Assassin’s Creed 4: Black Flag – Season Pass şi conţinut exclusiv

| 09.10.2013
Assassin’s Creed 4: Black Flag – Season Pass şi conţinut exclusiv

Nici nu şi-a făcut apariţia Assassin’s Creed IV: Black Flag şi Ubisoft deja a oferit detalii despre viitorul Season Pass pentru acest joc, prin intermediul căruia jucătorii vor putea avea acces la toate pachetele de conţinut suplimentar ce urmează să fie lansate.

Din fericire, la fel ca în cazul lui Assassin’s Creed III, conţinutul oferit de Season Pass nu pare a fi rupt din firul principal al jocului, Ubisoft alegând în schimb să spună povestea lui Adewale, mâna dreaptă a capitanului Edward Kenway. Acest DLC poartă numele Freedom Cry şi va avea loc la 15 ani după evenimentele din Black Flag, Adewale devenind la rândul său un asasin cu experienţă.

Iată lista completă a pachetelor de conţinut suplimentar ce vor fi oferite de Season Pass-ul pentru Assassin’s Creed IV: Black Flag:

Freedom Cry: Născut sclav, Adewale şi-a găsit libertatea ca pirat la bordul corabiei The Jackdaw, drept mână dreaptă a căpitanului Edward Kenway. 15 ani mai târziu, devenit la rândul sau un asasin experimentat, Adewale se găseşte naufragiat pe ţărmurile din Saint-Domingue, fără arme sau echipaj, pornind astfel într-o nouă aventură.

The Exclusive Kraken Ship Pack – Accesibil doar deţinătorilor de Season Pass, acest pachet include elemente de personalizare pentru corabia The Jackdaw.

Noi modalităţi de a personaliza experienţa de pirat – Misiuni single player suplimentare, arme, skin-uri şi obiecte colecţionabile noi.

Multiplayer extins – Deblochează noi personaje pentru componenta multiplayer a jocului.

Season Pass-ul pentru Assassin’s Creed IV: Black Flag va putea fi achiziţionat un un preţ cu 20% mai mic decât suma costurilor tuturor acestor DLC-uri achiziţionate separat. Conţinutul oferit de Season Pass va fi disponibil pentru următoarele platforme: PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One, Xbox 360 şi PC.

În plus, utilizatorii de console PlayStation 3 şi PlayStation 4 vor primi aproximativ o oră de gameplay suplimentar, sub forma unor misiuni jucate din perspectiva asasinei Aveline de Grandpré, eroina din Assassin’s Creed III: Liberation.

Assassin’s Creed IV: Black Flag va fi lansat pe 1 noiembrie 2013 pentru PlayStation 3 şi Xbox 360. Versiunile pentru PC, PlayStation 4, Xbox One şi Nintendo Wii U ale jocului vor fi lansate pe 22 noiembrie 2013.

Assassin's Creed 4 Black Flag

Urmărește Go4Games.ro pe Google News