Assassin’s Creed: Ragnarok, dezvăluit de un nou leak?

Autor: Cosmin Aionita | 09.01.2020
Assassin’s Creed: Ragnarok, dezvăluit de un nou leak?

Deşi zvonurile existau de ceva vreme, primăvara anului trecut a adus primele indicii palpabile conform cărora următorul joc al seriei Assassin’s Creed ar urma să se petreacă în epoca vikingilor, în teritoriile nordice ale Europei.

Mai exact, utilizatorii au descoperit mesaje ascunse de producători în Tom Clancy’s The Division 2: în Potomac Event Center din Washington D.C. se regăsesc numeroase postere în care îşi face apariţia un războinic viking (sau zeu nordic?) ce poartă un Apple of Eden, unul dintre artefactele binecunoscute fanilor seriei Assassin’s Creed.

La acea oră, zvonistica a fost alimentată şi de cunoscutul jurnalist Jason Schreier de la Kotaku, care afirma că primise informaţia de la două surse independente, cu câteva luni înainte de lansarea jocului Tom Clancy’s The Division 2. Conform informaţiilor lui Schreier, viitorul joc al seriei Assassin’s Creed ar avea vikingii şi civilizaţia lor în prim plan, fiind realizat sub numele de cod “Kingdom”.

Tom Clancy's The Division 2

Veridicitatea spuselor lui Jason Schreier a fost întărită şi de informaţiile dezvăluite de acesta despre următorul joc al seriei Watch Dogs, neanunţat la acea vreme. Astfel, Schreier confirmase Londra drept locul unde ar fi urmat să aibă loc acţiunea jocului, lucru confirmat odată ce Ubisoft a dezvăluit, în mod oficial, Watch Dogs Legion.

Iată că începutul acestui an aduce noi indicii conform cărora noul Assassin’s Creed va avea, într-adevăr, civilizaţia vikingă în prim plan: atât site-ul GameStop din Italia, cât şi mult mai popularul Amazon.de au listat jocul Assassin’s Creed: Ragnarok, cu nu mai puţin de trei ediţii: Standard, Gold şi Valhalla Edition. Evident, între timp, aceste intrări din bazele de date ale celor două magazine au fost eliminate.

În mod normal, având în vedere că toamna acestui an va marca lansările noilor PlayStation 5 şi Xbox Series X, Assassin’s Creed: Ragnarok (sau oricum va dori Ubisoft să-l numească) ar trebui să-şi facă apariţia concomitent cu aceste console. Pe de altă parte, în urma reacţiei deloc călduroase la apariţia lui Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint, compania a luat decizia de a-şi amâna toate titlurile anunţate la acea vreme – Watch Dogs Legion, Rainbow Six Quarantine şi Gods & Monsters –, deci ar fi posibil ca şi acest nou Assassin’s Creed să sufere o amânare semnificativă.

Assassin's Creed Ragnarok

Urmărește Go4Games.ro pe Google News