Batman Episode 1 Realm of Shadows Review: conaşul Bruce faţă cu tehnologia

Autor: Cosmin Aionita | 09.08.2016
Batman Episode 1 Realm of Shadows Review: conaşul Bruce faţă cu tehnologia

Am ajuns în acel moment în care deja nu mai poţi spune că speri să fii surprins de un joc realizat de Telltale Games. Studioul a găsit acum câţiva ani „formula câştigătoare” cu primul sezon din The Walking Dead, aplicând-o de atunci altor francize de notorietate, cum ar fi Game of Thrones, precum şi proaspăt lansatului Batman. Aşadar, lăsând la o parte poveştile specifice fiecărei serii, ştii exact la ce să te aştepţi de la un astfel de joc: dialoguri multe, alegeri ce pot  afecta desfăşurarea evenimentelor (oarecum) şi secvenţe de tip QTE (quick time events) din belşug.

Şi, bineînţeles, Batman nu face excepţie, fiind vorba totusi de un titlu care încearcă timid să adauge un strat suplimentar de complexitate reţetei pe care Telltale Games o foloseşte de câţiva ani. Elementele de bază, enumerate mai sus, rămân aceleaşi, însă primesc câteva particularităţi inspirate din universul Batman. Spre exemplu, momentele de explorare (foarte scurte în titlurile recente de la Telltale) sunt ceva mai elaborate, oferindu-i personajului central ocazia de a-şi respecta renumele de „world’s greatest detective”.

Batman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Astfel, pe lângă explorarea în stil point and click a unor decoruri, Batman va fi pus in situaţia de a găsi dovezi şi indicii şi de a le corela pentru a recrea imaginea corectă a evenimentelor ce au avut loc în trecut. Nu avem de-a face cu nimic cu adevărat complicat (dimpotrivă, e chiar simplu), însă îţi dă senzaţia că mai faci şi altceva în afară de apăsat pe diferite butoane la momentul oportun (QTE-uri).

Şi pentru că tot a venit vorba de Quick Time Events, Batman-ul celor de la Telltale Games preia spectaculozitatea acestora din The Walking Dead: Michonne, şi chiar o amplifică. Scenele de luptă din noul Batman sunt realizate prin intermediul acestor QTE-uri, fiind probabil cele mai reuşite astfel de secvenţe din jocurile Telltale, cel puţin din punct de vedere coreografic. Sunt probabil şi cele mai solicitante în ceea ce priveşte coordonarea dintre ochi şi degete, executarea corectă a acestora având darul de a umple o bară, care, odată plină, poate declanşa o mişcare de tip „finisher” din partea Cavalerului Întunecat.

Batman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

În ceea ce priveşte povestea, DC Comics le-a permis celor de la Telltale să-şi pună în valoare propria viziune asupra universului Batman. Astfel, deşi majoritatea elementelor narative consacrate sunt la locul lor, producătorii şi-au permis propriile „licenţe poetice”, creând versiuni inedite ale unor personaje precum Oswald Cobblepot (The Penguin) sau Selina Kyle (Catwoman). Este un caz relativ asemănător cu serialul Gotham, în care îţi poate lua puţin timp pentru a te obişnui cu viziunea realizatorilor.

Evident, nu poţi gusta povestea fără să relaţionezi la un anumit nivel cu personajele din joc, iar interpretarea acestora atârnă foarte mult în această ocazie. În general, vocile folosite de Telltale pentru această serie Batman sunt reuşite, un exemplu perfect fiind mafiotul Carmine Falcone, interpretat de Richard McGonagle, nimeni altul decât Sully din seria Uncharted. Culmea, singurul neajuns pe care l-aş putea aminti la acest capitol este legat de nelipsitul Troy Baker, vocea eroului principal. Acesta, deşi lasă o impresie decentă ca Bruce Wayne, pare că nu „simte” încă rolul lui Batman. Probabil sunt mult prea obişnuit cu veteranul Kevin Conroy pentru a accepta cu usurinţă alte voci în acest rol.

Batman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Este posibil să fi aruncat deja o privire asupra imaginilor ce acompaniază acest review. Dacă da, probabil că aţi realizat deja că, în ciuda promisului upgrade pentru motorul grafic folosit de Telltale Games, nu multe s-au schimbat din punct de vedere vizual faţă de titlurile anterioare ale studioului. Cel puţin nu în bine. Şi în niciun caz aşa-zisul update vizual nu justifică problemele pe care jocul le-a întâmpinat pe mai toate platformele pe care a fost lansat: framerate impracticabil pe PC (din cauza selectării automate a plăcii video integrate în defavoarea celei dedicate în anumite sisteme, problema rezolvată între timp), precum şi rezoluţii şi framerate puţin spus dezamăgitoare în ediţiile pentru console.

Testând versiunea pentru PC, noi nu am întâmpinat astfel de inconveniente, Batman-ul celor de la Telltale Games rulând fluent atât local, cât şi prin Steam In-Home Streaming. Totuşi, valul de impresii negative de pe Steam şi forumuri dau de înţeles că Telltale ar trebui să-şi „regleze tirul” cât mai rapid, neajunsuri tehnologice precum acestea fiind inacceptabile pentru un asemenea joc, în 2016. Este limpede că primul episod a fost lansat în grabă, lucru trădat şi de modelele de personaje repetitive pe care Batman le înfruntă în anumite momente ale jocului.

Batman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

Batman - The Telltale SeriesBatman - The Telltale Series

În schimb, insistenţa cu care Telltale Games te îndeamnă să-ţi faci cont pentru propriul serviciu începe să devină din ce în ce mai deranjantă. Dacă în jocurile anterioare ale studioului acest cont era oarecum facultativ, avantajele oferite fiind mai degrabă superficiale, în Batman mai multe opţiuni importante sunt blocate în spatele necesităţii de a deţine un astfel de cont. Spre exemplu, noul sistem de joc Crowd Play, în care poţi trimite un link cu stream-ul sesiunii tale de joc către prieteni şi aceştia pot vota deznodământul situaţiilor-cheie necesită un astfel de Telltale account.

La fel ca în cazurile producţiilor precedente ale studioului, succesul noului Batman atârnă de modul în care Telltale Games va continua seria. Însă, dacă în trecut modul în care evolua povestea era considerat vital, pentru Batman situaţia stă un pic altfel: firul narativ a început mai mult decât promiţător şi are toate şansele să continue în această direcţie. Telltale ar trebui să acorde totuşi ceva mai multă atenţie laturei tehnologice şi să înceapă să lanseze jocuri ce funcţioneaza corect, indiferent de platformă, şi, ca semn de respect faţă de clienţi, să rezolve problemele evidente ale acestui prim episod.

Batman - The Telltale Series

Părţi pozitive
  • universul clasic, dar cu viziune cât de cât originală
  • explorare ceva mai complexă
  • secvenţe QTE foarte spectaculos coregrafiate
  • majoritatea vocilor
Părţi negative
  • probleme tehnice mult prea numeroase pentru un astfel de joc
  • opţiuni precum Crowd Play dependente de un cont Telltale
  • vocea lui Batman
  • scurt (sub două ore de joc)
Urmărește Go4Games.ro pe Google News