Studioul Quantic Dream a anunțat că vânzările jocului Detroit: Become Human au depășit 15 milioane de unități la nivel mondial.
Acest număr este în creștere față de 11 milioane de unități vândute în februarie 2025, 10 milioane de unități comercializate în octombrie 2024, nouă milioane de unități în decembrie 2023, opt milioane de unități în ianuarie 2023, 6,5 milioane de unități în martie 2022, șase milioane de unități în iulie 2021 și cinci milioane de unități în august 2020.
„La mai bine de șapte ani de la lansare, Detroit: Become Human continuă să rezoneze cu publicul, aducând împreună tot mai mulți jucători din întreaga lume”, a declarat David Cage, președinte, scenarist și regizor Quantic Dream. „Ceea ce a început ca o reflecție asupra alegerii, empatiei și umanității a devenit o călătorie comună pentru zeci de milioane de jucători. Acest prag atins aparține comunității care a crezut în poveste și a dus-o mai departe, iar toată echipa studioului este profund recunoscătoare pentru susținerea continuă”.
Guillaume de Fondaumiere, CEO-ul Quantic Dream și șeful departamentului de publishing al companiei, a adăugat: „Această nouă bornă evidențiază rezonanța emoțională și impactul cultural de durată al jocului Detroit: Become Human. Succesul continuu al jocului, pe diverse platforme, generații și continente, demonstrează puterea poveștilor care plasează jucătorii în centrul experienței, invitându-i nu doar să se joace, ci și să reflecteze, să pună întrebări și să rămână implicați mult timp după genericul de final”.
Jocul a spus povestea androidului Kara, începută într-un demo tehnologic dezvăluit în 2012. Kara este o ființă artificială, un android, ce dobândește sentimente, într-o lume ce a îmbrățișat conceptul roboților umanoizi. În rolul Karei o regăsim pe Valorie Curry, actrița ce i-a dat viață eroinei și în demo-ul tehnologic inițial.
Pe lângă Kara, Detroit are încă două personaje jucabile: Connor (Bryan Dechart), un android programat pentru a purta negocieri cu criminali și teroriști, și Markus (interpretat de Jesse Williams), liderul unei grupări rebele de androizi. Din distribuția jocului fac parte și cunoscuții actori Lance Henriksen (Aliens, Millennium) și Clancy Brown (Warcraft: The Beginning, God of War III și Mass Effect: Andromeda).
Detroit: Become Human a fost lansat inițial pentru PlayStation 4, în mai 2018, sosind pe PC mai întâi prin Epic Games Store, în decembrie 2019, și, apoi, prin Steam în iunie 2020.
Sursa: VG Chartz