Când va fi lansat Marvel’s Spider-Man 2? Precomenzi și ediții speciale

Autor: Cosmin Aionita | 12.06.2023
Când va fi lansat Marvel’s Spider-Man 2? Precomenzi și ediții speciale
Foto: Sony Interactive Entertainment / Marvel

Sony Interactive Entertainment a dezvăluit data de lansare pentru Marvel’s Spider-Man 2, joc programat pentru toamna acestui an. Astfel, cea mai recentă creație a studioului Insomniac Games va fi disponibilă începând cu 20 octombrie 2023, în exclusivitate pentru PlayStation 5.

Descris drept “o experiență single player open-world incredibilă”, Marvel’s Spider-Man 2 le va oferi jucătorilor ocazia de a explora New York-ul atât în costumului lui Peter Parker, cât și în cel al lui Miles Morales. Misiunile principale vor alterna între cele două personaje, în timp ce, în momentele de explorare prin open world, jucătorii vor putea comuta între cei doi eroi după cum doresc. Mediul de joc va include acum Manhattan, Queens și Brooklyn, iar noul titlu va oferi și misiuni exclusive pentru fiecare dintre cei doi eroi Spider-Man.

Precomenzi și ediții speciale

Precomenzile pentru Marvel’s Spider-Man 2 vor fi disponibile începând cu 16 iunie 2023, iar cei care aleg să plaseze o astfel de precomandă vor primi, drept bonus, două costume (fiecare cu câte trei variații), un gadget suplimentar și trei skill points.

Marvel’s Spider-Man 2
Foto: Sony Interactive Entertainment

Pe lângă ediția Standard a jocului (79,99€), Spider-Man 2 va beneficia și de un Digital Deluxe Edition (89,99€), ce va include toate bonusurile de precomandă, zece costume suplimentare (câte cinci pentru fiecare erou), cadre noi și stickere pentru Photo Mode și două skill points suplimentare.

Marvel’s Spider-Man 2
Foto: Sony Interactive Entertainment

Nu în ultimul rând, colecționarii vor avea la dispoziție Marvel’s Spider-Man 2 Collector’s Edition (249,99€), ce va include un voucher pentru Digital Deluxe Edition, o carcasă metalică de tip Steelbook și o statuetă de 38cm înfățisându-l pe Venom.

Marvel’s Spider-Man 2
Foto: Sony Interactive Entertainment

Marvel’s Spider-Man 2 va fi lansat pe 20 octombrie 2023, în exclusivitate pentru PlayStation 5.

Sursa: PlayStation Blog

Urmărește Go4Games.ro pe Google News