Assassin’s Creed Origins – despre sistemul de luptă şi Arene

Autor: Cosmin Aionita | 14.08.2017
Assassin's Creed Origins - despre sistemul de luptă şi Arene

Colegii de la IGN au realizat un interviu cu Ash Ismail, regizorul viitorului Assassin’s Creed Origins, acesta oferind detalii amănunţite despre noul sistem de luptă implementat în joc, precum şi despre Arenele în care îţi vei putea măsura forţele cu unii dintre cei mai periculoşi inamici din acest nou titlu al seriei Assassin’s Creed.

În Assassin’s Creed Origins, jucătorii vor intra în pielea lui Bayek, fondatorul frăţiei asasinilor, ce va putea explora întregul Egipt, sub forma unui vast mediu de joc open world. Nu va lipsi nici fauna caracteristică regiunii, prezenţa fluviului Nil, a piramidelor, dar şi a miturilor despre zei şi faraoni.

De asemenea, Ubisoft a ales să implementeze numeroase elemente de RPG în noul Assassin’s Creed Origins, aventura lui Bayek fiind structurată pe quest-uri, rezolvarea acestora urmând să-i confere personajului puncte de experienţă cu ajutorul cărora va putea urca în nivel, deblocând astfel noi abilităţi. Nu în ultimul rând, Bayek va putea colecţiona loot de la adversarii învinşi, punând astfel la punct un inventar potrivit pentru stilul de joc al fiecărui gamer. Nu în ultimul rând, sistemul de luptă din Assassin’s Creed Origins a fost complet modificat, după cum puteţi vedea şi în clipul de mai sus, permiţând confruntări mai dinamice, cu o mai mare libertate de mişcare si acţiune.

Assassin’s Creed Origins va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC.

Assassin's Creed Origins

Urmărește Go4Games.ro pe Google News