Immortals Fenyx Rising – iată ce conținut suplimentar va fi disponibil după lansarea jocului

Autor: Cosmin Aionita | 18.11.2020
Immortals Fenyx Rising – iată ce conținut suplimentar va fi disponibil după lansarea jocului

Ubisoft a dezvăluit ce conținut suplimentar pentru Immortals Fenyx Rising urmează să fie disponibil după lansarea jocului. Astfel, Immortals Fenyx Rising va primi atât conținut suplimentar gratuit, precum event-uri in-game, provocări săptămânale și quest-uri zilnice, precum și un Season Pass pentru jucătorii care își doresc mai mult.

Ce include Season Pass-ul pentru Immortals Fenyx Rising

Season Pass-ul pentru Immortals Fenyx Rising va include trei pachete DLC suplimentare, noi eroi, gameplay nou, dar și un quest exclusiv – When the Roads Get Rocky –, ce va fi disponibil chiar din momentul lansării jocului.

Iată care vor fi cele trei pachete DLC incluse în Season Pass-ul pentru Immortals Fenyx Rising:

  • A New God – Fenyx va pleca într-o nouă aventură în palatul Olympos, casa zeilor. Eroina (sau eroul) va avea de depășit încercările din Trial of the Olympians, o serie de provocări concepute chiar de către zei, ale căror rezolvări îi vor conferi accesul în rândurile apropiaților lui Zeus.

Immortals Fenyx Rising conținut suplimentar

  • Myths of the Eastern Realm – acest pachet va muta acțiunea în mitologia chinezească, marcând debutul unei noi eroine – Ku, cu o nouă misiune: salvarea muritorilor dintr-un tărâm mistic, aflat la frontiera dintre Cer și Pământ. Ku va beneficia de un stil de luptă unic, precum și de abilități specifice, inspirate din artele marțiale chinezești, și va avea de înfruntat monștri din mitologia din China.

Immortals Fenyx Rising conținut suplimentar

  • The Lost Gods – cel de-al treilea episod DLC va schimba complet perspectiva din care este privită acțiunea într-una isometică top-down, iar gameplay-ul va căpăta nuanțe de brawler și action RPG. Acest pachet va aduce și o eroină nouă, Ash, ce va avea de explorat o nouă insulă misterioasă, compusă din regiuni inspirate de zeii pierduți.

Immortals Fenyx Rising conținut suplimentar

Season Pass-ul este inclus în Immortals Fenyx Rising Gold Edition sau se poate achiziționa separat.

Dezvoltat de Ubisoft Quebec, în colaborare cu studiourile Ubisoft Montreal, Ubisoft Singapore, Ubisoft București, Ubisoft Chengdu, Ubisoft Montpellier, Ubisoft Kiev, Ubisoft Shanghai, Ubisoft Pune și partenerii externi de la Sperasoft și Technicolor, Immortals Fenyx Rising va fi lansat pe 3 decembrie 2020, în versiuni pentru Xbox Series X|S, Xbox One, PlayStation 5, PlayStation 4, Nintendo Switch și PC.

Immortals Fenyx Rising conținut suplimentar

Sursa: Ubisoft

Urmărește Go4Games.ro pe Google News