D4: Dark Dreams Don’t Die va fi lansat şi pentru PC

Autor: Cosmin Aionita | 29.04.2015
D4: Dark Dreams Don’t Die va fi lansat şi pentru PC

D4: Dark Dreams Don’t Die, jocul episodic de aventură lansat de studioul Access Games pentru Xbox One, este pe cale să facă tranziţia către PC.

Conform regizorului acestui joc Hidetaka “Swery” Suehiro, ideea de a realiza o versiune pentru PC i-a venit în urma prezentării pe care a ţinut-o cu ocazia GDC 2015. Deşi D4: Dark Dreams Don’t Die a fost conceput în jurul senzorului Kinect pentru Xbox One, demonstraţia realizată de Suehiro a avut ca scop evidenţierea faptului că jocul reuşeşte să-şi atingă obiectivul (să trezească anumite stări şi emoţii în rândul jucătorilor) şi atunci când este jucat cu mouse-ul.

Pentru acea ocazie a fost creată o versiune preliminară care rula pe PC, Suehiro luând decizia de a o finaliza atunci când a remarcat interesul stârnit atât în rândul celor care au asistat la prezentare, cât şi pe internet, prin canelele de comunicare de tip social media.

Astfel, echipa de la Access Games a lucrat în cursul lunii aprilie 2015 pentru a porta fiecare aspect al jocului pentru PC, urmând ca luna viitoare să fie folosită pentru a elimina bug-urile din această ediţie pentru PC a lui D4: Dark Dreams Don’t Die.

Totuşi, în ciuda acestor detalii, D4: Dark Dreams Don’t Die pentru PC încă nu are o dată de lansare exactă.

D4 Dark Dreams Don't Die

Urmărește Go4Games.ro pe Google News