ’80 cu un gameplay de shooter decent, satisfăcător. Iar acolo unde dădea greș (este limpede că studioul Teyon n-a beneficiat de vreun buget impresionant pentru acest joc, iar valorile de producție nu excelează), Rogue City compensa din plin cu nostalgie și numeroasele referințe la trilogia de filme pe care încerca să o reproducă. Cu alte cuvinte, un veritabil succes atât pentru producători, cât și pentru publisheri, și un candidat perfect pentru a primi o continuare. Sau măcar un expansion pack.

Iar RoboCop: Rogue City – Unfinished Business fix asta este: un expansion pack, prezentat însă sub o formă de sine stătătoare, fiind disponibil și pentru cei care n-au apucat să încerce încă campania inițială din Rogue City. Iar această alegere, de a livra un produs separat, este, pe de-o parte, fericită: dacă ai jucat primul joc pe o altă platformă (l-ai primit cadou sau era la reducere), acum poți continua aventura pe o altă platformă. Fix așa a fost cazul meu: Rogue City a fost parcurs pe PS5, însă, pentru Unfinished Business, am considerat că i se potrivește mai bine PC-ul.

RoboCop Rogue City Unfinished Business

Joc nou în haine de expansion pack

Pe de altă parte, fix așa cum Rogue City și-a tras seva din nostalgia trilogiei filmelor RoboCop din vremea casetelor VHS, cam așa o face și Unfinished Business, de această dată însă chiar din jocul apărut acum un an de zile. Unfinished Business nu prea are rost fără Rogue City și, aș îndrăzni să afirm, nici nu joacă cine știe ce rol narativ pentru a deveni cu adevărat un must-play pentru fanii RoboCop.

Mai pe înțelesul tuturor, într-o altă eră, Unfinished Business s-ar fi încadrat fix în categoria expansion-urilor: campania este consistentă, poate prea consistentă, însă nu reușește să aibă același feeling cu cea originală din Rogue City. În timp ce jocul de acum un an nu-și trăda numele, purtându-i pașii lui RoboCop prin numeroase locații din Detroit, cu o experiență variată, și nu doar vizual, Unfinished Business se desfășoară într-o singură clădire: OmniTower. Da, am înțeles că este vorba despre un complex de locuințe imens, care adăpostește cam tot ce ar fi necesar pentru o viață decentă, de la apartamente de locuit și mall-uri până la sisteme de canalizare și laboratoare științifice etc. Mai mereu ai senzația însă că te plimbi prin aceleași locuri claustrofobice și că, având în vedere complexitatea intrigii, durează cam mult până când RoboCop ajunge să își îndeplinească misiunea.

RoboCop Rogue City Unfinished Business

Iar lipsa de varietate de care aminteam mai devreme se simte și in privința inamicilor, majoritatea reprezentați de tot felul de mercenari, pe care i-am mai întâlnit și în partea de final a lui Rogue City. Da, există și niște oponenți noi, un soi de androizi înarmați cu katane, precum și arme noi, cum ar fi Cryo Cannon-ul capabil să creeze, pe lângă pagube semnificative, și un spectacol vizual înghețat. Totuși, pare cam puțin și rămâi cu senzația aceea că Unfinished Business “insistă” un pic cam mult pentru ceea ce are de oferit. Să nu uit de secvențele de tip flashback, jucate din postura altor personaje, care nu atârnă însă atât de greu din punct de vedere narativ încât să devină sau să rămână memorabile.

Nu mă înțelegeți greșit, porțiunile de acțiune din RoboCop: Rogue City – Unfinished Business sunt în continuare excelente, cu schimburi de focuri viscerale, capabile să-i lase pe inamici fără membrele-cheie necesare vieții. De altfel, cam asta sunt momentele care aduc, de această dată, cea mai mare satisfacție: atunci când îi desparți pe oponenți de viață, în felurite metode, care mai de care mai spectaculoase. Cam puțin totuși pentru a-ți menține interesul viu vreme de zece ore. Parcă nici quest-urile secundare, primite de la unii dintre locuitorii din OmniTower, nu mai același farmec ca în original.

RoboCop Rogue City Unfinished Business

Se mișcă bine, dar “crapă” când ți-e lumea mai dragă

În timp ce versiunea originală avea unele probleme de performanță pe PlayStation 5, din acest punct de vedere nu am ce reproșa editiei pentru PC a lui Rogue City – Unfinished Business. Pe sistemul de mai jos, am putut parcurge întreaga campanie la un framerate constant de 90-100 fps, cu detalii maxime, în rezoluție 4K nativă, fără a fi nevoie nici măcar să apelez la vreo tehnologie de upscaling sau reconstrucție.

  • Placă de bază: GIGABYTE AORUS B850 ELITE WI-FI 7 ICE
  • Procesor: AMD Ryzen 7 9800X3D
  • Plăcă video: PNY GeForce RTX 5800 16GB OC
  • Memorie RAM: Kingston Fury 64GB DDR5-6000
  • Răcire: GIGABYTE AORUS WATERFORCE X II 360
  • Stocare: Kingston FURY Renegade G5 PCIe Gen 5 2TB
  • Sursă: GIGABYTE GP-UD1000GM PG5 80+ Gold 1000W
  • Monitor: GIGABYTE M28U UltraHD 4K

Totuși, am întâmpinat, undeva la interval de 1-1,5 niveluri, crash-uri direct în desktop, deosebit de enervante câteodată. Se pare că este o problema des întâlnită, dacă ar fi să ne luăm după feedback-ul lăsat de utilizatori pe Steam, încă nerezolvată de producători. Deși frustrante, aceste momente măcar nu sunt foarte dese.

RoboCop Rogue City Unfinished Business

Concluzie

În concluzie, deși Unfinished Business îl aduce în prim plan pe același RoboCop, interpretat de același Peter Weller, parcă e mult mai puțin inspirat decât Rogue City-ul de acum un an. Mai degrabă vi-l recomand din nou pe acela, mai ales că este disponibil acum la preț de pufuleți. Dacă, după ce parcurgeți Rogue City, simțiți cu adevărat nevoia de mai mult, puteți trece și prin Unfinished Business, însă orientați-vă să-l prindeți și pe acesta la o reducere.

RoboCop Rogue City Unfinished Business
Părţi pozitive
  • RoboCop este în continuare la datorie, interpretat de același Peter Weller
  • aceeași acțiune viscerală și satisfăcătoare din Rogue City
  • inamici noi, arme noi, niveluri tip „amintire” jucate din perspectiva altor personaje
Părţi negative
  • mai claustrofobic și mult mai puțin variat decât Rogue City
  • personaje urâte și quest-uri secundare puțin memorabile
  • optimizare bună, afectată însă de numeroase crash-uri nedorite
Urmărește Go4Games.ro pe Google News