Batman: Arkham Knight – Be the Batman Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 22.05.2015
Batman: Arkham Knight – Be the Batman Trailer

Warner Bros. Interactive Entertainment şi studioul Rocksteady au lansat un nou trailer pentru Batman: Arkham Knight. Din păcate, chiar dacă ultimele materiale promoţionale pentru acest joc erau realizate folosind secvenţe de gameplay, nu este şi cazul noului trailer “Be the Batman”: acesta este compus în proporţie covârşitoare din secvenţe live action (cu actori reali), fiind mult mai potrivit drept spot publicitar pentru TV, decât pentru un trailer.

Povestea din Batman: Arkham Knight va avea loc după evenimentele din Arkham City, care au culminat cu moartea lui Joker. Scarecrow face apel la toţi răufăcătorii din Gotham pentru a-l elimina pe Batman, avându-l drept aliat pe Arkham Knight, un nou personaj misterios. Din joc nu vor lipsi nici The Penguin, Two-Face, Harley Quinn şi alţii. În rolul lui Batman se va întoarce Kevin Conroy, în timp ce actori faimoşi precum Jonathan Banks, John Noble, Nolan North sau Troy Baker vor da viaţă unor personaje precum James Gordon, Scarecrow, Penguin, respectiv Two-Face.

Acţiunea se va desfăşura şi de această dată într-un Gotham City extins, de cinci ori mai mare decât mediul de joc din Arkham City. Oraşul va fi împărţit în trei sectoare principale şi nu vor exista timpi de încărcare atunci când se va intra sau se va ieşi din clădiri. Ca noutate absolută, Batman îşi va putea folosi Batmobilul, pe care îl va putea chema când are nevoie şi conduce pe străzile din Gotham.

Batman: Arkham Knight va fi lansat pe 23 iunie 2015, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Versiunea pentru PlayStation 4 va include misiunile exclusive Scarecrow Nightmare Pack.

Batman Arkham Knight

Urmărește Go4Games.ro pe Google News