Game of Thrones Episode 1 Iron From Ice Review: un început promiţător

Autor: Cosmin Aionita | 15.12.2014
Game of Thrones Episode 1 Iron From Ice Review: un început promiţător

Tellgames Games ar trebui să fie un exemplu pentru mai toţi publisherii/producătorii de jocuri actuali: studioul se ocupă exclusiv de jocuri de aventură episodice, pe care le lansează cu precizia unui ceas elveţian.

Această strategie, precum şi succesul de care s-au bucurat noile Sam&Max sau Tales of Monkey Island, le-au permis celor de la Telltale să pună mână pe francize faimoase precum Back To The Future sau The Walking Dead. Acesta din urmă a constituit însă “apogeul” pentru companie, Telltale găsind în sfârşit o formulă modernă pentru jocurile adventure, pe care a folosit-o şi în The Wolf Among Us, al doilea sezon din The Walking Dead şi, acum, în Game of Thrones.

Game of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Spre deosebire însă de The Walking Dead, realizat după licenţa benzilor desenate omonime, noul Game of Thrones are în spate sprijinul oficial HBO, noua serie de la Telltale beneficiind de personajele şi actorii din popularul serial TV. Astfel, jucătorii care n-au apucat să citească seria de romane ale lui George R.R. Martin ce a inspirat serialul nu se vor simţi pierduţi, jocul celor de la Telltale urmând strict firul narativ al producţiei TV. Totuşi, e important de ştiut că acţiunea din seria episodică Game of Thrones începe la sfârşitul sezonului al treilea al show-ului TV, deci, pentru a înţelege ce se întâmplă, trebuie să fi vizionat serialul măcar până în acel punct.

Pentru a nu afecta desfăşurarea evenimentelor importante din serial, scenariştii de la Telltale au ales să plaseze în prim planul jocului casa Forrester, purtătorii de stindard şi aliaţii de nădejde ai casei Stark, căzută în dizgraţia proaspătului rege din King’s Landing. Pe parcursul celor 2-3 ore care compun Iron From Ice, primul episod din seria adventure Game of Thrones, avem ocazia de a controla mai multe personaje, atât din familia Forrester, precum şi dintre slujitorii acestora.

Game of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Şi totuşi, chiar dacă Foresterii nu sunt cea mai cunoscută casă din Westeros, acţiunea şi modul în care curge povestea din jocul realizat de Telltale Games este demn de naraţiunea brutală, la obiect, pe care o întâlnim şi în serial. Avem parte de apariţia câtorva dintre personajele principale ale serialului (Cersei, Tyrion Lannister, Margaery Tyrell, Ramsay Snow), interepretate de aceiaşi actori, care aduc un spor de credibilitate unei poveşti deja bine dezvoltate. Cireaşa de pe tort este sfârşitul şocant al acestui episod, realizat în cel mai pur stil Game of Thrones…

Si totusi, există şi părţi mai puţin reuşite ale noului joc de la Telltale Games. În contrast cu povestea, controlul, preluat aproape identic de la The Walking Dead, parcă devine din ce în ce mai uşor, încărcătura pusa pe umerii jucătorului nefiind parcă la fel de “consistentă” pe cât ar fi trebuit. Pot înţelege faptul că o interfaţă de adventure clasic ar fi fost prea complicată (şi nu îndeajuns de spectaculoasă) pentru publicul larg căruia i se adresează acest joc; totuşi, chiar şi aşa, parca unele porţiuni se “joacă singure”.

Game of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Game of ThronesGame of Thrones

Completând lista lucrurilor nu atât de plăcute, se poate aduce în discuţie şi grafica din acest nou Game of Thrones. Jocurile de la Telltale Games au look specific, accentul nefiind pus pe fotorealism, ci mai degrabă pe un stil artistic funcţional, care să permită atât producătorilor să poată lansa câte un episod nou în fiecare luna, cât şi jucătorilor să se bucure de o prezentare grafică satisfăcătoare. Game of Thrones dă dovadă de câteva stângăcii la acest ultim capitol, cu unele animaţii cam “din topor” şi un filtru de pictură în ulei aplicat pentru a masca lipsa de detalii a unor decoruri (acesta produce şi un efect derajant de “shimmering”).

Veteranii jocurilor produse de Telltale Games ştiu însă că aceste titluri nu te acaparează graţie graficii, povestea şi latura sentimentală constituind punctele forte şi în cazul primului episod Game of Thrones. Şi, dacă expunerea evenimentelor din viitoarele episoade se va menţine la nivelul din Iron From Ice, putem spune că Telltale a dat lovitura din nou.

Game of Thrones

Părţi pozitive
  • poveste şi atmosfera demne de Game of Thrones
  • integrarea noilor personaje în firul narativ
  • apariţia unor personaje cunoscute
  • interpretarea actorilor
  • finalul de episod
Părţi negative
  • controlul câteodată prea simplist
  • mici stângăcii grafice
Urmărește Go4Games.ro pe Google News