11-11: Memories Retold – data de lansare, trailer şi demo de gameplay

Autor: Cosmin Aionita | 06.09.2018
11-11: Memories Retold – data de lansare, trailer şi demo de gameplay

Bandai Namco Entertainment a publicat un nou ce detaliază povestea jocului de aventură 11-11: Memories Retold, alături de o demonstraţie de gameplay din acest titlu axat pe naraţiune, desfăşurat în timpul Primului Război Mondial. A fost dezvaluita, de asemenea, si data de lansare a jocului: 9 noiembrie 2018.

Jocul prezintă povestea ambelor părţi combatante din timpul Primului Război Mondial, la o sută de ani după terminarea acestuia. Noul trailer, pe care îl puteţi viziona mai sus, dezvăluie două personaje cheie ale jocului, pe Kurt şi pe Harry, care-şi duc traiul dezolant în tranşeele de pe front. 

Kurt, un soldat german interpretat de actorul Sebastian Koch, nominalizat la premiile Emmy, este un tată care a ajuns pe front după ce s-a înrolat în căutarea fiului său dispărut în război. Harry este un canadian portretizat de celebrul actor Elijah Wood, acesta participând la război ca fotograf şi ajungând astfel să descopere ororile de pe front. Povestea jocului gravitează în jurul acestor două personaje jucabile, camarazii lor şi conexiunea dintre ei, toate acestea fiiind redate sub forma unei aventuri concentrate pe naraţiune.

Aventura din 11-11: Memories Retold va debuta pe 9 noiembrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News