Bethesda dezvăluie un nou joc Blade, realizat de producătorii seriei Dishonored

Autor: Cosmin Aionita | 11.12.2023
Bethesda dezvăluie un nou joc Blade, realizat de producătorii seriei Dishonored
Foto: Bethesda / Marvel Games

Pe scena de la The Game Awards 2023, cei de la Bethesda, împreună cu Marvel Games, au anunțat că lucrează la un nou joc bazat pe seria de benzi desenate Blade. Vom avea de-a face cu un titlu single player, cu conținut matur, redat din perspectiva third person și realizat de studioul Arkane Lyon, aceeași echipă din spatele seriei Dishonored și a mai recentului Deathloop.

Arkane Lyon abia a început dezvoltarea acestui joc, ce va avea la bază o poveste originală, pe care comunicatul de presă oficial o numește “de clasă mondială”, precum și gameplay-ul variat, caracteristic titlurilor dezvoltate de studioul francez.

Acțiunea din noul joc Blade va duce jucătorii într-o zonă carantinată a orașului Paris, în mijlocul unei urgențe de ordin supranatural: apariția vampirilor, care terorizează orașul și îi forțează pe locuitori să se baricadeze în case până la răsăritul Soarelui.

Nu a fost dezvăluită încă o eventuală perioadă de lansare pentru noul joc Blade și nici platformele pe care acesta va fi disponibil. Cel mai probabil, având în vedere că Bethesda aparține de Microsoft, noul titlu Blade este dezvoltat pentru Xbox Series X|S și PC.

Sursa: Bethesda

Urmărește Go4Games.ro pe Google News