Sonic Racing Crossworlds Review: când ariciul își montează motor turbo

Ah, Sega. Compania care odinioară ținea piept celor de la Nintendo cu atitudinea unui puști obraznic din anii ’90, fluturând în fața lumii lozinca „Blast Processing” de parcă ar fi fost un lightsaber împotriva pixelilor rivali și de parcă Sega Mega Drive reprezenta Steaua Morții, care nu poate fi învinsă de rebelii de la Nintendo. Iar acum, trei decenii și nenumărate spinoff-uri mai târziu, Sonic – faimosul arici cu ADHD digital – se suie din nou la volan ca să ne dovedească că nu trebuie să ai mustață ca să fii rege pe pistă.

Sonic Racing: CrossWorlds e noul capitol din eterna rivalitate Mario vs. Sonic, dar în loc de pumni și gloanțe pixelate, duelul se dă pe patru roți, cu drift-uri, boost-uri și o grămadă de inele aurii. Sega promitea că nu vrea să reinventeze roata, ci doar să o facă să se învârtă mai repede. Și, culmea, chiar le-a ieșit.

De la Green Hill la Galaxii îndepărtate

Premisa e simplă: Sonic și gașca lui au obosit să se fugărească prin curtea școlii, așa că, la ora de traforaj, au decis să-și monteze motoare turbo sub fund. Rezultatul? O serie de curse care te poartă prin lumi inspirate din întreaga istorie Sonic – de la Green Hill până la tărâmuri acvatice bântuite de caracatițe supradimensionate.

Dar marele șmecherlâc al jocului (așa-numitul „gimmick”, cum ar zice japonezul cu accent londonez) constă în faptul că fiecare cursă se desfășoară în mai multe lumi succesive. Adică pornești din Green Hill, dar în al doilea tur ești deja pe o mare agitată, iar în al treilea zbori printre nori și inele plutitoare. Toate astea fără să ieși din cursă. Este ca și cum ai juca trei Mario Kart-uri în același timp, dar fără pericolul de a-ți exploda procesorul.

Dacă nu ești deja destul de buimac de schimbările care au mai multă viteză decât noimă, finalul fiecărei Cupe Grand Prix îți va arunca în față o pistă compusă din bucăți lipite din traseele deja parcurse – un Frankenstein de asfalt, apă și aer, unde te simți ca un DJ al schimbătorului de viteze.

Nu căuta sensul, doar condu cu accelerația la podea și drift-ul setat mai precis ca un polizor unghiular, fără să fii distras de elementele de decor aflate într-o mișcare perpetuă și de schimbările de scenariu care fac framerate-ul să se împiedice ca R2D2 pe scări.

Arcade pur sânge în straie retro

Dacă Mario Kart World a decis că viitorul e open world (pentru că, na, dacă e open e automat „next-gen”, nu?), Sega a zis: „Lăsați-ne în pace, noi vrem doar să ne dăm tare și frumos.” Și ce bine au făcut! CrossWorlds e un arcade racer clasic, fără hărți kilometrice și fără NPC-uri care îți cer să le aduci trei banane magice din pădurea lui Toad.

Totul e despre viteză, drift și reflexe, exact cum cerea legea neoficială a Sega Rally și OutRun. Pistele sunt scurte, dar intense, colorate până la durerea retinei și pline de boost pad-uri. Aici fiecare curbă e o invitație la derapaj artistic, iar dacă reziști tentației să lovești gardul, ești răsplătit cu un boost care te catapultează direct în top ul clasamentului.

Și, dacă te întrebi: da, driftul este mai important decât cafeaua de dimineață. Cine nu învață să alunece controlat pe curbe, rămâne în urmă mai repede decât un Game Gear pe baterii vechi.

La fel și boost-ul bine cântărit, apăsat cu grijă înainte de semnalul verde al semaforului. Un start prost îți taie orice urmă de elan și face deosebit de dificilă misiunea de a ocupa un loc bun pe podium.

Sonic și Mario în eterna luptă pentru laurii de aur a karting-ului

Hai să fim serioși. De când există jocurile cu mașinuțe care sunt mai rapide decât șoarecii pe pastile, totul se compară cu Mario Kart. E un reflex pavlovian al gamerilor: „Da, bun joc… dar este mai bun decât Mario Kart?” De data asta, răspunsul e: nu neapărat, dar parcă e mai distractiv.

Sonic Racing: CrossWorlds are o aromă specifică jocurilor Sonic mai pronunțată ca oricând și o atmosferă Sega mai orbitoare decât un panou de neon din 1993. Aici viteza contează, nu norocul. Nu există o carapace albastră care să-ți distrugă cariera la doi metri de finish, ci un sistem bazat pe skill, timing și combinații de gadget-uri.

Power-up-urile există, dar sunt mai „civilizate”: nimeni nu-ți trimite un satelit în cap din spate, doar ca să te umilească. Este mai degrabă un duel al abilităților și al configurărilor.

Un alt punct forte este reprezentat de opțiunile de personalizare. Și nu mă refer doar la culoarea mașinii. Fiecare vehicul are slot-uri pentru gadget-uri – mici minuni de inginerie care îți oferă avantaje variate: boost inițial, protecție temporară, manevrabilitate crescută, sau chiar posibilitatea să te rotești mai repede în aer atunci când faci giumbușlucuri.

Este ca un Need for Speed versiunea Sonic, doar că în loc de nitro și jante cromate, te joci cu inele aurii și faruri în formă de Chaos Emerald.

Pe lângă asta, fiecare Grand Prix îți aduce câte un rival dedicat, un personaj controlat de AI, care pare că a fost programat de cineva care a pierdut la pariuri împotriva ta. Acest rival are replici haioase, atacuri neașteptate și o dorință morbidă de a te scoate din minți. Într-un mod bun, desigur.

Crossover la puterea absurdului

Dacă în Smash Bros se bat personaje din toate universurile posibile, Sega a zis: „de ce să nu aducem și noi un pic de nebunie?”. Așa că da, poți să concurezi drept Sonic împotriva lui Joker din Persona 5, Hatsune Miku, Steve din Minecraft sau Sponge Bob, fiecare cu mașina, lumea și muzica proprie.

Da, ai citit bine. Există o pistă proiectată la fundul lui Bikini Bottom, cu corali fluorescenți și un Patrick care ține pancarte cu „Go, Sonic!”. Dar, dacă acest mix inedit nu este destul de sărit de pe fix pentru voi, țin să vă anunț că mai vine și Mega Man ca DLC, cu tot cu temă muzicală retro și mașinuță cu pixel shader. Este pură nebunie, dar o nebunie controlată, exact cât trebuie ca să te simți din nou copil.

An alt lucru pe care l-am învățat încă din copilărie este că Sega se pricepe mai bine decât oricine altcineva la a compune muzică de jocuri. CrossWorlds e un adevărat concert de sintetizatoare și chitare electrice pixelate. Mai mult, fiecare tur are propria coloană sonoră: primul începe cu o piesă familiară din seria Sonic, al doilea adaugă teme noi, iar în al treilea se dezlănțuie un remix plin de energie, ca o injecție de adrenalină în urechi. După câteva ore de jucat, am început să fredonez temele fără să vreau.

Partea tehnică, între „wow” și „hmm…”

Pe partea vizuală, CrossWorlds e un pic schizofrenic. Unele lumi arată fantastic – Green Hill sclipește de culori, iar apa are reflexii superbe. Dar alte locații… par de parcă au fost importate din era PS2 cu un mic upgrade HD.

Se simte că jocul a fost gândit pentru toate platformele, inclusiv pentru Switch, ceea ce limitează spectaculozitatea grafică. Dar, hei, măcar rulează pe la 60 fps fără să vă topească consola. Totuși, trecerea prin portalurile care marchează tranziția dintr-o lume într-alta fac jocul să transpire aidoma unei măicuțe îmbrăcată complet în negru într-o zi toridă de vară.

Animațiile personajelor sunt impecabile – Sonic face grimase, Tails gesticulează, Shadow are mereu expresia aia de „m-am trezit prost azi”. Totul are personalitate, ceea ce contează mai mult decât 10.000 de poligoane în plus.

Dincolo de micile poticniri în framerate, uneori, jocul pare că se chinuie să țină pasul cu propria viteză. Au fost momente când am căzut sub harta unei piste în timpul unei secțiuni aeriene, și am rămas acolo ca un avion Sonic pierdut în spațiu. Altădată, un rival a dispărut printr-un perete doar ca să reapară fix în fața mea, o batjocură ștrengărească în format digital.

Majoritatea bug-urilor însă apar relativ rar și sunt mai degrabă amuzante decât enervante. Cu puțină grijă din partea dezvoltatorilor, se vor repara rapid – Sega a promis deja un val de patch-uri și DLC-uri, așa că viitorul sună bine (și rapid).

Bineînțeles, nu există kart racer unde să nu se nască sau, după caz, să moară prietenii. Sonic Racing: CrossWorlds duce acest concept la nivel de artă cu un multiplayer care permite până la 4 jucători local și 12 online, cu crossplay complet între platforme.

Adică poți să-ți chemi prietenii de pe PlayStation, PC și Xbox și să-i faci să urle când îi lovești cu o bombă bine plasată fix înainte să treacă de linia de sosire. Iar, modul online funcționează surprinzător de bine, dar este puțin cam sărăcuț la opțiuni: nu poți face turnee complete sau evenimente tematice. Totuși, pentru curse rapide și seri de râs isteric, merge perfect.

Verdict: un rival demn, cu motor turat și suflet Sega

Sonic Racing: CrossWorlds este cel mai complet și distractiv joc cu arici pe roți pe care Sega l-a făcut vreodată. Nu e perfect, iar Mario Kart rămâne încă etalonul absolut, dar CrossWorlds are inimă, personalitate și viteză, multă viteză. Este colorat, gălăgios, energic și imposibil de luat prea în serios. Exact ca Sonic însuși.

Dacă vrei un joc care să-ți aducă zâmbetul pe buze, să-ți stoarcă adrenalina din suflet și să-ți amintească de zilele când consolele scoteau sunete ca niște modem-uri nervoase, atunci urcă-te în kart, apasă accelerația și lasă-l pe Mario în oglinda retrovizoare.