Planet of The Apes: Last Frontier, anunţat oficial

Autor: Cosmin Aionita | 24.08.2017
Planet of The Apes: Last Frontier, anunţat oficial

The Imaginarium Studios, în parteneriat cu FoxNext Games, au dezvăluit Planet of The Apes: Last Frontier, jocul video bazat pe seria recentă a filmelor Planet of The Apes (Rise of The Planet of The Apes, Dawn of The Planet of The Apes si War for The Planet of The Apes).

Planet of The Apes: Last Frontier va fi un joc de aventură concentrat în primul rând pe poveste, acţiunea urmând să se desfăşoare între filmele Dawn of The Planet of The Apes şi War for The Planet of The Apes. Conflictul dintre cele două specii care domină Pământul se amplifică, iar jucătorii vor avea ocazia să intre în pielea reprezentanţilor ambelor tabere, deciziile luate urmând să poată modifica soarta războiului, dar şi deznodământul jocului (producătorii promit mai multe finaluri posibile).

The Imaginarium Studios este un studiou specializat pe realizarea de motion captures pentru filme, seriale TV şi jocuri video, fondat chiar de către actorul Andy Serkis, nimeni altul decât interpretul lui Caesar, personajul central al seriei de filme Planet of The Apes. Serkis este de asemenea faimos pentru rolul lui Gollum din seriile The Lord of The Rings şi The Hobbit.

Planet of The Apes: Last Frontier este aşteptat în această toamnă, atât pe PC, cât şi pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One.

Planet of The Apes Last FrontierPlanet of The Apes Last Frontier